CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (actualizat - valabil până la 4 martie 2010 )
Actualizat cu modificarile pana la data de 18 iunie 2002

EMITENT:     Parlamentul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864

    TITLUL PRELIMINAR
    DESPRE EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR IN GENERE

    ART. 1
    Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă. (Cod civil 1589, 1911).
    ART. 2
    (Abrogat de art. 183 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat).
    ART. 3
    Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
    ART. 4
    Este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce da, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse. (Cod civil 1201.)
    ART. 5
    Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care interesează ordinea publica şi bunele moravuri. (Cod civil 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. 2, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. 2, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838.)

    CARTEA I
    DESPRE PERSOANE

    Titlul I
    DESPRE DREPTURILE CIVILE SI DESPRE NATURALIZARE

    CAP. 1
    Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare

    ART. 6-16
    Abrogate de Legea din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii romane.

    CAP. 2
    Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calităţii de roman

    ART. 17-20
    Abrogate de Legea din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii romane.

    Titlul II
    DESPRE ACTELE STĂRII CIVILE

    ART. 21-86
    Abrogate de Legea din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile.

    Titlul III
    DESPRE DOMICILIU

    ART. 87-97
    Abrogate de Decretul nr. 32 din 31.01.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    Titlul IV
    DESPRE ABSENŢI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

    CAP. 1
    Despre absenta prezumată

    ART. 98-100
    Abrogate prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, si prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare.

    CAP. 2
    Despre declararea absentei

    ART. 101-105
    Abrogate prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, si prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare.

    CAP. 3
    Despre efectele absentei

    ART. 106-123
    Abrogate prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, si prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare.

    CAP. 4
    Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut

    ART. 124-126
    Abrogate de Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    Titlul V
    DESPRE CĂSĂTORIE

    CAP. 1
    Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea săvârşi căsătoria

    ART. 127-133
    Abrogate prin Decretul-Lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative.
    ART. 134
    Abrogat prin Decretul-Lege privind abrogarea unor acte normative nr. 9/1989.
    ART. 135-138
    Abrogate prin Legea din 15.III.1906.
    ART. 139
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 140
    Abrogat prin Legea din 15.III.1906.
    ART. 141
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 142
    Abrogat prin Legea din 15.III.1906.
    ART. 143-150
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei

    ART. 151-152
    Abrogate prin Legea din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile.

    CAP. 3
    Despre opoziţii la căsătorie

    ART. 153-161
    Abrogate prin Legea din 25.II.1928.

    CAP. 4
    Despre cereri de nulitate a căsătoriei

    ART. 162-184
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 5
    Despre obligaţiile ce izvorăsc din căsătorie

    ART. 185-193
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 6
    Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor

    ART. 194-196
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 197-208
    Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate.

    CAP. 7
    Despre desfacerea căsătoriei

    ART. 209
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 8
    Despre a doua căsătorie

    ART. 210
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    Titlul VI
    DESPRE DESPĂRŢENIE

    CAP. 1
    Despre cauzele despărţeniei

    ART. 211-213
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 214
    Abrogat prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă şi prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 215
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre despărţenie pentru cauza determinata

    ART. 216-233
    Abrogat prin al Legea nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor.
    ART. 234
    Abrogat prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 235-240
    Abrogate prin Legea nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor.
    ART. 241-242
    Abrogate prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 243-245
    Abrogate prin Legea nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor.
    ART. 246-248
    Abrogate prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 249-250
    Abrogate prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă şi prin Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 251-253
    Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.

    CAP. 3
    Despre despărţenia prin consimţământul mutual

    ART. 254-267
    Abrogate prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 268
    Abrogat prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
    ART. 269-270
    Abrogate prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 271-272
    Abrogate prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.
    ART. 273-276
    Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.

    CAP. 4
    Despre efectele despărţeniei

    ART. 277
    Abrogat prin Legea nr. 249 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 Cod civil.
    ART. 278
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 279
    Abrogat prin Legea din 15.III.1906.
    ART. 280-284
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 285
    Abrogat prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă.

    Titlul VII
    DESPRE PATERNITATE SI DESPRE FILIATIUNI

    CAP. 1
    Despre filiatiunea copiilor legitimi născuţi sau conceputi în căsătorie

    ART. 286-291
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre dovedirea filiatiunii copiilor legitimi

    ART. 292-303
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 3
    Despre copiii naturali

    ART. 304-308
    Abrogate prin Decretul nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural.

    Titlul VIII
    DESPRE ADOPŢIE

    ART. 309-320
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 321-322
    Abrogate prin Legea din 15.III.1906.
    ART. 323
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
    ART. 324
    Abrogat prin Legea din 15.III.1906.

    Titlul IX
    DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ

    ART. 325-341
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    Titlul X
    DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA SI DESPRE EMANCIPARE

    CAP. 1
    Despre minoritate

    ART. 342
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre tutela

    ART. 343-420
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 3
    Despre emancipare

    ART. 421-433
    Abrogate prin Decretul nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare.

    Titlul XI
    DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICŢIE SI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR

    CAP. 1
    Despre majoritate

    ART. 434
    Abrogat prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre interdicţie

    ART. 435-457
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 3
    Despre consiliile judiciare

    ART. 458-460
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CARTEA II
    DESPRE BUNURI SI DESPRE OSEBITELE MODIFICĂRI ALE PROPRIETĂŢII

    Titlul I
    DESPRE DISTINCTIUNEA BUNURILOR

    ART. 461
    Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (Cod civil, 462 şi urm., 472 şi urm., 489 şi urm., 1295, 1315 şi urm., 1685, 1727 şi urm., 1751, 1824 şi urm., 1895 şi urm., 1909).

    CAP. 1
    Despre imobile

    ART. 462
    Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se aplica. (Cod civil, 463-465 alin. 1, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 şi urm., 1777, 1818, 1895).
    ART. 463
    Fondurile de pământ şi clădirile sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 464, 465, 469, 470).
    ART. 464
    Morile de vant, sau de apa, aşezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 462).
    ART. 465
    Recoltele care încă se ţin de rădăcini, şi fructele de pe arbori, neculese încă, sunt asemenea imobile.
    Îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile. (Cod civil 463, 466, 472 şi urm., 972, 1295, 1730(.
    ART. 466
    Arborii ce se taie devin mobile. (Cod civil 465, 473, şi 529 şi urm.).
    ART. 467
    Animalele ce proprietarul fondului da arendaşului pentru cultura, sunt imobile pe cat timp li se păstrează destinaţia lor. (Cod civil 462, 468).
    ART. 468
    Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaţie.
    Astfel sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul şi exploatarea fondului:
    - animalele afectate la cultura;
    - instrumente aratoare;
    - seminţele date arendaşilor sau colonilor partiari*);
    - porumbii din porumbarie;
    - lapinii**) ţinuţi pe lângă casa;
    - stupii cu roi;
    - peştele din iaz (heleşteie);
    - teascurile, clădirile, alambicurile, cazile şi vasele;
    - instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hârtie şi altor uzine;
    - paiele şi gunoaiele.
    Mai sunt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu. (Cod civil 462, 469, 1750, 1824).
    ART. 469
    Proprietarul se presupune ca a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate.
    Oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria camerei.
    Aceasta se aplica şi la tablouri şi alte ornamente.
    Statuile sunt imobile când ele sunt aşezate inadins, chiar când ele s-ar putea scoate fără fractura sau deteriorare. (Cod civil 468, 1325, 1750, 1824).
    ART. 470
    Urloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casa, sunt imobile şi fac parte din proprietăţile la care servesc. (Cod civil 462).
    ART. 471
    Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil. (Cod civil 462, 517, 565, 576, 1750).

    CAP. 2
    Despre mobile

    ART. 472
    Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (Cod civil 461, 465 alin. 2, 466, 473-474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726-1736, 1751, 1909).
    ART. 473
    Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se misca de sine precum sunt animalele, precum şi cele care nu se pot stramuta din loc decât prin o putere străină, precum sunt lucrurile neinsufletite. (Cod civil 472).
    ART. 474
    Sunt mobile prin determinarea legii, obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, acţiunile sau interesele în companii de finanţe, de comerţ sau de industrie, chiar şi când capitalul acestor companii consta în imobile.
    Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecărui din asociaţi şi pe cat tine asociaţia.
    Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţa asupra statului sau asupra particularilor. (Cod civil 472, 1639 şi urm.).

    CAP. 3
    Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le poseda

    ART. 475
    Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi.
    Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate şi nu pot fi înstrăinate decât după regulile şi formele prescrise anume pentru ele. (Cod civil 480 şi urm., 1296, 1306, 1706, 1801 şi urm., 1845).
    ART. 476
    Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sunt în sarcina statului, fluviile şi râurile navigabile sau plutitoare, ţărmurile, adăugirile către mal şi locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate părţile din pământul României, care nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependinţe ale domeniului public. (Cod civil 478, 495, şi urm., 582, 646, 647, 1844).
    ART. 477
    Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (Cod civil 538, 646, 648, 652, 680, 696).
    ART. 478
    Porţile, zidurile, şanţurile, întăriturile pieţelor de război şi ale fortaretelor fac şi ele parte din domeniul public.
    Aceste lucruri reintra în comerţ când nu mai servesc la uzul public. (Cod civil 476, 647, 1844, 1845).
    ART. 479
    Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţa, sau numai servitute. (Cod civil 480 şi urm., 517 şi urm., 565 şi urm., 576 şi urm., 1720).

    Titlul II
    DESPRE PROPRIETATE

    ART. 480
    Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. (Cod civil 475, 479, 481 şi urm., 489 şi urm., 585, 586, 620 şi urm., 841 şi urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
    ART. 481
    Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publica şi primind o dreapta şi prealabilă despăgubire. (Cod civil 475, 480, 597, 616).
    ART. 482
    Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeşte: drept de accesiune. (Cod civil 480, 483 şi urm., 629, 645, 903 şi urm., 1324 şi urm., 1396, 1750, 1777, 1824).

    CAP. 1
    Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

    ART. 483
    Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. (Cod civil 483, 484, 522 şi urm., 1730 pct. 1).
    ART. 484
    Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semănăturile, araturile şi munca pusă de alţii. (Cod civil 483, 494, 524, 552, 997).
    ART. 485
    Posesorul nu câştiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna-credinţa; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (Cod civil 486, 487, 494, 522, 523, 525, 994 şi urm., 1090, 1846 şi urm., 1898, 1909).
    ART. 486
    Posesorul este de buna-credinţa când poseda ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute. (Cod civil 485, 487, 494, 995, 997, 1854 şi urm., 1858, 1890, 1894, 1898).
    ART. 487
    El încetează de a fi cu buna-credinţa din momentul când aceste viciuri ii sunt cunoscute. (Cod civil 486, 994).

    CAP. 2
    Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul

    ART. 488
    Tot ce se uneste şi se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (Cod civil 482, 489 şi urm., 903, 1325).

    Secţiunea I
    Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

    ART. 489
    Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfetei lui. (Cod civil 480, 490 şi urm., 579, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
    ART. 490
    Proprietarul poate face asupra pământului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă, afară de excepţiile statornicite la capul care tratează despre servituţi. (Cod civil 480, 489, 492, 576 şi urm., 607 şi urm., 1776).
    ART. 491
    Proprietarul poate face sub fata pământului toate construcţiile şi săpăturile ce găseşte de cuviinţă, şi trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi şi regulamente privitoare la mine, precum şi de legile şi regulamentele poliţieneşti. (Cod civil 480, 489, 490, 492, 538, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
    ART. 492
    Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi ca sunt ale lui, pana ce se dovedeşte din contra. (Cod civil 463, 489, 493, 1202).
    ART. 493
    Proprietarul pământului care a făcut construcţii, plantaţii şi lucrări cu materiale străine, este dator sa plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare şi la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (Cod civil 492, 494, 499, 515, 998, 999, 1084, 1909).
    ART. 494
    Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.
    Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
    Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plati valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca sa se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credinţa, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a creşterii valorii fondului. (Cod civil 766, 771, 997, 1076, 1084).
    ART. 495
    Creşterile de pământ ce se fac succesiv şi pe nesimtite la malurile fluviului şi ale râurilor se numeşte aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau rau navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lasa, pe pământul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (Cod civil 476 şi urm., 482, 488, 496 şi urm, 587).
    ART. 496
    Tot ale proprietarului riveran sunt şi pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri şi se îndreaptă către celălalt ţărm; proprietarul ţărmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fără ca proprietarul ţărmului opus sa poată reclama pământul cel pierdut.
    Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa marii. (Cod civil 476, 495).
    ART. 497
    Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteielor şi a iazurilor; proprietarul lor conserva totdeauna pământul acoperit de apa, când ea este la înălţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urma; şi viceversa, proprietarul iazului nu câştiga nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează varsaturi extraordinare. (Cod civil 495,1847).
    ART. 498
    Dacă un fluviu sau rau, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an. (Cod civil 476, 495, 1894).
    ART. 499
    Insulele şi prundurile, care se formează în albia fluviilor şi a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescripţie. (Cod civil 476, 1844).
    ART. 500
    Insulele şi prundurile, care se formează în râurile nenavigabile şi neplutitoare, sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea raului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra partii de insula ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea raului.
    ART. 501
    Dacă un rau sau un fluviu, formandu-si un braţ nou, taie şi inconjoara pământul unui proprietar riveran şi face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insula, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un rau navigabil sau plutitor. (Cod civil 476, 499).
    ART. 502
    Dacă un fluviu sau un rau îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, aceasta albie se împarte între proprietarii marginari.
    ART. 503
    Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (Cod civil 468, 998, 1898).

    Secţiunea II
    Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcătoare

    ART. 504
    Dacă doua lucruri a doi deosebiţi stăpâni s-au unit împreună încât amândouă formează un singur tot, dar se pot despărţi şi conserva fiecare în parte după desparţire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, rămânând el dator a plati celuilalt proprietar preţul lucrului ce a fost unit cu principalul. (Cod civil 473, 505 şi urm.).
    ART. 505
    Este principal acela din doua lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cărui a servit unirea celuilalt lucru. (Cod civil 504, 506, 508 şi urm., 511 şi urm.).
    ART. 506
    Când însă lucrul unit este mult mai de preţ decât lucrul principal, şi când el s-a unit fără stirea proprietarului, acesta poate cere despărţirea şi restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezulta din desparţire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit. (Cod civil 504 şi urm., 728).
    ART. 507
    Dacă din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeaşi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal. (Cod civil 504 şi urm., 511, 512).
    ART. 508
    Dacă un meşter sau altcineva a întrebuinţat materia care nu era a sa şi a făcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuinţate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind preţul muncii, atât când acel obiect ar putea cat şi când el n-ar putea reveni în starea primitivă. (Cod civil 484, 509 şi urm., 514, 515, 997, 1478).
    ART. 509
    Dacă însă manopera ar fi atât de importanta încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuinţate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principala şi lucrătorul va avea dreptul de a retine lucrul format, plătind proprietarului preţul materiei. (Cod civil 508, 514 şi urm., 1478).
    ART. 510
    Când cineva a întrebuinţat în parte materia care era a sa, şi în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie sa-si fi pierdut cu totul fiinţa, şi dacă acele materii nu se mai pot despărţi fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporţie cu materia ce era a sa, şi celuilalt în proporţie cu materia sa şi cu preţul muncii sale. (Cod civil 506 şi urm., 511 şi urm., 728, 1388 şi urm.)
    ART. 511
    Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiţi stăpâni din care nici una nu poate fi considerată ca materie principala, atunci proprietarul, în nestiinta căruia a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putinţa a se desface.
    Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărţi fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapanilor, fiecărui însă în proporţie cu câtimea, calitatea şi valoarea materiilor lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru. (Cod civil 512 şi urm., 728 şi urm., 1388 şi urm.).
    ART. 512
    Dacă materia unui din proprietari ar covarsi pe cealaltă materie prin valoare şi cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu preţ va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă celuilalt proprietar preţul materiei sale. (Cod civil 505 şi urm, 511, 513 şi urm.).
    ART. 513
    Când lucrul format rămâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitaţie şi preţul se va împărţi. (Cod civil 506 şi urm., 510, 511, 728, 1388 şi urm.).
    ART. 514
    In toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuinţate fără stirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are şi voia de a cere în loc de lucrul format o materie de aceeaşi natura, catime, greutate, mărime şi calitate, sau valoarea aceleiaşi materii. (Cod civil 504 şi urm., 508 şi urm, 515).
    ART. 515
    Oricare vor fi întrebuinţat materii străine, fără stirea proprietarului lor, vor putea după împrejurări fi osanditi şi la plata de daune-interese, şi aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin canal extraordinar. (Cod civil 506 şi urm., 998, 999, 1084).
    ART. 516
    Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor şi în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (Cod civil 3, 504-515).

