EMITENT:     Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 9 iulie 2008

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Drum expres Legătură rapidă la Drumul Nordului", judeţul Sălaj, prevăzuţi în anexa* care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
----
    * Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

    ART. 2
    Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie,
conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
    ART. 3
    Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute la art. 1, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

                       PRIM-MINISTRU
                  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

                      Contrasemnează:
                 Ministrul transporturilor,
                       Ludovic Orban

                    Ministrul economiei
                      şi finanţelor,
                    Varujan Vosganian

    Bucureşti, 2 iulie 2008.
    Nr. 697.