EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei Şi Egalităţii De Şanse
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 882 din 24 decembrie 2008
Având în vedere:
- Decizia CE nr. 5811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea Fondului Social European în conformitate cu obiectivul "Convergenţă" în România;
- Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,
în baza art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă următoarele acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismele intermediare pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, după cum urmează:
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Est;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Bucureşti-Ilfov;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Vest;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Vest;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Centru;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional
sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Est;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Muntenia;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- Acordul de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.
ART. 2
Acordurile de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" între Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi organismele intermediare pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane sunt incluse în anexele nr. 1-11*, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
-------
* Anexele nr. 1-11 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 3
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 99/2008 privind aprobarea unor acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013".
p. Ministrul muncii, familiei
şi egalităţii de şanse,
Valer Bindea,
secretar de stat
Bucureşti, 23 septembrie 2008.
Nr. 600.