    Titlul III
    DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE

    CAP. 1
    Despre uzufruct

    ART. 517
    Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanta. (Cod civil 479, 480, 518 şi urm., 540 şi urm., 557 şi urm., 804, 844, 1750, 1824).
    ART. 518
    Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului. (Cod civil 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 şi urm.).
    ART. 519
    Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiţie. (Cod civil 557, 560, 1004 şi urm., 1017, 1019, 1022 şi urm., 1295).
    ART. 520
    Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile şi imobile. (Cod civil 462 şi urm., 472 şi urm., 526 şi urm., 1295, 1750 pct. 2).

    Secţiunea I
    Despre drepturile uzufructuarului

    ART. 521
    Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (Cod civil 517, 522 şi urm., 544).
    ART. 522
    Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultura. (Cod civil 483 şi urm., 524 şi urm., 555, 556).
    ART. 523
    Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra în clasa fructelor civile. (Cod civil 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 şi urm., 1730 pct. 1, 1907).
    ART. 524
    Fructele naturale şi industriale, neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeaşi stare când se sfârşeşte dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire pentru cheltuielile urmate pentru arături şi semănături. Drepturile colonului partiar ce vor fi existat la începutul sau la finele uzufructului nu pot fi vătămate de dispoziţia precedenta. (Cod civil 465, 484, 522, 534).
    ART. 525
    Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, şi se cuvin uzufructuarului, în proporţie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplica la arenzi şi la chiriile caselor şi alte fructe civile. (Cod civil 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 şi urm., 1907).
    ART. 526
    Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum bani, grane, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, sau preţul, la sfârşitul uzufructului. (Cod civil 521, 557 şi urm.).
    ART. 527
    Uzufructul unei rente pe viaţa da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire. (Cod civil 521, 523, 1639 şi urm.).
    ART. 528
    Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strica după o vreme prin întrebuinţarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dânsele pentru întrebuinţarea la care ele sunt destinate, şi nu este obligat de a le înapoia la sfârşitul uzufructului decât în starea ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpa. (Cod civil 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).
    ART. 529
    Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul este dator a păstra ordinea şi câtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici moştenitorii săi, pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului sau.
    Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi, fără degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conformă obiceiului local în privirea înlocuirii lor. (Cod civil 466, 524, 530 şi urm.).
    ART. 530
    Uzufructuarul se mai bucura, conformându-se cu epocile şi uzul vechi al proprietarului, de părţile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau ca aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinata, sau se fac numai de o catime oarecare de arbori aleşi pe toată suprafaţa domeniului. (Cod civil 529, 531 şi urm.).

    ART. 531
    In toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalţi; va putea însă întrebuinţa, spre a face reparaţiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfaramati din accidente; poate chiar tăia pentru acest sfârşit arborii trebuinciosi, cu îndatorire însă a constata în fiinţa proprietarului aceasta trebuinţa. (Cod civil 529 şi urm., 532 şi urm., 545 546).
    ART. 532
    Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însă toate acestea după obiceiul locului şi al proprietarului. (Cod civil 524, 529, 531).
    ART. 533
    Pomii roditori care se usucă şi chiar acei ce sunt dezradacinati sau daramati din  ccidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alţii. (Cod civil 529 alin. 2, 531).
    ART. 534
    Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului sau. De va închiria, urmează a se conformă pentru epocile când se preinnoiesc contractele şi pentru durata lor, regulile întocmite pentru bărbat, în privinţa averii femeii sale la titlul Despre contractul de căsătorie. (Cod civil 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
    ART. 535
    Uzufructuarul se foloseşte de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are uzufruct. (Cod civil 495 şi urm.).
    ART. 536
    El se foloseşte de drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, şi se foloseşte întocmai ca însuşi proprietarul. (Cod civil 517, 554, 576 şi urm., 639).
    ART. 537
    Uzufructuarul se foloseşte asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrariile şi nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
    Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fără a dobândi mai întâi învoirea guvernului.
    ART. 538
    Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor şi pietrariilor nedeschise încă, nici asupra nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în cursul uzufructului sau.
    ART. 539
    Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
    Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţirile ce ar pretinde ca a făcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau moştenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri şi alte ornamente, pe care le-ar fi aşezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte. (Cod civil 469, 494, 998, 999).

    Secţiunea II
    Despre obligaţiile uzufructuarului

    ART. 540
    Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se afla; el însă nu poate intra în folosinţa lor decât după ce va face în prezenta proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mişcătoare şi constatarea stării în care se vor afla cele nemişcătoare, supuse uzufructului. (Cod civil 462 şi urm, 472 şi urm., 536, 1432).
    ART. 541
    Este dator a da cauţiune ca se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzătorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sunt obligaţi a da cauţiune. (Cod civil 540, 1080, 1652 şi urm., 1675 şi urm.).
    ART. 542
    Dacă uzufructuarul nu găseşte cauţiune, nemişcătoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobânda, productele se vand şi preţul lor se pune asemenea la dobânda; dobânzile acestor sume şi preţul arendelor se cuvin uzufructuarului. (Cod civil 525, 543, 544, 1411 şi urm., 1587 şi urm.).
    ART. 543
    In lipsa de cauţiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuinţare sa se vândă spre a se pune preţul la dobânda, şi uzufructuarul se foloseşte de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere şi judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile mişcătoare necesare pentru propriile sale trebuinţe sa i se lase sub simpla sa depunere de jurământ şi cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (Cod civil 528, 542).
    ART. 544
    Întârzierea de a da cauţiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul. (Cod civil 517, 524, 525, 542, 543).
    ART. 545
    Uzufructuarul nu este obligat decât la reparaţiile de întreţinere. Reparaţiile cele mari rămân în sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparaţiilor de întreţinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face şi pe acestea. (Cod civil 517, 531, 540, 546 şi urm., 558, 998, 999, 1447 şi urm.).
    ART. 546
    Reparaţiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari şi ale boltelor, restabilirea grinzilor şi acoperişului întreg, acelea ale zagazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total; toate celelalte reparaţii sunt de întreţinere. (Cod civil 531, 545, 547).
    ART. 547
    Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligaţi a recladi ceea ce a căzut de vechime sau s-a distruit din caz fortuit. (Cod civil 539, 540, 546, 557, 563 şi urm., 1083).
    ART. 548
    Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinţei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contribuţiile şi altele ce după obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (Cod civil 545).
    ART. 549
    In privinţa sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul şi uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plati şi uzufructuarul a-i răspunde dobânzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul de a cere capetele plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (Cod civil 550, 552, 557 şi urm., 1589).
    ART. 550
    Acel ce câştiga cu titlul gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achită în proporţie cu folosinţa sa şi fără nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare şi veniturile rentelor perpetue sau pe viaţa care privesc asupra patrimoniului. (Cod civil 844 şi urm., 888 şi urm., 894 şi urm., 902 şi urm., 1639).
    ART. 551
    Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plătească, are acţiune în contra proprietarului. (Cod civil 899 şi urm., 905, 991, 1746 şi urm., 1790 şi urm.).
    ART. 552
    Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige în urma câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporţie cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voieşte sa avanseze suma pentru care trebuie fondul sa contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârşitul uzufructului fără nici o dobânda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voinţa, sau sa plătească dânsul acea suma, şi atunci uzufructuarul ii plăteşte dobânzile în tot cursul uzufructului, sau sa pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului pana se va dobândi un preţ analog sumei datorite. (Cod civil 775, 893, 896).
    ART. 553
    Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinţa şi celelalte condamnatiuni la care procesele arătate pot da naştere.
    ART. 554
    Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta încercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ţinut a-l denunta proprietarului, căci la din contra uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el însuşi.
    ART. 555
    Dacă uzufructul are de obiect un animal şi dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plati preţul.
    ART. 556
    Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boala, va pieri cu totul şi fără culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
    Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de a înlocui numărul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

    Secţiunea III
    Despre stingerea uzufructului

    ART. 557
    Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambelor calităţi de proprietar şi de uzufructuar;
    prin neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 de ani;
    prin totală desfiinţare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit. (Cod civil 969, 1154, 1156, 1890).
    ART. 558
    Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lasandu-l sa se degradeze din lipsa de întreţinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestaţiile pornite în contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute şi a da garanţii pentru viitor.
    Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lasa pe proprietar sa se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plati pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o suma hotărâtă pana în ziua când uzufructul urma sa înceteze. (Cod civil 545, 974).
    ART. 559
    Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
    ART. 560
    Uzufructul constituit pana ce o alta persoana va ajunge la o vârsta hotărâtă, tine pana la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana înaintea vârstei hotărâte.
    ART. 561
    Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunţat la dânsul în mod formal.
    ART. 562
    Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renunţarea făcuta în paguba lor. (Cod civil 975, 976).
    ART. 563
    Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit, uzufructul se păstrează asupra partii rămase. (Cod civil 1156).
    ART. 564
    De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, şi aceasta clădire va arde sau se va distrui din alta întâmplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pământul pe care a fost clădirea, nici de materialele rămase. Dacă uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte şi clădirea, uzufructuarul se va folosi de pământ. (Cod civil 1156).

    CAP. 2
    Despre uz şi abitatiune

    ART. 565
    Drepturile de uz şi de abitatiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi uzufructul.
    ART. 566
    Ca şi în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întâi cauţiune şi fără a face inventar. (Cod civil 540 şi urm.).
    ART. 567
    Uzuarul şi cel ce are dreptul de abitatiune trebuie sa se folosească de ele ca un bun părinte de familie.
    ART. 568
    Drepturile de uz şi de abitatiune se regulează prin titlul care le-a înfiinţat şi primesc după cuprinderea lui mai multă sau mai putina întindere.
    ART. 569
    Dacă titlul nu se explica asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.
    ART. 570
    Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decât se cuvine pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale.
    Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.
    ART. 571
    Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul sau altuia. (Cod civil 534, 573).
    ART. 572
    Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea într-însă cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca când i s-a dat acest drept.
    Cel ce are dreptul de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuieşte.
    ART. 573
    Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de excepţia adusă la art. 572. (Cod civil 534, 571).
    ART. 574
    Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupa toată casa, e dator sa facă cheltuielile de cultura, reparaţiile de întreţinere şi sa plătească contribuţiile ca şi uzufructuarul. Dacă nu ia decât o parte din fructe sau dacă nu ocupa decât o parte din casa, el contribuie în proporţie cu lucrul de care se foloseşte. (Cod civil 545 şi urm.).
    ART. 575
    Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare.

    Titlul IV
    DESPRE SERVITUŢI

    ART. 576
    Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
    ART. 577
    Servituţile izvorăsc sau din situaţia naturala a locurilor, sau din obligaţia impusa de lege, sau din convenţia dintre proprietari. (Cod civil 578, 586 şi urm., 620 şi urm.)

    CAP. 1
    Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor

    ART. 578
    Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mana omului sa fi contribuit la aceasta.
    Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa oprească aceasta scurgere.
    Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituţii fondului inferior.
    ART. 579
    Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuinţare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripţie asupra acelui izvor.
    ART. 580
    In acest caz, prescripţia nu se poate dobândi decât prin o folosinţa neîntrerupta în timp de 30 de ani, socotiţi din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut şi a săvârşit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.
    ART. 581
    Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul când izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune unui sat sau unui catun.
    ART. 582
    Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietăţilor sale, fără însă a o abate de tot.
    Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuinţa în toată întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lasa cursul firesc la ieşirea din proprietatea sa.
    ART. 583
    De se ridica vreo contestaţie între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele, la darea hotărârii, sunt datoare sa caute a împacă interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietăţii, observând întotdeauna regulamentele particulare şi locale asupra curgerii şi uzului apelor.
    ART. 584
    Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumătate.
    ART. 585
    Tot proprietarul îşi poate îngrădi proprietatea, afară de excepţia ce se face la art. 616.

    CAP. 2
    Despre servituţile stabilite de lege

    ART. 586
    Servituţile stabilite de lege au de obiect utilitatea publica, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
    ART. 587
    Acele stabilite pentru utilitatea publica sau comunală au de obiect cararea sau poteca pe lângă marginea râurilor navigabile sau flotabile, construcţia sau reparaţia drumurilor, sau alte lucrări publice sau comunale.
    Tot ce priveşte acest fel de servituţi se determina de către legile sau regulamentele particulare.
    ART. 588
    Legea supune pe proprietari la osebite obligaţii unul către altul, fără chiar sa existe vreo convenţie între dânşii.
    ART. 589
    Parte din aceste obligaţii e regulată de către legile asupra poliţiei rurale.
    Celelalte sunt relative la zidul sau la şanţul comun între vecini, la cazul când se poate înalta un contrazid, la privirea asupra proprietăţii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.

