EMITENT: Ministerul Internelor Şi Reformei Administrative
PUBLICAT ÎN: monitorul oficial nr. 847 din 16 decembrie 2008
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare,
ministrul internelor şi reformei administrative emite următorul ordin:
ART. I
Alineatul (3) al articolului 6 din Regulamentul general pentru trageri al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobat prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 485/2008, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Instruirea de bază are caracter unitar şi se desfăşoară cu elevii/studenţii instituţiilor de învăţământ ale MIRA, precum şi cu personalul încadrat din sursă externă, pe timpul cursurilor de formare iniţială sau în unităţi, pe baza manualelor comune utilizate în întreaga instituţie."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Bucureşti, 8 decembrie 2008.
Nr. 672.