HOTĂRÂRE nr. 536 din 21 mai 2008
pentru aprobarea amendamentelor convenite prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 12 decembrie 2007 şi la Washington DC la 25 februarie 2008 dintre Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut pentru Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat şi public, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2002 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

EMITENT:     Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 398 din 27 mai 2008

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut pentru Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat şi public, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2002 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 11/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Se aprobă amendamentele convenite prin schimbul de scrisori* semnate la Bucureşti la 12 decembrie 2007 şi la Washington DC la 25 februarie 2008 dintre Guvernul României, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut pentru Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat şi public, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2002 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2002, aprobată prin Legea nr. 11/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
--------------
    * Cuprinsul scrisorilor reprezintă traducerea oficială din limba engleză.

                        PRIM-MINISTRU
                   CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

                       Contrasemnează:
                     Ministrul economiei
                       şi finanţelor,
                     Varujan Vosganian

                       p. Ministrul
                     afacerilor externe,
                      Anton Niculescu,
                      secretar de stat

    Bucureşti, 21 mai 2008.
    Nr. 536.

    ROMÂNIA
    MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
                                                            12 decembrie 2007
    Domnului Anand K. Seth, director
    Unitatea pentru ţările din Europa de Sud şi Centrală
    Regiunea Europa şi Asia Centrală
    Banca Mondială

    De la: Domnul Varujan Vosganian,
    ministrul economiei şi finanţelor

        Ref: Amendament la Acordul de împrumut pentru proiectul
                 de dezvoltare instituţională a sectorului
                    privat şi public (PPIBL) - RO 4676