    Secţiunea I
    Despre zidul şi şanţul comun

    ART. 590
    In oraşe şi la ţara, orice zid care serveşte de desparţire între clădiri sau între curte şi grădina, şi între ograde la ţara, se socoteşte comun, dacă nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul.
    ART. 591
    Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreapta şi perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune ca aparţine exclusiv proprietarului despre care exista planul înclinat.
    ART. 592
    Reparaţia şi reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmaşilor, şi în proporţie cu dreptul fiecăruia.
    ART. 593
    Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparaţii şi recladiri, renunţând la dreptul sau, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire a sa.
    ART. 594
    Fiecare coproprietar poate sa zideasca în contra unui zid comun şi sa bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi pana la jumătatea zidului, în caz când şi el ar voi a pună grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (Cod civil 599, 610, 611).
    ART. 595
    Orice coproprietar poate sa înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înălţării, reparaţiile de întreţinere pentru sarcina cauzată zidului comun în proporţie cu înălţimea.
    ART. 596
    Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înălţării, cel ce vrea sa-l înalte e dator a-l face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, şi orice adaos în grosime sa-l facă pe locul sau.
    ART. 597
    Vecinul care n-a contribuit la înălţare poate câştiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala pe jumătate, precum şi preţul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuinţat pentru ingrosarea zidului.
    ART. 598
    Orice vecin al unui zid poate sa-l facă comun, în parte sau tot, plătind stapanului zidului jumătatea din valoarea sa, sau jumătate din valoarea partii ce vrea sa facă comuna, precum şi jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.
    ART. 599
    Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici sa alăture sau sa sprijine pe dânsul vreo lucrare, fără consimţământul celuilalt.
    In caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experţi mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt.
    ART. 600
    Fiecare poate în oraşe şi suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la clădirea şi repararea îngrădirii ce desparte casele, curţile şi grădinile lor; înălţimea îngrădirii se va hotărî după regulamentele particulare, sau după obiceiul obştesc şi în lipsa de regulamente şi de obicei, înălţimea zidului va fi de cel mult doi metri, socotindu-se şi coama.
    ART. 601
    Când se recladeste un zid comun sau o casa, toate servituţile active şi pasive se perpetua în privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă ingreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescripţiei. (Cod civil 636 şi urm.).
    ART. 602
    Toate şanţurile între doua proprietăţi se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
    ART. 603
    Este semn de necomunitate când pământul e inaltat sau aruncat numai de o parte a şanţului.
    ART. 604
    Şanţul se socoteşte a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat.
    ART. 605
    Şanţul comun trebuie întreţinut cu cheltuiala comuna.
    ART. 606
    Orice gard ce desparte doua proprietăţi se socoteşte comun, afară dacă numai una singura din doua proprietăţi va fi îngrădită, sau de nu va fi titlu sau posesiune îndestulătoare care sa constate din contra.
    ART. 607
    Nu e iertat a sadi arbori care cresc înalţi decât în depărtarea hotărâtă de regulamente particulare sau de obiceiurile constante şi recunoscute şi în lipsa de regulamente şi obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia desparţitoare a celor doua proprietăţi pentru arborii înalţi şi de o jumătate de metru pentru celelalte plantaţii şi garduri vii.
    ART. 608
    Vecinul poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanta mai mica sa se scoată.
    Acela pe a cărui proprietate se întind cracile arborilor vecinului poate sa-l îndatoreze a le tăia.
    Dacă rădăcinile se întind pe pământul sau are drept a le tăia singur.
    ART. 609
    Arborii ce se afla în gardul comun sunt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în drept a cere sa-i taie.

    Secţiunea II
    Despre distanta şi lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcţii

    ART. 610
    Cel ce face un put sau o privată lângă un zid comun sau nu;
    cel ce vrea sa cladeasca un cămin sau o vatra, o fierărie, un cuptor sau o soba, sa-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângă zid un magazin de sare, sau grămezi de materii corozive;
    e îndatorat sa lase depărtarea prescrisă de regulamente şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau sa facă lucrările prescrise de aceleaşi legi şi regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului.

    Secţiunea III
    Despre vederea în proprietatea vecinului

    ART. 611
    Unul din vecini nu poate face, fără consimţământul celuilalt, nici într-un chip, fereastra sau deschidere într-un zid comun.
    ART. 612
    Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţi îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecina.
    ART. 613
    Nimeni nu poate avea vederi piezise pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de şase decimetri.
    ART. 614
    Distanta de care este vorba în cele doua articole precedente se socoteşte de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara pana la linia de desparţire a celor doua proprietăţi.

    Secţiunea IV
    Despre picatura stresinilor

    ART. 615
    Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel încât apele din ploi sa se scurgă pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.

    Secţiunea V
    Despre dreptul de trecere

    ART. 616
    Proprietarul al cărui loc este infundat, care nu are nici o ieşire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
    ART. 617
    Trecerea trebuie regulat făcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasa din drum.
    ART. 618
    Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
    ART. 619
    Acţiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie sa urmeze după prescripţie, deşi acţiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

    CAP. 3
    Despre servituţile stabilite prin faptul omului

    Secţiunea I
    Despre osebite feluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor

    ART. 620
    Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietăţile lor, sau în folosul proprietăţilor lor, orice servitute vor găsi de cuviinţă, pe cat timp aceste servituţi nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal, şi pe cat timp aceste servituţi nu vor fi contrarii ordinii publice.
    Uzul şi întinderea servituţilor stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, şi în lipsa de titlu, după regulile următoare. (Cod civil 5, 623 şi urm., 969).
    ART. 621
    Servituţile sunt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pământului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clădirile pentru care servituţile sunt instituite se vor afla nu numai în oraş, dar şi la ţara; cele de al doilea fel se numesc rurale.
    ART. 622
    Servituţile sunt sau continue sau necontinue.
    Servituţile continue sunt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu, fără sa aibă trebuinţa de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele, scursurile apelor, ferestrele şi altele asemenea. Servituţile necontinue sunt acelea care au trebuinţa de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fântâna, de a paste vite şi alte asemenea.
    Servituţile sunt aparente sau neaparente. Servituţile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere; servituţile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât pana la o înălţime determinata.

    Secţiunea II
    Despre modul cu care se stabilesc servituţile

    ART. 623
    Servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (Cod civil 622, 1846 şi urm., 1890).
    ART. 624
    Servituţile continue neaparente şi servituţile necontinue şi neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. (Cod civil 622, 628, 1846 şi urm.).
    ART. 625
    Destinaţiunea proprietarului tine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente. (Cod civil 622).
    ART. 626
    Nu poate fi destinaţiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri acum despărţite au fost averea aceluiaşi proprietar, şi ca printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea.
    ART. 627
    Dacă proprietarul a doua proprietăţi, între care exista un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăţi, fără ca contractul sa conţină nici o convenţie atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat. (Cod civil 1349).
    ART. 628
    Titlul constitutiv al servituţii, în privinţa servituţilor ce nu se pot dobândi prin prescripţie, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaştere a servituţii şi dat din partea proprietarului locului aservit. (Cod civil 1189).
    ART. 629
    Când se stabileşte o servitute se înţelege ca se acorda totdeodată şi toate mijloacele spre întrebuinţarea ei.
    Astfel servitutea de a lua apa din fântâna altuia trage cu sine şi dreptul de trecere.

    Secţiunea III
    Despre drepturile proprietarului fondului căruia se cuvine servitutea

    ART. 630
    Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa şi spre a o păstra.
    ART. 631
    Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituţii.
    ART. 632
    In cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lăsând fondul supus în dispoziţia proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.
    ART. 633
    Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi, servitutea rămâne tot aceeaşi pentru fiecare parte, fără ca fondul supus sa se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toţi devălmăşii vor fi îndatoraţi a-l exercita prin acelaşi loc.
    ART. 634
    Proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servituţii dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl opreşte a-si face pe dânsul reparaţii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza.
    ART. 635
    Însă şi acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinţa decât după cuprinderea titlului sau, fără a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiinţată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.

    Secţiunea IV
    Despre modul stingerii servituţilor

    ART. 636
    Servituţile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita.
    ART. 637
    Ele renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituţile sa se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune ca s-a desfiinţat servitutea, după cum se zice la art. 640. (Cod civil 1798).
    ART. 638
    Orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mana. (Cod civil 1154, 1798).
    ART. 639
    Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 ani. (Cod civil 1890).
    ART. 640
    Aceşti treizeci de ani se numara după osebite feluri de servituţi, sau din ziua de cînd a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituţi necontinue, sau din ziua de când s-a făcut un act contrar servituţii continue.
    ART. 641
    Modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip.
    ART. 642
    Dacă proprietatea în folosul carei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi. (Cod civil 1036).

    ART. 643
    Dacă dintre coproprietari se găseşte unul în contra cărui prescripţia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari. (Cod civil 1876).

    CARTEA III
    DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBÂNDEŞTE PROPRIETATEA

    ART. 644
    Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm., 942 şi urm.).
    ART. 645
    Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporatiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune. (Cod civil 482 şi urm., 1837 şi urm.).
    ART. 646
    Bunurile fără stăpân sunt ale statului. (Cod civil 477,680).
    ART. 647
    Sunt bunuri care nu aparţin nimănui şi al căror uz e comun tuturor. Legi de poliţie regulează felul întrebuinţării lor.
    ART. 648
    Facultatea de a vana sau de a pescui este regulată prin legi particulare.
    ART. 649
    Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a găsit în propriul sau fond; dacă tezaurul este găsit în fond străin, se împarte pe din doua între cel ce l-a descoperit şi între proprietarul fondului.
    Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar şi care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (Cod civil 489, 490, 491).

    Titlul I
    DESPRE SUCCESIUNI

    ART. 650
    Succesiunea se defera sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm.).

    CAP. 1
    Despre deschiderea succesiunilor

    ART. 651
    Succesiunile se deschid prin moarte.
    ART. 652
    Legea regulează ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi.
    Copiii naturali, în privinţa succesiunii mamei lor şi a colateralilor săi, sunt asimilaţi copiilor legitimi şi viceversa. In lipsa de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de soţul supravieţuitor. In lipsa de soţ, statul devine moştenitor. (Cod civil 646, 659 şi urm., 679 şi urm.).
    ART. 653
    Descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.
    Ceilalţi moştenitori intra în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei. (Cod civil 889 şi urm., 911, 917, 1860).

    CAP. 2
    Despre calităţile cerute pentru a succede

    ART. 654
    Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede sa existe în momentul deschiderii succesiunii.
    Copilul conceput este considerat ca exista.
    Copilul născut mort este considerat ca nu exista.
    ART. 655
    Sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
    1. Condamnatul pentru ca a omorat sau a încercat sa omoare pe defunct.
    2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitala*), declarata de judecata calomnioasă.
    3. Moştenitorul major care, având cunoştinţa de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei. (Cod civil 656).
    ART. 656
    Lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omoratorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau sotia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale.
    ART. 657
    Moştenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi veniturile a căror folosinţa a avut-o de la deschiderea succesiunii.
    ART. 658
    Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt departati pentru greseala tatălui lor; acesta însă nu poate nici într-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acorda tatilor şi mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (Cod civil 664 şi urm., 698).

    CAP. 3
    Despre deosebite ordine de succesiune

    Secţiunea I
    Dispoziţii generale

    ART. 659
    Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile mai jos determinate. (Cod civil 652, 669 şi urm.).
    ART. 660
    Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numara un grad.
    ART. 661
    Şirul gradelor formează linia; se numeşte linie dreapta şirul gradelor între persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterală şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
    Linia dreapta se împarte în linie dreapta descendenta şi în linie dreapta ascendenta.
    Întâia este aceea ce leagă pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leagă o persoana cu acei din care ea se coboară.
    ART. 662
    In linie dreapta se numara atâtea grade câte sunt şi generaţii între persoane; astfel fiul este către tatăl sau în cel dintâi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, şi viceversa, tatăl şi bunul către fiii lor şi nepoţii lor de fiu.
    ART. 663
    In linie colaterală gradele se numara după generaţii, începând de la una din rude pana la autorul comun şi de la acesta pana la cealaltă ruda.
    Fraţii dar sunt în gradul al doilea; unchiul şi nepotul în al treilea, verii primari în al patrulea şi c.l.

    Secţiunea II
    Despre reprezentare

    ART. 664
    Reprezentarea este o ficţiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanţi în locul, în gradul şi în dreptul reprezentantului. (Cod civil 672, 698, 755).
    ART. 665
    Reprezentarea se întinde nemarginit în linie directa descendenta.
    Ea este admisă în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toţi copiii defunctului fiind morţi înaintea lui, descendenţii zisilor copii sa se găsească între ei în grade egale sau neegale.
    ART. 666
    In linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea sa se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale.
    ART. 667
    In toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpina (souche); dacă aceeaşi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpina în fiecare ramura, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dânşii.
    ART. 668
    Nu se reprezintă decât persoanele moarte.
    Poate cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunţat. (Cod civil 696, 698).

    Secţiunea III
    Succesiunile deferite descendenţilor

    ART. 669
    Copiii sau descendenţii lor succed tatălui, mamei, moşilor, moaşelor şi oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succed în părţi egale când se găsesc toţi în gradul dintâi şi sunt chemaţi după propriul lor drept; ei succed pe tulpina când sunt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare.

    Secţiunea IV
    Despre succesiunile deferite ascendenţilor

    ART. 670
    Dacă defunctul n-a lăsat posteritate, nici frate, nici surora, nici descendenţi dintr-aceştia, succesiunea se cuvine ascendenţilor din gradul de rudenie cel mai aproape.
    Ascendenţii de acelaşi grad moştenesc părţi egale. (Cod civil 659 şi urm., 675).
    ART. 671
    Dacă tatăl şi mama unei persoane moarte fără descendenţi i-au supravietuit, lăsând acea persoana fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în doua porţiuni egale, din care jumătate numai se cuvine tatălui şi mamei şi se împarte deopotrivă între dânşii. (Cod civil 673).

    Secţiunea V
    Despre succesiunile colaterale

    ART. 672
    In caz de a muri mai dinainte tatăl şi mama unei persoane moarte fără posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiune, departand pe ascendenţi şi pe ceilalţi colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secţiunea II a acestui cap. (Cod civil 659 şi urm., 666, 698).
    ART. 673
    Dacă tatăl şi mama persoanei moarte fără posteritate i-au supravietuit, fraţii surorile sau reprezentanţii lor iau jumătate succesiunea. Dacă numai tatăl sau numai mama i-a supravietuit, fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau trei pătrimi ale succesiunii. (Cod civil 671).
    ART. 674
    Partajul jumătăţii sau celor trei pătrimi cuvenite fraţilor sau surorilor, după continerea articolului precedent, se face între ei în porţiuni egale, dacă sunt toţi dintr-aceeaşi căsătorie; de sunt din căsătorii diferite, diviziunea se face pe jumătate între cele doua linii paterna şi maternă a defunctului; fraţii primari iau parte în amândouă liniile, uterinii sau consangenii*), fiecare în linia sa numai. Dacă sunt fraţi sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzând pe toate rudele din cealaltă linie. (Cod civil 672 şi urm.)
    ART. 675
    In lipsa de fraţi sau surori sau de descendenţi dintr-înşii şi în lipsa de ascendenţi, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
    Când sunt mai multe rude colaterale în acelaşi grad, succesiunea se împarte egal între dânsele. (Cod civil 663).
    ART. 676
    Rudele succed pana la al doisprezecelea grad inclusiv.

    CAP. 4
    Despre succesiunile neregulate

    Secţiunea I
    Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre succesiunea copiilor naturali morţi fără posteritate

    ART. 677
    (Abrogat drept urmare a abrogării - prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 - a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural).
    ART. 678
    Succesiunea copilului natural, mort fără posteritate, se cuvine mamei sale, si, în lipsa mamei, rudelor ei cele mai aproape.

    Secţiunea II
    Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului

    ART. 679
    Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soţul în viaţa nedespărţit.
    ART. 680
    In lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
    ART. 681
    Soţul în viaţa şi statul care cer succesiunea sunt obligaţi a face sa se pună peceţi, a pretinde sa se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.

    ART. 682
    Soţul în viaţa este încă dator a transforma în numerar lucrurile mişcătoare sau a da cauţiune solvabilă pentru restituirea succesiunii, în caz când s-ar prezenta moştenitori ai defunctului în termen de 3 ani. După acest termen cauţiunea este liberată.
    ART. 683
    Soţul în viaţa sau statul, care n-au îndeplinit formalităţile la care sunt respectiv îndatoraţi, pot sa fie supuşi la daune-interese către moştenitorii ce s-ar arata.

