EMITENT:     Comisia De Supraveghere A Asigurărilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 7 august 2008

    În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia,
    în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 22 iulie 2008, prin care s-a aprobat cererea Societăţii Comerciale FREEDOM INSURANCE BROKER - S.R.L. de obţinere a autorizaţiei de funcţionare ca broker de asigurare,

    Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

    ART. 1
    Societatea Comercială FREEDOM INSURANCE BROKER - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. C, et. 5, ap. 83, sectorul 1, nr. de ordine în registrul comerţului J40/10782/19.06.2008, cod unic de înregistrare 24073816/19.06.2008, este autorizată să funcţioneze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 2
    Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data
înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.
    ART. 3
    Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligaţia să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistenţilor în brokeraj şi să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări personalul propriu, conform Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.

                            Preşedintele Comisiei de
                          Supraveghere a Asigurărilor,
                                Angela Toncescu

    Bucureşti, 31 iulie 2008.
    Nr. 698.