EMITENT: Ministerul Economiei Şi Finanţelor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 28 februarie 2008
În temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 10 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, cu modificările şi completările ulterioare, se fac de către persoanele desemnate din cadrul structurilor de inspecţie fiscală ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
ART. 2
Pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor prevăzute de Legea nr. 469/2002, cu modificările şi completările ulterioare, desemnarea organelor de inspecţie fiscală
se va realiza prin emiterea unui ordin de serviciu, în condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.304/2004 privind modelul şi conţinutul formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de inspecţie fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
Direcţia generală de inspecţie fiscală, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică in Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Eugen Orlando Teodorovici,
secretar de stat
Bucureşti, 22 februarie 2008.
Nr. 527.