    Secţiunea II
    Despre dreptul de moştenire al femeii când se afla în concurenta cu descendenţii sau alte rude care sunt chemate după legi la succesiunea soţului ei mort

    ART. 684
    Când bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virila în uzufruct, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi.
    Când bărbatul lasa un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal.
    Când bărbatul lasa rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului.

    CAP. 5
    Despre acceptarea şi repudierea moştenitorilor

    Secţiunea I
    Despre acceptare

    ART. 685
    Succesiunea poate fi acceptată curat şi simplu, sau sub beneficiu de  inventar. (Cod civil 686 şi urm., 699 şi urm., 704 şi urm.).
    ART. 686
    Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine. (Cod civil 693, 703, 712).
    ART. 687
    Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea unei moşteniri decât conform dispoziţiilor titlului de la minoritate şi tutela.
    ART. 688
    Efectul acceptării se suie pana la ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).
    ART. 689
    Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasa a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. (Cod civil 690 şi urm., 703, 712, 1171 şi urm., 1176 şi urm.).
    ART. 690
    Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sunt acte de primirea moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
    ART. 691
    Donatiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii.
    Tot asemenea se intampla:
    1. Când unul din erezi renunţa chiar gratuit în folosul unuia sau a mai mulţi din coerezi.
    2. Când renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, şi se primeşte de renuntator preţul renunţării. (Cod civil 707).
    ART. 692
    Când acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără sa se fi lepadat de dânsa, sau fără sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul sa accepte sau sa se lepede de dânsa. (Cod civil 689, 700).
    ART. 693
    Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (Cod civil 704 şi urm.).
    ART. 694
    Majorele nu poate sa-si atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţa-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării. (Cod civil 953, 960, 1165).

    Secţiunea II
    Despre renunţarea la succesiune

    ART. 695
    (Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială).
    ART. 696
    Eredele ce renunţa este considerat ca n-a fost niciodată erede.
    ART. 697
    Partea renuntatorului profita coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul următor. (Cod civil 660 şi urm., 701).
    ART. 698
    Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renuntatorul este singur în gradul sau, sau dacă toţi coerezii săi renunţa, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părţi egale. (Cod civil 664 şi urm., 668).
    ART. 699
    Creditorii acelui ce renunţa în paguba lor pot sa ia autorizaţia justiţiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, în locul şi rândul sau.
    Într-acest caz renunţarea este anulată numai în favorul creditorilor şi numai pana la concurenta creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat. (Cod civil 974, 975).
    ART. 700
    Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
    In cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majoră, instanta judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea. (Cod civil 692, 709).
    ART. 701
    In tot timpul în care prescripţia dreptului de a accepta nu este dobandita în contra erezilor ce au renunţat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alţi erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, făcute de curatorele succesiunii vacante. (Cod civil 1882, 1890).
    ART. 702
    Nici chiar prin contractul căsătoriei nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţa, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii. (Cod civil 5, 965, 1526).
    ART. 703
    Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dânsa; cu toată renunţarea lor, ei rămân erezi şi nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (Cod civil 686, 689, 712).

    Secţiunea III
    Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui beneficiar

    ART. 704
    Declaraţia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie sa fie făcuta la grefa tribunalului de prima instanta a districtului în care succesiunea este deschisă; ea trebuie sa fie înscrisă pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare. (Cod civil 685).
    ART. 705
    Aceasta declaraţie n-are efect decât fiind precedată sau urmată de un inventar fidel şi exact al bunurilor succesiunii, făcut după formele cerute de legile de procedura şi în termenele mai jos hotărâte.
    ART. 706
    Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
    I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va începe a curge din ziua expirării a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua încheierii inventarului, dacă s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni. (Cod civil 651).
    ART. 707
    Dacă cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoana în drept a succede şi fără sa se poată zice ca s-a făcut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justiţiei ca sa se vanza acele obiecte.
    Aceasta vânzare trebuie sa se facă cu forma vânzărilor publice. (Cod civil 690 şi urm., 716, 1388 şi urm.).
    ART. 708
    In timpul termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunţa şi nu se poate obţine o condamnatiune în contra-i. Dacă el renunţa după expirarea termenelor, sau înaintea expirării lor, cheltuielile ce legiuit s-au făcut de dânsul pana la acea epoca privesc succesiunea.
    ART. 709
    După expirarea termenelor arătate, eredele urmărit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla în cercetarea urmăririi îl acorda sau îl refuza după circumstanţe.
    ART. 710
    Cheltuielile urmăririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacă eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul morţii sau ca termenele i-au fost neîndestulătoare, din cauza situaţiei bunurilor, sau din cauza contestaţiilor ivite. Dacă el nu poate justifica, cheltuielile îl privesc.
    ART. 711
    Eredele conserva cu toate acestea, după expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar după expirarea termenelor date de judecător, conform art. 709, facultatea de a face încă inventar şi de a se declara erede beneficiar; aceasta însă în caz când dânsul n-a făcut acte de erede sau în caz când nu este dat în contra-i o hotărâre judecătorească desavarsita, care sa-l condamne ca erede curat şi simplu. (Cod civil 689 şi urm.).
    ART. 712
    Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţa şi rea credinţa n-a trecut în inventar efecte dintr-însă, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.
    ART. 713
    Beneficiul de inventar da eredelui avantajul:
    1. De a plati datoriile succesiunii numai pana în concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor şi legatarilor.
    2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii şi de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creanţelor sale. (Cod civil 777, 778, 1108 pct. 4).
    ART. 714
    Eredele beneficiar administrează bunurile succesiunii şi este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor şi legatarilor. El nu devine răspunzător cu bunurile sale proprii, decât după ce i se va fi cerut darea socotelilor şi el nu va fi indestulat aceasta îndatorire.
    După lămurirea socotelilor, el nu poate fi răspunzător cu bunurile sale proprii, decât pana la concurenta sumelor ce rămâne dator. (Cod civil 777, 1080).
    ART. 715
    El nu răspunde pentru administraţia sa decât de greşeli grave.
    ART. 716
    El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzările publice.
    Dacă el reprezintă în natura obiectele mişcătoare, nu răspunde decât de deprecierea sau deteriorarea lor cauzată din neglijenţa sa. (Cod civil 472 şi urm., 707, 1388 şi urm.).
    ART. 717
    El nu poate vinde imobilele decât după formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecări, care au făcut cerere, a primi preţul. (Cod civil 462 şi urm.).
    ART. 718
    El este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cauţiune solvabilă pentru preţul mişcătoarelor cuprinse în inventar şi pentru porţiunea preţului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecări. De nu se va da aceasta cauţiune, se vor vinde miscatoarele şi preţul lor se va depune, ca şi porţiunea nedelegata din preţul imobilelor, spre a se întrebuinţa la desfacerea sarcinilor succesiunii. (Cod civil 1675 şi urm.).
    ART. 719
    Dacă unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decât după ordinea şi chipul regulat de judecător.
    Dacă creditorii nu se opun, eredele plăteşte creditorilor şi legatarilor, după rândul cererii.
    ART. 720
    Creditorii ce nu se opun şi care se prezintă, după lămurirea socotelilor şi plata relicvatelor, nu au recurs decât în contra legatarilor; acei care se prezintă înaintea lămuririi socotelilor şi plăţii relicvatelor vor avea recurs şi în contra creditorilor plătiţi înaintea lor. (Cod civil 893, 896, 909).
    ART. 721
    Creditorii ce se opun vor avea recurs şi în contra eredelui.
    ART. 722
    In toate cazurile prevăzute de art. 719 şi 720, recursul se prescrie după expirarea termenului de trei ani, care începe din ziua lămuririi socotelilor şi a plăţii relicvatului. (Cod civil 893, 896, 909).
    ART. 723
    Cheltuielile pentru peceţi, pentru facerea inventarului şi pentru darea socotelilor privesc succesiunea.

    Secţiunea IV
    Despre succesiunile vacante
    ART. 724
    Dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, nu se prezintă nimeni ca sa reclame succesiunea şi dacă nu este nici un erede cunoscut, sau dacă erezii cunoscuţi s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privită ca vacanta.
    ART. 725
    Tribunalul de întâia instanta din districtul în care succesiunea este deschisă numeşte un curatore după cererea persoanelor interesate, sau după aceea a procurorului.
    ART. 726
    Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate sa constate printr-un inventar succesiunea; el exercita şi urmăreşte drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contra-i; administrează sub îndatorirea de a vărsa numerarul succesiunii, ca şi sumele adunate din vânzarea mobilelor şi imobilelor, în casa de consemnaţiuni şi depozite şi în fine sub aceea de a da socoteli.
    ART. 727
    Dispoziţiile secţiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administraţie şi asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt îndatoritoare şi pentru curatorii succesiunilor vacante.

    CAP. 6
    Despre împărţire şi despre raporturi

    Secţiunea I
    Despre împărţirea succesiunii

    ART. 728
    Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.
    Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi. (Cod civil 5, 968, 1008, 1388).
    ART. 729
    Diviziunea poate fi cerută chiar când unul sau mai mulţi din erezi au posedat părţi separate din succesiune, dacă nu a fost act de împărţeala sau dacă nu se poate opune prescripţia.
    ART. 730
    Dacă toţi erezii sunt prezenţi şi majori, se pot împărţi între dânşii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi.
    Dacă toţi erezii nu sunt prezenţi sau dacă între dânşii sunt minori sau interzişi, atunci se vor pune peceţi pe efectele succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau după aceea a procurorului tribunalului de prima instanta. (Cod civil 747).
    ART. 731
    Creditorii pot şi ei sa ceara punerea de peceţi în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecătoreşti. (Cod civil 780, 974, 1825).
    ART. 732
    După punerea peceţilor, creditorii pot face opoziţie şi fără a avea titluri executorii sau permisiunea justiţiei.
    ART. 733
    Dacă vreunul din coerezi nu consimte la facerea împărţelii, sau dacă se ivesc contestaţii, ori în privinţa modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunţa în mod sumar sau numeşte, de cere trebuinţa, pentru operaţiile împărţelii, pe unul din judecători, după raportul căruia judeca contestaţiile.
    ART. 734
    Estimaţia imobilelor se face de experţi aleşi de părţile interesate; de experţi numiţi din oficiu când părţile refuza a-i alege.
    Procesul-verbal al experţilor trebuie sa arate bazele estimatiei; sa indice dacă obiectul estimat poate sa fie comod împărţit şi în ce chip; sa fixeze, în fine, în caz de împărţire, fiecare din părţile ce se pot forma, precum şi valoarea lor.
    ART. 735
    Estimaţia mobilelor trebuie sa se facă de oameni cunoscători şi după adevăratul lor preţ.
    ART. 736
    Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori sechestranţi sau oponenţi, sau dacă majoritatea coerezilor socoteşte necesară vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public după formele obişnuite.
    Dacă imobilele nu se pot împărţi, se vor vinde la tribunal prin licitaţie.
    Dacă toate părţile sunt majore, ele pot conveni sa facă vânzarea în fata unui arbitru, numit de dânsele.
    ART. 737
    După ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vândut, judecătorul, de cere trebuinţa, trimite pe părţi la un arbitru numit cu consimţământul lor, sau numit de-a dreptul de dânsul, când părţile nu se unesc pentru numirea lui.
    Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-si da unii altora, la formarea activului şi pasivului ereditatii, la compunerea părţilor şi la restituţiile ce erezii ar trebui a-si face între dânşii.
    ART. 738
    Fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune. (Cod civil 739 şi urm., 751 şi urm.).
    ART. 739
    Dacă raportul nu se face în natura, coerezii cărora li se datorează iau mai întâi o parte egala din masa succesiunii.
    Aceste preluări se fac, pe cat este posibil, în obiecte de aceeaşi natura şi calitate cu acelea ce erau sa fie date în natura. (Cod civil 764 şi urm., 769).
    ART. 740
    După preluări, se formează din restul masei succesiunii atâtea părţi egale câţi sunt şi erezi sau stirpe impartitoare. (Cod civil 667).
    ART. 741
    La formarea şi compunerea părţilor, trebuie sa se dea în fiecare parte, pe cat se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natura şi valoare.
    Se va evita însă, cat va sta prin putinţa, imbucatatirea peste măsura a eritajelor şi diviziunea exploatatiunilor.
    ART. 742
    Inegalitatea părţilor date în natura se compensează prin bani. (Cod civil 1737 pct. 3, 1741).
    ART. 743
    Părţile se formează de unul dintre coerezi sau de alta persoana, dacă toţi erezii sunt de acord în alegere şi dacă cel ce a fost ales accepta însărcinarea; în caz contrar, părţile se formează de un expert numit de judecător.
    Părţile apoi se trag la sorţi. Dacă însă erezii vin la moştenire cu părţi inegale, autoritatea judecătorească decide de trebuie sa se procedeze prin tragere la sorţi în parte, sau prin darea părţilor în total.
    ART. 744
    Mai înainte de a proceda la tragerea părţilor la sorţi, fiecare compartitor este admis a propune reclamarile sale, în contra formării părţilor.
    ART. 745
    Regulile stabilite pentru împărţirea masei de moştenire se vor observa în subdiviziunile ce se vor face între stirpele compartitoare. (Cod civil 667, 669 şi urm.)
    ART. 746
    Dacă asupra operaţiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţii, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultăţile şi zisele părţilor, şi le trimite înaintea judecătorului pentru împărţeala.
    ART. 747
    Dacă toţi coerezii nu sunt prezenţi sau de sunt între ei interzişi sau minori, împărţirea trebuie sa se facă înaintea judecătoriei, observând regulile prescrise în articolele precedente din aceasta secţiune.
    Dacă sunt mai mulţi minori cu interese contrarii la împărţeala, se va da fiecărui dintr-înşii un tutore special.
    ART. 748
    In cazul articolelor precedente, licitaţia, de este trebuinţa, nu se va putea face decât înaintea judecătoriei cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunurilor minorilor. Străinii vor fi totdeauna admişi. (Cod civil 1388 şi urm.).
    ART. 749
    Împărţelile făcute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizaţia consiliului de familie, sau în numele absenţilor sunt definitive. (Cod civil 954, 1166).
    ART. 750
    După împărţeala se va remite fiecărui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.
    Titlurile unei proprietăţi împărţite se ţin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu îndatorire de a le prezenta când compartitorii, având trebuinţa de ele, i le vor cere.
    Titlurile ereditatii întregi se ţin de acel erede pe care toţi l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea de a le prezenta la orice cerere.
    Dacă nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun în arhiva statului şi judecătorul liberează de pe dânsele fiecărui din erezi câte o copie legalizată.

