ORDIN nr. 693 din 23 aprilie 2008
pentru completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă
EMITENT: Ministerul Economiei Şi Finanţelor-Agenţia Naţională De Administrare Fiscală
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 336 din 30 aprilie 2008
În temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. I
Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, prevăzut în anexa nr. 16 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008, se completează cu o nouă poziţie, după cum urmează:
┌────┬───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│Nr. │ Denumire creanţă fiscală │ Temei legal │
│crt.│ │ │
├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│"26 │Contribuţia pentru asigurări sociale │Legea nr. 95/2006 privind reforma│
│ │de sănătate datorată pentru persoanele │în domeniul sănătăţii, cu │
│ │care fac parte dintr-o familie care are│modificările şi completările │
│ │dreptul la ajutor social, potrivit │ulterioare; Legea nr. 416/2001 │
│ │Legii nr. 416/2001 privind venitul │privind venitul minim garantat, │
│ │minim garantat, cu modificările şi │cu modificările şi completările │
│ │completările ulterioare │ulterioare, şi Ordonanţa │
│ │
│Guvernului nr. 86/2003 privind │
│ │ │unele reglementări în domeniul │
│ │ │financiar, aprobată cu modificări│
│ │ │şi completări prin Legea │
│ │ │nr. 609/2003, cu modificările │
│ │ │ulterioare" │
└────┴───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
ART. II
(1) Obligaţia prevăzută la poziţia nr. 26 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale se declară lunar de către plătitori, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă.
(2) Pentru contribuţia prevăzută la poziţia nr. 26 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, formularul 102 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale" se completează potrivit instrucţiunilor de la cap. II pct. 4 din anexa nr. 10 "Instrucţiuni de completare a formularului 102 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale», cod.14.13.01.40" la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
ART. III
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi, după caz, direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Daniel Chiţoiu
Bucureşti, 23 aprilie 2008.
Nr. 693.