EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 485 din 30 iunie 2008
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 şi 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă încadrarea în categoria funcţională a drumurilor judeţene şi comunale a unor drumuri de interes local, situate în judeţul Iaşi, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi nr. 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice şi locuinţelor,
Laszlo Borbely
Bucureşti, 24 iunie 2008.
Nr. 674.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE
a unor drumuri de interes local situate în judeţul Iaşi,
care se încadrează în categoria funcţională
a drumurilor judeţene şi comunale
┌───┬────────┬─────────────────────────────┬───────────────────┬──────┬────────┐
│Nr.│Indica- │ Traseul drumului │Poziţia kilometrică│ Lun- │Indica- │
│crt│ tivul │ │ (origine - │ gimea│ tivul │
│ │ vechi │ │ destinaţie) │- km -│ nou │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ 1.│DC 131 B│ │0+000-5+500 │ │ │
│ │ │ │municipiul Paşcani │ 5,500│ │
│ │ │ ├───────────────────┼──────┤ │
│ │DC 131 B│DN 28 A (Blăgeşti) - Gura │5+500-7+000 │ │ │
│ │ │Bâdiliţei - DC 131 - Vânători│comuna Vânători │ 1,500│DJ 208 I│
│ │ │ ├───────────────────┼──────┤ │
│ │DC 131 │
│0+000-9+660 │ │ │
│ │ │ │comuna Vânători │ 9,660│ │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ │ │ │ │16,660│ │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ 2.│DE 1657 │ │0+000-4+000 │ │ │
│ │ │ │comuna Hărmăneşti │ 4,000│ │
│ │ │ ├───────────────────┼──────┤ │
│ │DE 1581 │DJ 281 C (Hărmăneşti) │0+000-2+000 │ │ │
│ │ │Criveşti, comuna Vânători, │comuna Hărmăneşti │ 2,000│DC 131 C│
│ │ │judeţul Iaşi ├───────────────────┼──────┤ │
│ │DE 1681 │ │0+000-0+800 │ │ │
│ │ │ │comuna Vânători │ 0,800│ │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ │ │ │ │ 6,800│ │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ 3.│DE 1502 │DJ 281 C (Hărmăneşti) │0+000-3+000 │ │ │
│ │ │Criveşti, comuna Vânători, │comuna Vânători │ 3,000│ │
│ │ │judeţul Iaşi ├───────────────────┼──────┤DC 131 D│
│ │ │ │3+000-6+000 │ 3,000│ │
│ │ │ │comuna Vânători │ │ │
├───┼────────┼─────────────────────────────┼───────────────────┼──────┼────────┤
│ │ │ │ │ 6,000│ │
└───┴────────┴─────────────────────────────┴───────────────────┴──────┴────────┘