    Secţiunea II
    Despre raporturi

    ART. 751
    Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreună cu fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acestora, trebuie a raporta coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cat şi indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel. (Cod civil 738, 752 şi urm., 845, 846).
    ART. 752
    Eredele ce renunţa la succesiune poate popri darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele partii disponibile. (Cod civil 696 şi urm., 763, 841, 846, 851).
    ART. 753
    Donatarul care nu avea calitatea de a moşteni în momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacă donatorele nu l-a dispensat de aceasta.
    ART. 754
    Donaţiile şi legatele făcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au făcut cu scutirea de raport.
    ART. 755
    Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul făcut părintelui sau, chiar când ar primi succesiunea acestuia; dar când fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator sa raporteze aceea ce s-a dăruit părintelui sau, chiar în cazul când ar fi renunţat la succesiunea părintelui.
    ART. 756
    Donaţiile şi legatele făcute soţului unui descendent succesibil sunt socotite ca făcute cu scutirea de raport.
    Dacă darurile sau legatele s-au făcut la doi soţi împreună, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusă raportului.
    ART. 757
    Raportul nu se poate face decât numai la succesiunea donatorului.
    ART. 758
    Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul dotandu-l, procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.
    ART. 759
    Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armata, cheltuielile de nunta şi prezenturile obişnuite nu sunt supuse raportului.
    ART. 760
    Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fără greseala donatarului nu este supus raportului. (Cod civil 1018, 1102, 1156).
    ART. 761
    Dacă inzestratorul ascendent plăteşte bărbatului zestrea fără asigurări suficiente, fiica înzestrată va fi datoare a raporta numai acţiunea în contra bărbatului.
    ART. 762
    Fructele şi interesele lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 482 şi urm., 522 şi urm., 651, 854, 1589).
    ART. 763
    Legatarii şi creditorii nu pot pretinde ca erezii sa facă raport. (Cod civil 757, 848).
    ART. 764
    Raportul se face sau în natura, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (Cod civil 738, 739, 765 şi urm., 772 şi urm.).
    ART. 765
    Raportul se poate pretinde în natura pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natura nu este obligatoriu.
    Raportul în acest caz se pretuieste după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).
    ART. 766
    In orice caz, trebuie sa se ţină socoteala donatarului de cheltuielile necesare şi utile. (Cod civil 494, 539, 771, 1345).
    ART. 767
    Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa. (Cod civil 998 şi urm., 1342 şi urm.).
    ART. 768
    Când imobilul s-a înstrăinat de donatar, amelioratiunile şi degradările făcute de cel ce l-a dobândit se vor tine în seama, conform cu dispoziţiile celor doua articole precedente. (Cod civil 765 şi urm.).
    ART. 769
    Când raportul se face în natura, bunurile intra în masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecări însă, pot sa intervină la împărţeala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (Cod civil 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).
    ART. 770
    Când un succesibil primeşte, cu dispensa de raport, un dar care excede porţiunea disponibilă, raportul excedentului se face în natura, dacă întoarcerea excedentului este posibila.
    In caz contrar, dacă excedentul trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul în întregimea lui şi preleva asupra mesei valoarea porţiunii disponibile; dacă aceasta porţiune trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul în întregimea lui, ia însă mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii, şi recompensează pe coerezii săi, sau în bani, sau oricum altfel. (Cod civil 739, 741, 764 şi urm., 794 şi urm., 841 şi urm.).
    ART. 771
    Coeredele care raportează imobilul în natura poate sa retina posesiunea pana la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni. (Cod civil 766).
    ART. 772
    Raportul mobilelor se face luându-se mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculează pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, după statul estimatiei anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, după estimaţia experţilor, făcuta pe preţul cel mai just. (Cod civil 739, 764).
    ART. 773
    Succesibilul care a primit bani face raportul luând mai puţin din numerarul succesiunii.
    La neajungere, donatarul poate sa nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile si, în lipsa acestora, în imobilele succesiunii. (Cod civil 764, 772).

    Secţiunea III
    Despre plata datoriilor

    ART. 774
    Coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia. (Cod civil 653, 775 şi urm., 893, 896, 909, 1060).
    ART. 775
    Legatarul cu titlul universal contribuie deopotrivă cu erezii, în proporţie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (Cod civil 896, 909).
    ART. 776
    Când imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele sa fie plătite şi imobilele liberate înaintea formării părţilor.
    Dacă coerezii împart succesiunea în starea în care se găseşte, imobilele ipotecate se estima după aceeaşi norma ca şi celelalte imobile; capitalul renditei însă se scade din preţul imobilului. Eredele, în partea căruia s-a dat imobilele, rămâne singur dator a plati rendită şi garantează pe coerezii săi pentru aceasta plata. (Cod civil 1061, 1063 şi urm.).
    ART. 777
    Coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară. (Cod civil 653, 774, 893, 1060).
    ART. 778
    Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria comuna mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar când coeredele ce a desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creanţelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (Cod civil 713, 774 şi urm., 893, 896, 902, 1106 şi urm., 1674, 1746 şi urm.).
    ART. 779
    Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune. (Cod civil 788, 1053, 1667).
    ART. 780
    Titlurile executorii, obţinute în contra defunctului, sunt personal executorii şi în contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmări execuţia decât după opt zile de la notificarea acestor titluri făcute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (Cod civil 653, 731, şi urm.).
    ART. 781
    Ei pot cere, în orice caz şi în contra oricărui creditor, separaţia patrimoniului defunctului de acela al eredelui. (Cod civil 782 şi urm., 1743).
    ART. 782
    Acest drept nu poate fi exercitat când, acceptandu-se eredele de debitor, s-a făcut astfel novatiune în privinţa creanţei contra defunctului. (Cod civil 1128).
    ART. 783
    In privinţa mobilelor, după trecerea de trei ani, dreptul este prescris. In privinţa imobilelor, acţiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se găsesc în mana eredelui.
    ART. 784
    Creditorii eredelui nu pot cere separaţia patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii. (Cod civil 781).
    ART. 785
    Creditorii unui din compartitori, ca nu cumva împărţeala sa se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenţi la împărţeala, pot dar sa intervină cu spezele lor; nu pot însă sa atace o împărţeala săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsa-le şi fără sa se ţină seama de opoziţia lor. (Cod civil 731 şi urm., 769, 974, 975, 976, 1825).

    Secţiunea IV
    Despre efectele împărţelii şi despre garanţia părţilor

    ART. 786
    Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi ca n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (Cod civil 688, 740 şi urm., 1388).
    ART. 787
    Coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburarile şi evictiunile ce proced dintr-o cauza anterioară împărţelii.
    Garanţia încetează când o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauza expresă a actului de împărţeala, sau când evicţiunea a fost cauzată din greseala eredelui. (Cod civil 788, 1337 şi urm., 1351, 1399, 1741).
    ART. 788
    Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii.
    Când unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi. (Cod civil 779, 1053 şi urm.).
    ART. 789
    Garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite durează numai cinci ani de la împărţeala. Aceasta garanţie încetează când nesolvabilitatea a luat naştere în urma împărţelii.

    Secţiunea V
    Despre desfiinţarea sau resciziunea împărţelii

    ART. 790
    Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenta sau dol.
    Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica împărţeala; se face numai un supliment de împărţeala pentru obiectul omis. (Cod civil 796 şi urm., 953, 955 şi urm.).
    ART. 791
    Orice act, sub orice titlu, în urmarea cărui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la acţiunea de resciziune din articolul precedent.
    După împărţeala, sau după actul care-i tine locul, acţiunea de resciziune nu mai este admisă în contra tranzacţiei făcute asupra dificultăţilor reale, ce prezintă primul act, chiar când nu ar fi fost proces început asupra obiectului tranzacţiei.
    ART. 792
    Acela în contra cărui s-a făcut cererea de resciziune poate popri desfiinţarea împărţelii, dând reclamantului suplimentul din partea sa ereditară în numerar sau în natura.
    ART. 793
    Coeredele care a înstrăinat porţiunea sa ereditară, în tot sau în parte, nu poate intenta acţiunea de resciziune pentru dol sau violenta, dacă înstrăinarea s-a făcut în urma descoperirii dolului sau încetării violenţei. (Cod civil 959, 1190).

    Secţiunea VI
    Despre împărţeala făcuta de tata, de mama sau de alţi ascendenţi între descendenţii lor

    ART. 794
    Tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi. (Cod civil 770).
    ART. 795
    Aceasta împărţeala se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condiţiile şi regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente.
    Împărţeala făcuta prin acte între vii nu poate avea de obiect decât bunurile prezente. (Cod civil 659 şi urm., 728 şi urm.).
    ART. 796
    Dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeala, bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea. (Cod civil 669, 728).
    ART. 797
    Este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţa la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriti.
    Acţiunea de nulitate se poate exercita de toţi erezii fără distincţie. (Cod civil 790).
    ART. 798
    Împărţeala făcuta de ascendent se poate ataca, când ar rezulta dintr-însă sau dintr-alte acte ca, prin dispoziţia făcuta de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărţit bunurile s-ar găsi vătămat în partea legitima. (Cod civil 841 şi urm.).
    ART. 799
    Copilul care, pentru cauza arătată la articolul precedent, ataca împărţeala făcuta de ascendent este dator a plati înainte cheltuielile estimatiei. Dacă reclamaţia nu este fondată, cheltuielile estimatiei şi alte judecati vor fi în sarcina sa.

    Titlul II
    DESPRE DONAŢIUNI ÎNTRE VII SI DESPRE TESTAMENTE

    CAP. 1

    ART. 800
    Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament. (Cod civil 644, 794 şi urm., 801 şi urm., 813 şi urm., 856 şi urm.).
    ART. 801
    Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte. (Cod civil 813 şi urm., 829 şi urm., 937).
    ART. 802
    Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţa, de tot sau parte din avutul sau. (Cod civil 856 şi urm., 920 şi urm.).
    ART. 803
    Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoana, va fi nulă, chiar în privirea donatarului, a eredelui numit sau a legatarului. (Cod civil 804, 805, 812, 941).
    ART. 804
    Este permisă dispoziţia prin care o a treia persoana ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (Cod civil 924 şi urm.).
    ART. 805
    Este permisă asemenea dispoziţia între vii sau testamentară, prin care uzufructul se da la o persoana şi proprietatea nuda la alta. (Cod civil 517 şi urm.).

    CAP. 2
    Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donatiune între vii sau prin testament

    ART. 806
    Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afară de excepţiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (Cod civil 807).
    ART. 807
    Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care după lege poate dispune majorele. (Cod civil 806, 809, 814).
    ART. 808
    Este capabil de a primi prin donatiune între vii oricine este conceput în momentul donatiunii.
    Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului. (Cod civil 854).
    ART. 809
    Minorul de şasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui sau.
    Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului sau tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date şi primite.
    Sunt exceptaţi în amândouă cazurile de mai sus ascendenţii minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor. (Cod civil 807, 812).
    ART. 810
    Doctorii în medicina sau chirurgie, ofiţerii de sănătate şi spiterii, care au tratat pe o persoana în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli.
    Sunt exceptate:
    1. Dispoziţiile remuneratorii făcute cu titlul particular; se va tine însă seama de starea dispunatorului şi de serviciile făcute.
    2. Dispoziţiile universale, în caz de rudenie pana la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă mortul va avea erezi în linie dreapta şi dacă acela, în profitul căruia s-a făcut dispoziţia, nu este el chiar erede în linie dreapta.
    Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor. (Cod civil 660 şi urm., 812).
    ART. 811
    Dispoziţiile între vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica, nu pot avea efect decât dacă sunt autorizate prin ordonanţe domneşti în urma avizului Consiliului de Stat. (Cod civil 817).
    ART. 812
    Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse.
    Sunt reputate ca persoane interpuse tatăl şi mama, copiii şi descendenţii şi soţul persoanei incapabile. (Cod civil 940, 941, 1200, 1202).

    CAP. 3
    Despre donaţiunile între vii

    Secţiunea I
    Despre forma şi efectele donatiunilor între vii

    ART. 813
    Toate donaţiunile se fac prin act autentic. (Cod civil 1171 şi urm., 1167, 1168).
    ART. 814
    Donatiunea nu obliga pe donator şi nu va produce nici un efect decât din ziua în care va fi fost acceptată.
    Acceptarea poate fi făcuta sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce daruieste; în acest din urma caz, donatiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (Cod civil 820, 827).
    ART. 815
    Donaţiunile făcute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de părinte.
    Mama, cu toate ca tatăl ar fi în viaţa, şi ceilalţi ascendenţi, cu toate ca genitorii ar fi în viaţa, vor putea asemenea sa accepte donatiunea făcuta minorelui şi interzisului, deşi ei n-ar avea calitatea de tutori. (Cod civil 820, 1166).
    ART. 816
    Surdo-mutul ce nu ştie sa scrie nu poate accepta o donatiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea juridiara, după regulile stabilite pentru minori. (Cod civil 866).
    ART. 817
    Donaţiunile făcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decât prin ordonanţa domnească, data în urma avizului Consiliului de Stat.
    ART. 818
    Când se dăruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce conţine donatiunea şi acceptarea, ca şi notificarea acceptării făcuta prin act separat, se va face la judecătoria a carei raza teritorială sunt situate bunurile.
    ART. 819
    Lipsa transcriptiei poate sa fie invocată de orice persoane au interes la aceasta; se excepta însă persoanele obligate a stărui sa se facă transcriptia, sau reprezentanţii lor, asemenea şi donatorul.
    ART. 820
    Minorii, interzişii, femeile măritate, în lipsa de acceptarea sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bărbaţilor.
    ART. 821
    Donatiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (Cod civil 801, 965).
    ART. 822
    Este nulă orice donatiune făcuta cu condiţii a căror îndeplinire atarna numai de voinţa donatorului. (Cod civil 1006, 1010).
    ART. 823
    Este asemenea nulă, dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau arătate în actul de donatiune.
    ART. 824
    Când donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donatiune, sau de o suma determinata din bunurile dăruite, dacă moare, fără sa fi dispus de dânsele, un asemenea obiect sau asemenea suma rămâne erezilor donatorului.
    ART. 825
    Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cat şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa.
    Aceste stipulaţii însă nu se pot face decât în favoarea donatorului.
    ART. 826
    Dispoziţiile art. 821, 822, 823, 824 şi 825 nu se aplica la donatiunea din capitolul VI şi VII, dintr-acest titlu.
    ART. 827
    Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar.
    ART. 828
    Donatorul nu este responsabil de evicţiune către donatar pentru lucrurile dăruite.
    Donatorul este responsabil de evicţiune când el a promis expres garanţia.
    Este asemenea responsabil când evicţiunea provine din faptul sau, când este în chestiune o donatiune care impune sarcini donatorului; într-acest caz însă, garanţia este obligatorie numai pana la suma sarcinilor. (Cod civil 1337 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre cazurile în  care donaţiunile se pot revoca

    ART. 829
    Donatiunea între vii se revoca, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donatiunii. (Cod civil 801, 830 şi urm., 937, 1011, 1020, 1021).
    ART. 830
    Când donatiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiilor, bunurile reintra în mana donatorului, libere de orice sarcina şi ipoteca. (Cod civil 834, 855, 930, 1770).
    ART. 831
    Donatiunea între vii se revoca pentru ingratitudine în cazurile următoare:
    1. Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului.
    2. Dacă este culpabil în privinţa-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
    3. Dacă fără cuvânt ii refuza alimente. (Cod civil 655, 930).
    ART. 832
    Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiilor şi pentru ingratitudine nu se face de drept niciodată. (Cod civil 1020).
    ART. 833
    Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcuta în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul.
    Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului în contra donatarului, afară numai dacă, în acest caz, acţiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acţiunea.
    ART. 834
    Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrăinările făcute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dăruit; este neapărat ca acestea sa se fi făcut înaintea inscripţiei extractului cererii de revocare pe marginea transcriptiei prescrisă prin art. 818.
    In caz de revocare, donatarul se condamna a întoarce valoarea obiectelor înstrăinate, după estimaţia ce li s-ar face în timpul cererii; se condamna asemenea a întoarce veniturile din ziua cererii. (Cod civil 854, 1770).
    ART. 835
    Donaţiunile făcute în favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine.
    ART. 836
    Orice donaţiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenţi existenţi în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donaţiuni şi sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie în fine donatiunea în favoarea maritagiului făcuta soţilor de oricare alta persoana, afară de ascendenţii lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donatiunii, dobândeşte un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent. (Cod civil 937).
    ART. 837
    Revocarea se face şi când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donatiunii.
    ART. 838
    Donatiunea rămâne revocată chiar când donatorul ar fi intrat în posesia lucrurilor dăruite şi ar fi fost lăsat în posesia acelor lucruri după naşterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decât în ziua în care i se va fi notificat naşterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventa.
    ART. 839
    Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donatiunii pentru naştere de fiu, este nulă şi fără nici un efect. (Cod civil 5, 968).
    ART. 840
    Prescripţia acţiunii de revocare se împlineşte după 30 de ani de la naşterea fiului. (Cod civil 1863 şi urm., 1890).