                           Stimate domnule Seth,

    Dorim să exprimăm aprecierea noastră pentru sprijinul continuu acordat de Bancă Ministerului Economiei şi Finanţelor în atingerea obiectivelor stabilite prin programele PPIBL şi PAL.
    După cum cunoaşteţi, împrumutul PPIBL a fost aprobat pentru sprijinirea reformelor în sectoarele privat şi public. În legătură cu împrumutul PPIBL a fost aprobat un fond nerambursabil olandez, în sumă de 3,17 milioane USD, pentru a sprijini o parte a activităţilor legate de sectorul privat, incluse în PPIBL. Fondurile nerambursabile au fost angajate primele şi utilizate integral până la data de 30 mai 2006.
    O parte semnificativă a împrumutului PPIBL a fost alocată pentru finanţarea asistenţei tehnice necesare îndeplinirii condiţionalităţilor stabilite prin programele PSAL II şi PAL. În legătură cu împrumutul de ajustare programatică (PAL), un nou fond nerambursabil olandez (TF 054659), în sumă de 2 milioane euro, a fost aprobat de Bancă la 9 mai 2005 pentru a sprijini o parte a activităţilor legate de reforma în administraţia publică, incluse în PPIBL. Pentru acest motiv, împrumutul PPIBL a fost amendat prin includerea la finanţare în cadrul împrumutului de activităţi şi beneficiari noi. Drept urmare, valabilitatea împrumutului a fost extinsă de două ori, data actuală de închidere fiind 30 iunie 2008.
    Implementarea împrumutului PPIBL şi a noului grant olandez este asigurată de Unitatea de management al proiectului (UMP) constituită în cadrul Ministerul Economiei şi Finanţelor, conform prevederilor împrumutului. Activităţile finanţate din PPIBL şi grantul olandez sunt foarte complexe şi finalizarea unora necesită mai mult de un an de la semnarea contractelor. Duratei necesare realizării activităţilor i se adaugă şi perioada de timp necesară desfăşurării procedurilor de achiziţii, care, pentru contracte mari, necesită mai mult de 6 luni, conform procedurilor Băncii Mondiale.
    În prezent, ne concentrăm pe implementarea activităţilor finanţate din noul grant olandez, pentru a ne asigura că programul poate fi încheiat la timp şi eficient. Data de închidere este luna decembrie 2007. Pînă în prezent, fondurile grantului TF 054659 sunt angajate integral şi fondurile trase însumează 1,692 milioane euro. Ultimele plăţi din fondurile grantului sunt estimate a se finaliza nu mai tîrziu de sfărşitul lunii februarie 2008.
    În cadrul împrumutului PPIBL a fost angajată suma de 14,914 milioane USD (80,20%) şi trasă suma de 9,680 milioane USD (52,04%).
    Contractele pentru achiziţionarea de bunuri în sumă de 1,570 milioane USD sunt în curs de semnare. Pentru fondurile rămase de angajat, însumând 2,116 milioane USD, procedurile de achiziţii sunt în desfăşurare şi se estimează ca semnarea contractelor să nu se facă mai tarziu de sfîrşitul lunii februarie 2008.
    Data de închidere a împrumutului este 30 iunie 2008 şi fondurile rămase de tras însumează 8,920 milioane USD.
    Se află în curs de realizare procedurile de achiziţii pentru următoarele activităţi:
    1. servicii de consultanţă pentru organizarea conferinţei intitulate "Creştere economică, competitivitate şi convergenţa veniturilor reale în România" - durata contractului este de cinci (5) luni, iar contractul se estimează să fie aprobat şi semnat la începutul lui februarie 2008;
    2. asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea sistemului IT pentru trezorerie, contabilitate publică şi gestionarea bugetului în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor - durata iniţială de realizare a activităţilor a fost estimată la minimum şase (6) luni, dar, pentru finalizarea cu succes a acestora vor fi necesare aproximativ zece (10) luni.
    Pentru acest ultim proiect, conform planificării iniţiale, contractul urma să fie semnat în luna decembrie 2007, iar activitatea să înceapă în prima parte a lunii ianuarie 2008. Având în vedere durata procedurilor de achiziţii, acum se estimează că ar putea fi semnat contractul cel mai devreme în luna februarie 2008. Acesta este ultimul proiect inclus în strategia de IT aprobată de minister pe baza recomandărilor Băncii Mondiale efectuate în anul 2003 şi finanţată din împrumuturile PIBL şi PPIBL. Proiectul urmăreşte susţinerea modernizării instituţiei în sine şi îmbunătăţirea serviciilor oferite altor organizaţii.
    Asistenţa tehnică solicitată se referă la îmbunătăţirea sistemului de management al Trezoreriei Statului, prin migrarea sistemului IT al contabilităţii publice către o arhitectură centralizată bazată pe aplicaţii web, pentru a facilita o comunicare uşoară şi rapidă şi pentru a dezvolta relaţiile electronice dintre partenerii financiari. În vederea susţinerii formulării bugetului, va fi dezvoltată o nouă aplicaţie centralizată, pentru creşterea transparenţei cu privire la procesul elaborării bugetului şi la fluxurile bugetare, pentru a asigura o comunicare mai bună cu principalii ordonatori de credite în privinţa managementului cheltuielilor publice.
    Trebuie efectuate următoarele teste: de regresie, funcţionale şi de performanţă. Prin urmare, faza de testare necesită timp şi efort substanţiale. Finalizarea cu succes a fazei de testare a proiectului va fi crucială în migrarea completă a aplicaţiilor de trezorerie, astfel că activitatea menţionată la pct. (2) de mai sus se poate finaliza cu succes în nu mai puţin de zece (10) luni.
    De asemenea, pentru utilizarea sumei netrase de 8,920 milioane USD sunt necesare mai mult de 10 luni pentru procesarea plăţilor şi alte două luni pentru reglarea şi închiderea conturilor.
    În acest context, am aprecia acordul Băncii pentru extinderea datei de închidere a împrumutului PPIBL (prin amendarea secţiunii 2.03 a Acordului de împrumut) de la 30 iunie 2008 la 31 decembrie 2008, ca data ultimă pentru efectuarea de plăţi din împrumut, făcînd o excepţie de la politica de închidere convenită.
    Pe de altă parte, este necesară o realocare a sumelor împrumutului pe categorii de cheltuieli, aşa cum rezultă din tabelul de mai jos.
    Faţă de cele de mai sus, prin prezenta vă transmitem solicitarea oficială de amendare a Acordului de împrumut, după cum urmează:
    1. Sectiunea 2.03 va fi amendată şi se va citi astfel:
    Data de închidere va fi 31 decembrie 2008.
    2. Tabelul prevăzut la paragraful 1 al anexei 1 se va amenda si se va citi astfel:
┌───────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────┬────────────────────┐
│  Categoria    │Suma alocată din   │Suma realocată    │Suma împrumu- │   Procentul de     │
│               │împrumut, aşa cum a│de la o categorie │tului amendată│    cheltuială      │
│               │fost amendată ante-│la alta (exprimată│(exprimată în │  ce se finanţează  │
│               │rior (exprimată în │în dolari SUA)    │ dolari SUA)  │                    │
│               │ dolari SUA)       │                  │              │                    │
├───────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│(1) Bunuri     │      6.280,000    │     +2,877,000   │   9.157,000  │  100% din cheltu-  │
│               │                   │                  │              │ielile externe      │
│               │                   │                  │              │  100% din cheltu-  │
│               │                   │                 
│              │ielile locale       │
│               │                   │                  │              │(costuri exfactory) │
│               │                   │                  │              │şi 80% din cheltu-  │
│               │                   │                  │              │ielile locale       │
│               │                   │                  │              │pentru alte articole│
│               │                   │                  │              │achiziţionate local │
├───────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│(2) Lucrări    │      350,000      │      -350.000    │        0     │        -           │
│publice        │                   │                  │              │                    │
├───────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│(3) Servicii de│    10,741,000     │     -2,717,000   │   8,024,000  │       100%         │
│consultanţă    │                   │                  │              │                    │
│(inclusiv audit│                   │                  │              │                    │
│ şi pregătire  │                   │                  │              │                    │
│profesională)  │                   │                  │              │                    │
├───────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│(4) Costuri    │    1.229,000      │     +190,000     │  1.419.000   │       100%         │
│curente de     │                   │                  │              │                    │
│funcţionare    │                   │                  │              │                    │
├───────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│Suma totală a  │    18.600.000     │          0       │   18.600.000 │                    │
│împrumutului   │                   │                  │              │                    │
└───────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────┴────────────────────┘

