ORDIN nr. 2.200 din 16 decembrie 2009
privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în cadrul operaţiunii 4.1. a) "Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice" din axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE)

EMITENT:     Ministerul Economiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 14 din 11 ianuarie 2010

    În baza Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,
    în conformitate cu:
    - Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.080 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999;
    - Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 2.594 din 25 iunie 2007;
    - Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 3.472/2007,
    în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul economiei emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice, finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, prin Programul operaţional sectorial "Creşterea
competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice", operaţiunea 4.1. a) Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice".
    ART. 2
    (1) Termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru operaţiunea 4.1. a) este prevăzut în anexa nr. 1 "Cerere de propuneri de proiecte".
    (2) Îndrumări pentru completarea corectă a cererii de finanţare, precum şi informaţii referitoare la condiţiile de finanţare, criteriile de eligibilitate, procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor aferente operaţiunii menţionate la art. 1 sunt cuprinse în anexa nr. 2 "Ghidul solicitantului".
    (3) Contractarea, finanţarea şi monitorizarea proiectelor selectate, precum şi raportarea se fac în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.
    ART. 3
    Valoarea alocării financiare din fondurile POS CCE, pentru perioada 4 ianuarie 2010-30 noiembrie 2010, este în cuantum de 400.000.000 lei, pentru finanţarea proiectelor selectate în cadrul cererii de propuneri de proiecte prevăzute la art. 1.
    ART. 4
    Anexele nr. 1 şi 2* fac parte integrantă din prezentul ordin.
---------
    * Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis.

    ART. 5
    Structurile responsabile cu coordonarea, implementarea şi gestionarea fondurilor structurale aferente axei prioritare 4 din cadrul POS CCE din cadrul Ministerului Economiei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                               Ministrul economiei,
                                 Adriean Videanu

    Bucureşti, 16 decembrie 2009.
    Nr. 2.200.