    CAP. 4
    Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune

    Secţiunea I
    Despre partea disponibilă a bunurilor

    ART. 841
    Liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunatorului dacă la moarte-i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasa doi copii; peste a patra parte, dacă lasa trei sau mai mulţi. (Cod civil 664 şi urm., 874 şi urm., 939).
    ART. 842
    Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii, descendenţii de orice grad. (Cod civil 670 şi urm.).
    ART. 843
    Liberalităţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsa de descendenţi, defunctul lasa tata şi mama sau peste trei sferturi, dacă lasa numai pe unul din părinţi.
    ART. 844
    Dacă dispoziţia prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendită viageră, a carei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantităţii disponibile.
    ART. 845
    Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputatia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreapta care a consimţit la aceste înstrăinări. (Cod civil 738, 751 şi urm., 841, 1167).
    ART. 846
    Cantitatea disponibilă poate fi data în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fără ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, sa fie supus la raport, dacă în dispoziţie se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa.
    Declaraţia ca darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce conţine dispoziţia, sau în urma, cu formele dispoziţiilor între vii, sau testamentare.

    Secţiunea II
    Despre reducţiunea donatiunilor şi a legatelor

    ART. 847
    Liberalităţile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la aceasta parte. (Cod civil 841 şi urm., 1641).
    ART. 848
    Reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile lor. (Cod civil 763, 841 şi urm., 855, 974).
    ART. 849
    Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morţii sale, se adauga prin calcul şi bunurile de care a dispus prin donaţiuni între vii, după starea lor din momentul donatiunii şi după valoarea ce au avut în momentul morţii donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scăzându-se datoriile, pe ceea ce va ramanea se calculează partea disponibilă, după numărul şi calitatea erezilor. (Cod civil 752, 766 şi urm., 772).
    ART. 850
    Întâi se vor reduce dispoziţiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziţii nu vor mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donatiunilor.
    Reducţiunea va începe de la cea din urma donatiune, după săvârşirea acesteia se va trece îndată la cea a doua după dânsa, şi asa pe rând pana la cea mai veche donatiune.
    ART. 851
    Când donatiunea între vii, supusă la reducţiune, s-a făcut la unul din cei cu drept de moştenire, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui sa se reducă donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile, dacă aceste bunuri sunt de aceeaşi natura cu cele dăruite. (Cod civil 765, 770).
    ART. 852
    Se vor reduce cu analogie atât legatele universale cat şi cele particulare, fără distincţie. (Cod civil 888 şi urm., 899 şi urm.).
    ART. 853
    Când testatorul va declara ca un legat sa fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducţiune, decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală. (Cod civil 847).
    ART. 854
    Donatarul va restitui fructele porţiunii ce trece peste partea disponibilă, din momentul morţii donatorului. (Cod civil 522 şi urm., 762, 890).
    ART. 855
    Donatarul este obligat, dacă a alienat bunurile dăruite, sa facă în urma raportul excedentului peste porţiunea disponibilă, după valoarea lucrurilor din timpul morţii disponentului. (Cod civil 848).

    CAP. 5
    Despre dispoziţiile testamentare

    Secţiunea I
    Reguli generale pentru forma testamentelor

    ART. 856
    Orice persoana este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege. (Cod civil 800, 802, 806 şi urm., 887).
    ART. 857
    Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane. (Cod civil 886, 938).
    ART. 858
    Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în forma mistica. (Cod civil 802, 868 şi urm.).
    ART. 859
    Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mana testatorului. (Cod civil 886).
    ART. 860
    Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competenta. (Cod civil 886).
    ART. 861-863
    (Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru investirea cu data certa şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri).
    ART. 864
    Când testatorul va voi sa facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat sa-l iscălească, sau ca l-a scris el însuşi, sau ca a pus pe altul a-l scrie.
    Hârtia în care s-au scris dispoziţiile testatorului sau hârtia care serveşte de plic, de va fi, se va strânge şi se va sigila.
    Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns şi pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge si-l va pecetlui înaintea judecătoriei.
    Testatorul va declara ca dispoziţiile din acea hârtie este testamentul sau, scris şi iscălit de el însuşi, sau scris de altul şi iscălit de testator.
    Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizica de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţia sus-menţionată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârşit.
    Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripţie*) pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care serveşte de plic.
    Acest act se va subscrie atât de testator, cat şi de judecătorie sau judecător.
    Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o alta operaţie; când testatorul, din o cauza posterioară subsemnarii testamentului, va declara ca nu poate subsemna subscripţia, aceasta declaraţie se va trece în subscripţie. (Cod civil 858, 886).
    ART. 865
    Acei care nu ştiu sau care nu pot citi şi scrie nu pot face testament în forma mistica.
    ART. 866
    Când testatorul nu poate vorbi, dar ştie a scrie, atunci declaraţia ca testamentul este al sau o va face în scris în capul actului de subscripţie înaintea judecătorului numit, sau înaintea judecătoriei.
    Judecătoria sau judecătorul numit va constata în actul de subscripţie declaraţia testatorului.
    ART. 867
    In cazurile când se numeşte un judecător, el va comunica procesul sau verbal judecătoriei, care va legaliza actul de subscripţie sau testamentul.

    Secţiunea II
    Despre regulile speciale asupra formelor catorva testamente

    ART. 868
    Testamentele militarilor şi ale indivizilor intrebuintati în armata sunt în orice ţara valabil făcute în prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenta oricărui alt ofiţer superior, asistat de doi martori, sau în prezenta a doi comisari de război, sau în prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (Cod civil 886).
    ART. 869
    Sunt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit, valabil făcute în prezenta capului ofiţerului de sănătate asistat de comandantul militar, însărcinat cu poliţia ospiciului. (Cod civil 886).
    ART. 870
    Dispoziţiile articolelor precedente nu sunt admisibile decât în privinţa acelor ce sunt în expediţie militară, sau în cuartier, sau în garnizoana afară din teritoriul roman, sau prizonieri la inamici, fără ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoana înăuntrul tarii sa poată profita de aceasta latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediata, sau în alte locuri ale căror porţi sa fie închise şi comunicaţiile întrerupte din cauza războiului. (Cod civil 886).
    ART. 871
    Testamentul făcut în forma mai sus arătată este nul după şase luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.
    ART. 872
    Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (Cod civil 886).
    ART. 873
    Testamentul menţionat în articolul precedent este nul după trecerea de şase luni de la deschiderea comunicaţiilor cu locul unde se găseşte testatorul, sau după şase luni de la trecerea sa într-un loc unde comunicaţiile nu sunt întrerupte. (Cod civil 886).
    ART. 874
    Testamentele făcute pe mare în timp de voiaj sunt valabile:
    Pe corabii şi alte bastimente ale tarii, când sunt făcute în prezenta ofiţerului comandant al bastimentului, sau în lipsa-i în prezenta acelui ce-l înlocuieşte după ordinea serviciului, însă şi unul şi altul asistaţi de ofiţerul de administraţie, sau de ofiţerul ce îndeplineşte funcţiunile acestuia.
    Pe bastimentele de comerţ, când sunt făcute în prezenta scribului bastimentului sau în prezenta acelui ce-l înlocuieşte, însă şi unul şi altul asistaţi de capitanul sau de patronul, sau în lipsa-le, de acei ce-i înlocuiesc.
    In toate cazurile, funcţionarii în prezenta căror se fac aceste testamente vor fi asistaţi de către doi martori. (Cod civil 886).
    ART. 875
    Pe bastimentele statului, testamentul căpitanului, sau acela al ofiţerului însărcinat cu administraţia, pe bastimentele de comerţ, testamentul căpitanului, al patronului, sau al scribului se pot face în prezenta acelora ce, în ordinea serviciului, vin după dânşii, conformându-se pentru celelalte formalităţi cu dispoziţiile articolului precedent. (Cod civil 886).
    ART. 876
    In toate cazurile, testamentele menţionate în cele doua articole precedente se vor face fiecare în doua exemplare originale. (Cod civil 886)
    ART. 877
    Dacă bastimentul intra într-un port străin, unde se găseşte un agent d-ai tarii, funcţionarii, în prezenta cărora s-a făcut testamentul, sunt datori sa depună unul din exemplarele originale, închis şi pecetluit în mâinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi înaintat la grefa judecătoriei domiciliului testatorului. (Cod civil 886).
    ART. 878
    După întoarcerea bastimentului în ţara, fie în portul armamentului, fie în orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului închise şi pecetluite sau exemplarul original rămas, dacă după articolul precedent celălalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port, care le va trimite fără întârziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (Cod civil 886).
    ART. 879
    Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului numele testatorului, menţionându-se despre remiterea originalelor testamentului în mâinile agentului, sau la biroul comandantului de port. (Cod civil 886).
    ART. 880
    Testamentul nu va fi reputat ca făcut pe mare, deşi s-ar fi făcut în cursul voiajului, dacă în timpul în care s-a fost făcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un ţărm străin unde s-ar afla un agent al României. In acest caz testamentul nu este valabil decât dacă s-a făcut după formele prescrise de legea României, sau după acelea întrebuinţate în ţara unde a fost făcut. (Cod civil 886).
    ART. 881
    Dispoziţiile de mai sus se aplica şi la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (Cod civil 808).
    ART. 882
    Testamentul făcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decât dacă testatorul moare pe mare, sau după trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut sa-l refacă cu formele ordinare. (Cod civil 886).
    ART. 883
    Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor bastimentului, dacă dânşii nu sunt rude cu testatorul. (Cod civil 808, 886).
    ART. 884
    Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secţiuni vor fi subscrise de testatori şi de ofiţerii publici, în prezenta căror s-au făcut.
    Dacă testatorul declara ca nu ştie sau nu poate subscrie, se face menţiune de declaraţia sa şi de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie.
    In cazurile în care se cere asistenta de doi martori, testamentul va fi subscris cel puţin de unul dintr-înşii şi se va face menţiune de cauza ce a împiedicat pe celălalt de a subscrie. (Cod civil 886).
    ART. 885
    Romanul ce s-ar afla în ţara străină va putea face testamentul sau, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul.
    ART. 886
    Formalităţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 859 şi urm., 868 şi urm., 874 şi urm.).

    Secţiunea III
    Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere

    ART. 887
    Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (Cod civil 802, 856, 888 şi urm., 894 şi urm., 899 şi urm.).

    Secţiunea IV
    Despre legatul universal

    ART. 888
    Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasa după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.
    ART. 889
    Când testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceştia punerea în posesiune a bunurilor cuprinse în testament. (Cod civil 653, 895, 899).
    ART. 890
    Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care eredele a consimţit a-i da legatul.
    ART. 891
    Când testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiţie posesiunea bunurilor cuprinse în testament.
    ART. 892
    Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială s-a deschis succesiunea.
    Preşedintele va constata prin proces verbal deschiderea testamentului şi starea în care l-a găsit şi va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (Cod civil 859, 864 şi urm.).
    ART. 893
    Legatarul universal, care va veni la moştenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile şi sarcinile succesiunii personal pana în concurenta partii sale, şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 841 şi urm., 896, 909).

    Secţiunea V
    Despre legatele unei fracţiuni de moştenire

    ART. 894
    Acest legat poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile.
    Orice alt legat este singular. (Cod civil 887, 899).
    ART. 895
    Legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urma, de la ceilalţi erezi legitimi. (Cod civil 653, 659, şi urm., 841 şi urm., 888).
    ART. 896
    Legatarul unei fracţiuni din ereditate este obligat la sarcinile şi datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporţie cu partea sa şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 893, 909).
    ART. 897
    Legatarul universal, sau acela al unei fracţiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecătoria în ocolul căreia s-a deschis succesiunea.
    Legatarul, care va primi a intra în posesiunea bunurilor fără inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lăsată de testator. (Cod civil 704, şi urm., 713, 888 şi urm., 894 şi urm.).
    ART. 898
    Legatarul unei fracţiuni de moştenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (Cod civil 890, 895).

    Secţiunea VI
    Despre legatele singulare

    ART. 899
    Orice legat pur şi simplu da legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentanţilor săi.
    Cu toate acestea, legatul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele, decât în ziua în care a făcut cererea în judecata sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de buna voie. (Cod civil 485, 522 asi urm., 894).
    ART. 900
    Interesele) şi fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morţii testatorului, şi dacă dânsul n-a făcut cerere înaintea justiţiei:
    1. când testatorul a declarat expres în testament ca voieşte a urma astfel;
    2. când s-a legat drept alimente o rendită viageră sau o pensie.
    ART. 901
    Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta sa se poată reduce rezerva legală.
    In caz când testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma după voinţa lui.
    ART. 902
    Erezii testatorului sau orice alta persoana obligată a plati un legat sunt personal datori a-l achită, fiecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune.
    Sunt datori ipotecări pentru tot, pana în concurenta valorii imobilelor ce deţin. (Cod civil 774 şi urm., 893, 896, 905).
    ART. 903
    Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea donatorului. (Cod civil 465, 468 şi urm., 482 şi urm., 904, 923, 927, 1325).
    ART. 904
    Când cel ce a dat legat un imobil, a mărit în urma acest imobil prin alte achiziţii, aceste achiziţii, şi de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispoziţie pentru aceasta.
    Infrumusetarile şi construcţiile noi, făcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul.
    Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a făcut unui loc închis, intinzand îngrădirile sale.
    ART. 905
    Dacă înaintea testamentului sau în urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este ţinut a libera lucrul de aceasta sarcina, afară numai dacă testatorul l-a obligat expres la aceasta. (Cod civil 551, 775).
    ART. 906
    Când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natura sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.
    ART. 907
    Când testatorul, nestiind, a legat un lucru străin, legatul este nul.
    ART. 908
    Când legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rau. (Cod civil 1103).
    ART. 909
    Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (Cod civil 847 şi urm., 1746 şi urm.).