    În speranţa că solicitarea noastră se va bucura de sprijinul dumneavoastră, rămânem în aşteptarea răspunsului dumeavoastră prompt.

    Cu sinceritate,
    Varujan Vosganian,
    ministrul economiei şi finanţelor

    Copie: domnului Benoit Blarel,
           şeful Misiunii Rezidente a Băncii Mondiale în România
           doamnei Arabela Aprahamian,
           director de Proiect PPIBL, ECSPF, Banca Mondială

                                                           25 februarie 2008
    Excelenţei Sale
    Varujan Vosganian,
    ministrul economiei şi finanţelor
    Bucureşti, România

        Ref: Împrumutul pentru dezvoltarea instituţională
                    a sectorului privat şi public
                      (Împrumutul No. 4676 - RO)
                    Extinderea datei de închidere
                  şi realocarea sumelor împrumutului

    Stimate domnule ministru,
    Facem referire la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca), pentru proiectul mai sus menţionat, datat 13 septembrie 2002, aşa cum a fost amendat prin scrisorile din 5 ianuarie 2004 şi 21 august 2006, şi la scrisoarea dumneavoastră datată 12 decembrie 2007, prin care se solicită extinderea datei de închidere a împrumutului cu 6 luni şi o realocare a sumelor împrumutului pe categorii.
    Am plăcerea de a vă informa că, după analiza corespunzătoare, Banca este de acord cu solicitările mai sus menţionate. Astfel, Banca a stabilit 31 decembrie 2008 ca ultimă dată pentru scopurile secţiunii 2.03 din Acordul de împrumut. Mai mult, Banca realocă prin prezenta sumele împrumutului, aşa cum este prezentat în tabelul de la paragraful 1 al anexei 1 la Acordul de împrumut, după cum urmează:
    ● în cadrul anexei 1, la categoria (1) "Bunuri" se majorează suma de la 6.280.000 USD la 9.157.000 USD, prin realocare de la categoria (3) "Servicii de consultanţă" (2.717.000 USD) şi (2) "Lucrări publice" (160.000 USD);
    ● în cadrul anexei 1, la categoria (4) "Cheltuieli de funcţionare" se majorează suma de la 1.229.000 USD la 1.419.000 USD, prin realocare de la categoria (2) "Lucrări publice" (190.000 USD).

    Prin urmare, tabelul revizuit de la paragraful 1 al anexei 1 la Acordul de împrumut este prezentat în anexa la prezenta scrisoare.

    Cu sinceritate,
    Andras Horvai,
    director interimar
    Ţările din Europa Centrală şi Baltice
    Regiunea Europa şi Asia Centrală

    ANEXĂ

                                ANEXA 1
                    Tragerea sumelor din împrumut

    1. Tabelul de mai jos prezintă categoriile de articole ce urmează a fi finanţate din sumele împrumutului, alocarea sumelor din împrumut pe fiecare categorie şi procentul cheltuielilor pentru articolele care vor fi astfel finanţate din fiecare categorie.

         Categoria     Suma alocată din împrumut  Procentul din cheltuielile
                       (exprimată în dolari SUA)  care urmează să fie finanţate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(1) Bunuri                   9.157.000            100% din cheltuielile externe,
                                                  100% din cheltuielile locale
                                                  (costuri ex-factory) şi 80%
                                                  din cheltuielile locale pentru
                                                  alte articole achiziţionate pe
                                                  plan local

(2) Lucrări publice                  0                         80%

(3) Servicii de consul-
    tanţă (inclusiv          8.024.000                        100%
    audit şi pregătire
    profesională)

(4) Cheltuieli curente
    de funcţionare           1.419.000                        100%
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    TOTAL:                  18.600.000