    Secţiunea VII
    Despre executorii testamentari

    ART. 910
    Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori testamentari.
    ART. 911
    El poate sa le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (Cod civil 653, 889, 891, 912).
    ART. 912
    Eredele poate sa-i scoată din posesiune, oferindu-le sume îndestulătoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificând ca a plătit aceste legate.
    ART. 913
    Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (Cod civil 915, 950).
    ART. 914
    Femeia maritata nu poate fi executoare testamentară, decât cu consimţământul bărbatului.
    Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecătorească, va putea deveni executoare testamentară, cu consimţământul bărbatului sau cu autorizaţia justiţiei în caz de refuz din parte-i.
    ART. 915
    Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui. (Cod civil 913, 950).
    ART. 916
    Executorii testamentari vor cere punerea peceţilor, dacă sunt şi erezi minori, interzişi sau absenţi.
    Ei vor stărui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenta eredelui prezumtiv, sau în lipsa-i, după ce i s-au făcut chemările legiuite.
    Ei vor cere vinderea mişcătoarelor în lipsa de suma îndestulătoare pentru plata legatelor.
    Ei vor îngriji ca testamentele sa se execute si, în caz de contestaţie asupra execuţiei, ei pot sa intervină ca sa susţină validitatea lor.
    Ei sunt datori, după trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala despre gestiunea lor. (Cod civil 472 şi urm., 557 şi urm, 809 şi urm., 819, 854 şi urm.).
    ART. 917
    Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii săi.
    ART. 918
    Dacă sunt mai mulţi executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va putea lucra în lipsa-le.
    Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au încredinţat, afară numai dacă testatorul a despărţit funcţiile lor şi dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a încredinţat. (Cod civil 1039 şi urm.).
     ART. 919
    Cheltuielile făcute de executorul testamentar pentru punerea peceţilor pentru inventar, pentru socoteli şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sunt în sarcina succesiunii.

    Secţiunea VIII
    Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor

    ART. 920
    Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competenta, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior. (Cod civil 802).
    ART. 921
    Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.
    ART. 922
    Revocarea făcuta prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate ca acest act a rămas fără efect din cauza necapacitatii eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca aceştia nu au voit a primi ereditatea.
    ART. 923
    Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcuta cu orice mod sau condiţie, revoca legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului. (Cod civil 903 şi urm.).
    ART. 924
    Orice dispoziţie testamentară devine caducă, când acela în favoarea căruia a fost făcuta a murit înaintea testatorului.
    ART. 925
    Orice dispoziţie testamentară, făcuta sub condiţie suspensivă, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei. (Cod civil 1004 şi urm., 1019).
    ART. 926
    Dispoziţia testamentară, făcuta de la un timp înainte nu opreşte pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morţii testatorului. (Cod civil 899, 1017 şi urm.).
    ART. 927
    Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot din viaţa testatorului. (Cod civil 1091, 1156).
    ART. 928
    Orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi. (Cod civil 686, 808 şi urm.).
    ART. 929
    Când din dispoziţiile testamentare va rezulta ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai mulţi legatari, legatul se împarte între ei, fără a se scădea părţile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului. (Cod civil 808 şi urm., 1057 şi urm.).
    ART. 930
    Aceleaşi cauze care, după art. 830 şi după cele dintâi doua dispoziţii ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donatiunilor între vii, vor fi primite şi la cererea revocării dispoziţiilor testamentare.
    ART. 931
    Dacă cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, făcuta memoriei testatorului, acţiunea va trebui sa fie intentată în curs de un an din ziua delictului. (Cod civil 833).

    CAP. 6
    Despre donaţiuni făcute soţilor prin contractul de maritagiu

    ART. 932
    Donaţiunile făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate.
    ART. 933
    Donatorul poate, în cazul articolului precedent, sa dea donatiune şi bunurile sale viitoare.
    Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.
    Când donatorul supravietuieste soţilor sau soţului donatar, donatiunea este revocabila.
    ART. 934
    Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, sau a unei părţi numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anexa actului un stat de datoriile şi sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donatiunii. In acest caz donatarul este liber sa se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare şi sa oprească numai pe cele prezente.
    ART. 935
    Dacă statul de care se face menţiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conţinea donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, donatarul nu poate decât sau a accepta sau a se lepada de donatiune în întregul ei.
    Când accepta, nu poate cere decât bunurile existente la moartea donatorului, şi este supus la toate datoriile şi sarcinile succesiunii.

    CAP. 7
    Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu sau în timpul maritagiului

    ART. 936
    Sotii pot prin contractul de maritagiu sa-si facă reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor dori.
    ART. 937
    Orice donatiune făcuta între soţi în timpul maritagiului este revocabila.
    Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizaţie.
    O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca în urma s-au născut copii. (Cod civil 801, 829, 936).
    ART. 938
    Sotii nu pot, în timpul maritagiului, sa-si facă, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala şi reciprocă printr-unul şi acelaşi act. (Cod civil 857).
    ART. 939
    Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui soţului din urma decât o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donatiunea sa treacă peste cuarţul bunurilor.
    ART. 940
    Sotii nu pot sa-si daruiasca indirect mai mult decât s-a arătat mai sus.
    Orice donatiune, deghizată sau făcuta unei persoane interpuse, este nulă. (Cod civil 812, 939, 941).
    ART. 941
    Sunt reputate persoane interpuse copiii ce soţul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate şi rudele soţului donatar, la a căror ereditate acesta este chemat în momentul donatiunii. (Cod civil 812, 940).

    Titlul III
    DESPRE CONTRACTE SAU CONVENŢII

    CAP. 1
    Dispoziţii preliminare

    ART. 942
    Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic. (Cod civil 962, 969 şi urm.).
    ART. 943
    Contractul este bilateral sau sinalagmatic când părţile se obliga reciproc una către alta. (Cod civil 1020, 1179).
    ART. 944
    Contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obliga către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urma sa se oblige.
    ART. 945
    Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-si procura un avantaj. (Cod civil 812, 947, 1639, 1646, 1859).
    ART. 946
    Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte. (Cod civil 813 şi urm., 1561).
    ART. 947
    Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte.
    Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părţile, de un eveniment incert. (Cod civil 1635).

    CAP. 2
    Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor

    ART. 948
    Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:
    1. capacitatea de a contracta;
    2. consimţământul valabil al partii ce se obliga;
    3. un obiect determinat;
    4. o cauza licita. (Cod civil 949 şi urm., 953 şi urm., 962 şi urm., 966 şi urm.).

    Secţiunea I
    Despre capacitatea părţilor contractante

    ART. 949
    Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. (Cod civil 948, 950-952, 1163, 1164, 1167, 1190, 1666).
    ART. 950
    Necapabili de a contracta sunt:
    1. minorii;
    2. interzişii;
    3. (Abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932);
    4. în genere toţi acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte.
    ART. 951
    Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decât în caz de leziune. (Cod civil 1157-1160, 1162-1164).
    ART. 952
    Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor. (Cod civil 949, 950).

    Secţiunea II
    Despre consimţământ

    ART. 953
    Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. (Cod civil 948, 954 şi urm.).
    ART. 954
    Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.
    Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principala, pentru care s-a făcut convenţia. (Cod civil 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).
    ART. 955
    Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitată de alta persoana decât aceea în folosul carei s-a făcut convenţia. (Cod civil 953, 956-959, 961, 1167, 1190, 1203).
    ART. 956
    Este violenta totdeauna când, spre a face pe o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea, rationabila după dânsa, ca va fi expusă persoana sau averea sa unui rau considerabil şi prezent.
    Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor. (Cod civil 953, 955, 957-959, 961, 1167, 1190, 1203).
    ART. 957
    Violenta este cauza de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a sotiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor. (Cod civil 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1190-1203).
    ART. 958
    Simpla temere reverentiara, fără violenta, nu poate anula convenţia. (Cod civil 953, 956, 957, 959, 1167, 1190, 1203).
    ART. 959
    Convenţia nu poate fi atacată pentru cauza de violenta dacă, după încetarea violenţei, convenţia s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune. (Cod civil 953, 956-958, 961, 1167, 1190, 1203).
    ART. 960
    Dolul este o cauza de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident ca, fără aceste masinatii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
    Dolul nu se presupune. (Cod civil 953, 961, 1167, 1190, 1203, 1638).
    ART. 961
    Convenţia făcuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nulă de drept, ci da loc numai acţiunii de nulitate. (Cod civil 1900 şi urm.).

    Secţiunea III
    Despre obiectul convenţiilor

    ART. 962
    Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obliga. (Cod civil 948, 954, 963-965, 971, 972, 1018, 1026-1033, 1074-1075).
    ART. 963
    Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract. (Cod civil 476 şi urm., 647, 965, 1310, 1844).
    ART. 964
    Obligaţia trebuie sa aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa.
    Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa.
    ART. 965
    Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei.
    Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune. (Cod civil 702, 821, 1526).

    Secţiunea IV
    Despre cauza convenţiilor

    ART. 966
    Obligaţia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (Cod civil 948, 954, 967, 968, 1347, 1349, 1352).
    ART. 967
    Convenţia este valabilă, cu toate ca cauza nu este expresă.
    Cauza este prezumată pana la dovada contrarie.
    ART. 968
    Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. (Cod civil 5, 728, 1008, 1636, 1689).

    CAP. 3
    Despre efectul convenţiilor

    Secţiunea I
    Dispoziţii generale

    ART. 969
    Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
    Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. (Cod civil 970 şi urm.).
    ART. 970
    Convenţiile trebuie executate cu buna-credinţa.
    Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei, după natura sa.
    ART. 971
    In contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut traditiunea lucrului. (Cod civil 1079 şi urm., 1156, 1295, 1406, 1479 şi urm.).
    ART. 972
    Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferita şi rămâne proprietara, chiar când titlul sau este cu data posterioară, numai posesiunea sa fie de buna-credinţa. (Cod civil 1846, 1899, 1909).

    Secţiunea II
    Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia

    ART. 973
    Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante. (Cod civil 969, 974, 975, 976, 1175, 1554).
    ART. 974
    Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care ii sunt exclusiv personale. (Cod civil 558, 699, 732, 769, 780 şi urm., 848, 1825, 1843).
    ART. 975
    Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. (Cod civil 562, 699, 769, 785).
    ART. 976
    Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, sa se conformeze cu regulile cuprinse într-însele. (Cod civil 650-799, 975).

    Secţiunea III
    Despre interpretarea convenţiilor

    ART. 977
    Interpretarea contractelor se face după intenţia comuna a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
    ART. 978
    Când o clauza este primitoare de doua înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
    ART. 979
    Termenii susceptibili de doua înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.
    ART. 980
    Dispoziţiile indoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. (Cod civil 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 şi urm.).
    ART. 981
    Clauzele obişnuite într-un contract se subinteleg, deşi nu sunt exprese într-însul. (Cod civil 970).
    ART. 982
    Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezulta din actul întreg.
    ART. 983
    Când este indoiala, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obliga. (Cod civil 1312).
    ART. 984
    Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare ca părţile si-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.
    ART. 985
    Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine ca printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.

    CAP. 4
    Despre cvasi-contracte

    ART. 986
    Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie către o alta persoana sau obligaţii reciproce între părţi. (Cod civil 1198).
    ART. 987
    Acela care, cu voinţa, gere interesele altuia, fără cunoştinţa proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a început şi a o săvârşi, pana ce proprietarul va putea îngriji el însuşi. (Cod civil 988 şi urm., 1198, 1532, 1539 şi urm.).
    ART. 988
    Gerantul este obligat, cu toate ca stapanul a murit înaintea săvârşirii afacerii, a continua gestiunea pana ce eredele va putea lua direcţiunea afacerii. (Cod civil 1539).
    ART. 989
    Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar. (Cod civil 1801 şi urm., 1540).
    ART. 990
    Gerantul nu răspunde decât numai de dol, dacă fără intervenţia lui, afacerea s-ar fi putut compromite. (Cod civil 715, 989, 1540).
    ART. 991
    Stapanul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligaţiile contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente şi a-i plati toate cheltuielile utile şi necesare ce a făcut. (Cod civil 1547 şi urm.).
    ART. 992
    Cel ce, din eroare sau cu ştiinţa, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (Cod civil 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).
    ART. 993
    Acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetitiune în contra creditorului.
    Acest drept încetează când creditorul, cu buna-credinţa, a desfiinţat titlul sau de creanţa; dar atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor. (Cod civil 992, 1092, 1588, 1638).
    ART. 994
    Când cel ce a primit plata a fost de rea-credinţa, este dator a restitui atât capitalul, cat şi interesele sau fructele din ziua plăţii.
    ART. 995
    Când lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credinţa este obligat a-l restitui în natura, dacă exista, sau valoarea lucrului dacă a pierit sau s-a deteriorat chiar în cazuri fortuite, afară numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind şi în posesiunea proprietarului.
    Cel care a primit lucrul, cu buna-credinţa, este obligat a-l restitui, dacă exista, dar este liberat prin pierderea lui, şi nu răspunde de deteriorări. (Cod civil 960, 1083, 1156).
    ART. 996
    Când cel ce a primit lucrul cu rea-credinţa l-a înstrăinat, este dator a întoarce valoarea lucrului din ziua cererii în restitutiune.
    Când cel care l-a primit era de buna-credinţa, nu este obligat a restitui decât numai preţul cu care a vândut lucrul. (Cod civil 1095, 1611, 1899).
    ART. 997
    Acela cărui se face restitutiunea, trebuie sa despăgubească pe posesorul chiar de rea-credinţa de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui. (Cod civil 991, 1574, 1730 pct. 4).

    CAP. 5
    Despre delicte şi cvasi-delicte

    ART. 998
    Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).
    ART. 999
    Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenta sa. (Cod civil 998).
    ART. 1000
    Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră.
    Tatăl şi mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii.
    Stapanii şi comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
    Institutorii şi artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere.
    Tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. (Cod civil 1471, 1487).
    ART. 1001
    Proprietarul unui animal, sau acela are se serveşte cu dânsul, în cursul serviciulul, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scăpat.
    ART. 1002
    Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.
    ART. 1003
    Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire. (Cod civil 918, 1039 şi urm.)

    CAP. 6
    Despre deosebitele specii de obligaţii

    Secţiunea I
    Despre obligaţiile condiţionale

    & 1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii

    ART. 1004
    Obligaţia este condiţională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert. (Cod civil 925, 926, 1017, 1019, 1770).
    ART. 1005
    Condiţia cazuala este aceea ce depinde de hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului.
    ART. 1006
    Condiţia potestativa este aceea care face sa depindă perfectarea convenţiei de un eveniment, pe care şi una şi alta din părţile contractante poate sa-l facă a se intampla, sau poate sa-l împiedice. (Cod civil 822, 1010).
    ART. 1007
    Condiţia mixtă este aceea care depinde totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de aceea a unei alte persoane.
    ART. 1008
    Condiţia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dinsa. (Cod civil 5, 620, 728, 839, 1009 şi urm., 1492).
    ART. 1009
    Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractată sub aceasta condiţie sa fie nulă.
    ART. 1010
    Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativa din partea acelui ce se obliga. (Cod civil 1006).
    ART. 1011
    Împlinirea condiţiei trebuie sa se facă astfel cum au înţeles părţile sa fie făcuta. (Cod civil 970. 977 şi urm.).
    ART. 1012
    Cînd obligaţia este contractată sub condiţia sa un eveniment oarecare se va intampla într-un timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul sa se intample.
    Cînd timpul nu este fixat, condiţia nu este considerată ca căzută, decât cînd este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla.
    ART. 1013
    Cînd obligaţia este contractată sub condiţia ca un eveniment n-are sa se intample, într-un timp defipt, aceasta condiţie este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul sa se fi întâmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla; dacă nu este timp determinat, condiţia este îndeplinită numai când va fi sigur ca evenimentul n-are sa se mai intample.
    ART. 1014
    Condiţia este reputata ca îndeplinită, cînd debitorul obligat, sub aceasta condiţie, a împiedicat îndeplinirea ei.
    ART. 1015
    Condiţia îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor săi. (Cod civil 653).
    ART. 1016
    Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau.

    & 2. Despre condiţia suspensivă

    ART. 1017
    Obligaţia, sub condiţie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului. (Cod civil 1004, 1012 şi urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).
    ART. 1018
    Cînd obligaţia este contractată sub o condiţie suspensivă, obiectul convenţiei rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiţiei.
    Dacă obiectul a pierit, în întregul sau, fără greseala debitorului, obligaţia este stinsă.
    Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găseşte, fără scădere de preţ.
    Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sa ceara desfiinţarea obligaţiei, sau sa ia lucrul în starea în care se găseşte, cu daune interese. (Cod civil 999, 1081 şi urm., 1020, 1156).

    & 3. Despre condiţia rezolutorie

    ART. 1019
    Condiţia rezolutorie este aceea care supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert.
    Ea nu suspenda executarea obligaţiei, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de neîndeplinire a evenimentului prevăzut în condiţie. (Cod civil 1012 şi urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770).
    ART. 1020
    Condiţia rezolutorie este subinteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul sau. (Cod civil 830, 832, 943, 1075, 1081 şi urm., 1012 şi urm., 1021, 1101, 1320, 1365, 1439).
    ART. 1021
    Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau sa-i ceara desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie sa se ceara înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen partii acţionate. (Cod civil 1020).

    Secţiunea II
    Despre obligaţia cu termen

    ART. 1022
    Termenul se deosebeşte de condiţie, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amâna executarea. (Cod civil 1004 şi urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).
    ART. 1023
    Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai poate repeti. (Cod civil 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).
    ART. 1024
    Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezulta din stipulaţie sau din circumstanţe ca este primit şi în favoarea creditorului.
    ART. 1025
    Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cînd este căzut în deconfitura, sau când, cu fapta sa, a micşorat sigurantele ce prin contract dăduse creditorului sau. (Cod civil 1323).

    Secţiunea III
    Despre obligaţiile alternative

    ART. 1026
    Debitorul unei obligaţii alternative este liberat prin predarea unuia din doua lucruri ce erau cuprinse în obligaţie. (Cod civil 964).
    ART. 1027
    Alegerea o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului. (Cod civil 983).
    ART. 1028
    Debitorul se poate libera predand sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însă sili pe creditor a primi parte dintr-însul şi parte dintr-altul. (Cod civil 1100, 1101).
    ART. 1029
    Obligaţia este simpla, deşi contractată cu mod alternativ, dacă unul din doua lucruri promise nu poate fi obiectul obligaţiei.
    ART. 1030
    Obligaţia alternativa devine simpla, dacă unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, şi chiar când aceasta s-a întâmplat din greseala debitorului. Preţul acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i.
    Dacă amândouă lucrurile au pierit, însă unul dintr-însele prin greseala debitorului, el va plati preţul celui care a pierit în urma. (Cod civil 1156, 1311).
    ART. 1031
    Când, în cazul prevăzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenţie, lăsată creditorului şi numai unul din lucruri a pierit, dacă lucrul a pierit fără greseala debitorului, creditorul va lua pe cel rămas; dacă a pierit prin greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul rămas, sau preţul aceluia ce a pierit, dacă amândouă lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, după alegerea sa, poate sa ceara preţul unuia din ele; dacă însă numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decât preţul acestui lucru.
    ART. 1032
    Dacă amândouă lucrurile au pierit, fără greseala debitorului, obligaţia este stinsă.
    ART. 1033
    Aceleaşi principii se aplica, când obligaţia alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.

    Secţiunea IV
    Despre obligaţiile solidare

    & 1. Despre solidaritatea între creditori

    ART. 1034
    Obligaţia este solidară între mai mulţi creditori, cînd titlul creanţei da anume drept fiecărui din ei a cere plata în tot a creanţei şi cînd plata făcuta unuia din creditori liberează pe debitor. (Cod civil 1059, 1064).
    ART. 1035
    Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cat timp nu s-a făcut impotriva-i cerere în judecata din partea unuia din creditori.
    Cu toate acestea remisiunea făcuta de unul din creditorii solidari, nu eliberează pe debitor decât pentru partea acelui creditor. (Cod civil 1064, 1138 şi urm.).
    ART. 1036
    Actul care întrerupe prescripţia în privinţa unuia din creditorii solidari, profita la toţi creditorii. (Cod civil 643, 1045, 1051, 1872).
    ART. 1037
    Creditorul solidar, care a primit toată datoria, este ţinut a împărţi cu ceilalţi cocreditori, afară numai de va proba ca obligaţia este contractată numai în interesul sau. (Cod civil 1034 şi urm., 1053, 1054).
    ART. 1038
    Creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi cocreditori, în toate actele care pot avea de efect conservarea obligaţiei. (Cod civil 1036, 1056).

    & 2. Despre obligaţia solidară între debitori

    ART. 1039
    Obligaţia este solidară din partea debitorilor, cînd toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, şi ca plata făcuta de unul din debitori liberează şi pe ceilalţi către creditor. (Cod civil 1059, 1062 şi urm., 1136, 1140 şi urm., 1155, 1551, 1872).
    ART. 1040
    Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalităţi, adică: unii pur, alţii sub o condiţie şi alţii cu termen. (Cod civil 1004 şi urm., 1022).
    ART. 1041
    Obligaţia solidară nu se prezuma, trebuie sa fie stipulată expres; aceasta regula nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii. (Cod civil 918, 1062 şi urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 şi urm., 1671).
    ART. 1042
    Creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul sa poată opune beneficiul de diviziune. (Cod civil 1039, 1065, 1662 şi urm.).
    ART. 1043
    Acţiunea intentată contra unuia din debitori nu popreşte pe creditor de a exercita asemenea acţiune şi în contra celorlalţi debitori.
    ART. 1044
    Dacă lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu rămân liberaţi de obligaţia de a plati preţul lucrului, dar nu sunt răspunzători pentru daune.
    Debitorii care au întârziat de a plati sunt în culpa.
    Creditorul nu poate cere daune decât numai în contra debitorilor în culpa. (Cod civil 1018, 1081, 1156).
    ART. 1045
    Acţiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1036, 1872).
    ART. 1046
    Cererea de dobânda făcuta în contra unuia din debitorii solidari face a curge dobânda în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1088).
    ART. 1047
    Codebitorul solidar, în contra căruia creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile care ii sunt personale, precum şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor.
    Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalţi codebitori. (Cod civil 1065 şi urm., 1136 şi urm., 1148, 1155, 1653, 1681).
    ART. 1048
    Când unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau când creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanţa decât pentru partea debitorului sau a creditorului. (Cod civil 1154).
    ART. 1049
    Creditorul, care consimte a se împărţi datoria în privinţa unuia din codebitori, conserva acţiunea solidară în contra celorlalţi debitori, dar cu scazamintul partii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (Cod civil 1050, 1064, 1141).
    ART. 1050
    Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fără ca în chitanţa sa-si rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţa la solidaritate decât în privinţa acestui debitor.
    Nu se înţelege ca creditorul a renunţat la solidaritate în favoarea unui debitor, când primeşte de la el o suma egala cu partea ce e dator, dacă chitanţa nu zice ca acea suma este primită pentru partea debitorului.
    Asemenea, din simpla cerere în judecata formată în contra unuia din debitori pentru partea sa, dacă, acesta n-a aderat la cerere sau dacă nu s-a dat o sentinta de condamnatiune, nu se prezuma renunţarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor. (Cod civil 1049).
    ART. 1051
    Creditorul, care primeşte separat şi fără rezerva solidarităţii porţiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau în dobânzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decât pentru venitul şi dobânda trecută, iar nu şi pentru cele viitoare, nici pentru capital, afară dacă plata separată nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi.
    ART. 1052
    Obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa. (Cod civil 778, 1057 şi urm.).
    ART. 1053
    Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa.
    Dacă unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzată de nesolvabilitatea acestuia se împarte cu analogie între ceilalţi codebitori solvabili şi între acela care a făcut plata. (Cod civil 1052, 1054, 1667).
    ART. 1054
    Când creditorul a renunţat la solidaritate, în favoarea unul sau mai mulţi din debitori, dacă unul sau mai mulţi din ceilalţi codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împărţi cu analogie între toţi ceilalţi codebitori, cuprinzandu-se şi acei care au fost descărcaţi de solidaritate. (Cod civil 779, 1668).
    ART. 1055
    Dacă datoria solidară era făcuta numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în fata cu ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria căci, în raport cu el, ei nu sant priviti decât ca fidejusori. (Cod civil 1669 şi urm., 1674).
    ART. 1056
    Codebitorul solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligaţiei. (Cod civil 1038, 1039, şi urm., 1140, 1155).

    Secţiunea V
    Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile

    ART. 1057
    Obligaţia este nedivizibila când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici materiale nici intelectuale. (Cod civil 1052, 1060 şi urm., 1695, 1476, 1872).
    ART. 1058
    Obligaţia este încă nedivizibila, când obiectul este divizibil, dar părţile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.
    ART. 1059
    Solidaritatea contractată nu da unei obligaţii caracterul de nedivizibilitate. (Cod civil 1034 şi urm.).

    & 1. Despre efectele obligaţiei divizibile

    ART. 1060
    Obligaţia primitoare de diviziune trebuie sa se execute între creditor şi debitor ca şi cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplica decît în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa, sau care nu sunt ţinuţi de a o plati decât în proporţie cu părţile lor ereditare. (Cod civil 653, 774 şi urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).
    ART. 1061
    Principiul din articolul precedent nu se aplica în privinţa erezilor debitorului:
    1. când debitul are de obiect un corp cert;
    2. când unui din erezi este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei;
    3. când rezulta sau din natura obligaţiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce părţile îşi au propus prin contract, ca intenţia lor a fost ca debitul sa nu se poată achită în părţi.
    In cel dintâi caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra celorlalţi erezi.
    In cel de al doilea caz, numai eredele însărcinat cu plata debitului, şi în cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra coerezilor săi. (Cod civil 776 şi urm., 977, 1011, 1026 şi urm., 1058, 1062 şi urm., 1611, 1695, 1746).

    & 2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile

    ART. 1062
    Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligaţia nu este contractată solidar. (Cod civil 1039 şi urm., 1059, 1017, 1611, 1695).
    ART. 1063
    Sunt obligaţi asemenea în tot şi erezii aceluia care a contractat obligaţia nedivizibila. (Cod civil 653, 776 şi urm., 908).
    ART. 1064
    Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligaţiei nedivizibile.
    Un singur erede nu poate face remisiunea totalităţii debitului, nu poate primi preţul în locul lucrului.
    Dacă unul din erezi a remis singur debitul sau a primit preţul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decât cu scăderea partii eredelui, care a făcut remisiunea sau care a primit preţul. (Cod civil 1034 şi urm., 1042, 1049 şi urm., 1138 şi urm., 1611).
    ART. 1065
    Eredele debitorului, fiind chemat în judecata pentru totalitatea obligaţiei, poate cere un termen ca sa pună în cauza şi pe coerezii săi, afară numai dacă debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decât de eredele tras în judecata, care atunci poate sa fie osindit singur, rămânându-i recurs în contra coerezilor. (Cod civil 774, 777, 1042 şi urm., 1071).

    Secţiunea VI
    Despre obligaţiile cu clauza penală

    ART. 1066
    Cauza penală este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. (Cod civil 1087, 1708).
    ART. 1067
    Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1008).
    ART. 1068
    Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1078, 1079).
    ART. 1069
    Clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale.
    Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării. (Cod civil 1075 şi urm., 1081 şi urm., 1087).
    ART. 1070
    Penalitatea poate fi imputinata de judecător, când obligaţia principala a fost executată în parte. (Cod civil 1087, 1101).
    ART. 1071
    Când obligaţia principala, contractată cu o clauza penală, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contravenţia unuia singur din erezi, şi se va putea cere sau în totalitate, în contra aceluia care a comis contravenţia sau de la fiecare erede în proporţie cu partea sa ereditară, iar ipotecar pentru tot.
    Acela din erezi care a plătit are recurs în contra eredelui din faptul căruia s-a îndeplinit condiţia penalităţii. (Cod civil 653, 774 şi urm., 1062 şi urm.).
    ART. 1072
    Când obligaţia principala contractată cu o clauza penală este divizibilă, nu rămâne supus la penalitate decât acel erede al debitorului care a călcat legamantul, şi acesta numai pentru partea la care este ţinut în obligaţia principala, fără a avea creditorul vreo acţiune în contra acelora care au executat obligaţia principala.
    Aceasta regula primeşte excepţie în cazul când cugetul părţilor a fost ca plata obligaţiei principale sa nu poată fi făcuta în părţi, şi unul din coerezi a împiedicat executarea obligaţiei pentru totalitate. In acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreaga, iar de la ceilalţi coerezi numai partea lor ereditară, rămânând recursul ce au în contra eredelui care a împiedicat executarea obligaţiei. (Cod civil 1061).

    CAP. 7
    Despre efectele obligaţiilor

    ART. 1073
    Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare. (Cod civil 1021, 1074 şi urm., 1081 şi urm., 1084).
    ART. 1074
    Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva pana la predare.
    Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (Cod civil 942, 1079 şi urm., 1081 şi urm., 1156, 1314 şi urm., 1391, 1406, 1479 şi urm.).
    ART. 1075
    Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. (Cod civil 1801 şi urm.).
    ART. 1076
    Creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a făcut, calcandu-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.
    ART. 1077
    Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
    ART. 1078
    Dacă obligaţia consista în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenţiei. (Cod civil 1079, 1081 şi urm.).
    ART. 1079
    Dacă obligaţia consista în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.
    Debitorul este de drept în întârziere:
    1. în cazurile anume determinate de lege;
    2. când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;
    3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat sa treacă.
    ART. 1080
    Diligenţa ce trebuie sa se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
    Aceasta regula se aplica cu mai mare sau mai mica rigoare în cazurile anume determinate de aceasta lege. (Cod civil 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1599, 1633, 1691).
    ART. 1081
    Daunele nu sînt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut. (Cod civil 1075, 1079, 1321).
    ART. 1082
    Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credinţa din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.
    ART. 1083
    Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forta majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit. (Cod civil 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).
    ART. 1084
    Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate.
    ART. 1085
    Debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul sau. (Cod civil 960).
    ART. 1086
    Chiar în cazul cînd neexecutarea obligaţiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprindă decât aceea ce este o consecinţa directa şi necesară a neexecutării obligaţiei. (Cod civil 960, 1084).
    ART. 1087
    Când convenţia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o suma oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o suma nici mai mare nici mai mica. (Cod civil 1066 şi urm., 1093 şi urm.).
    ART. 1088
    La obligaţiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.
    Aceste daune-interese se cuvin sa facă ca creditorul sa fie ţinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 şi urm., 1589).
    ART. 1089
    Dobânda pe timpul trecut poate produce dobânda, sau prin cerere în judecata sau prin convenţie specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, sa fie chestiune de dobânda debita cel puţin pentru un an întreg.
    Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă.
    ART. 1090
    Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viaţa, produc dobânda din ziua cererii sau a convenţiei.
    Aceeaşi regula se aplica la restitutiuni de fructe şi la dobânzile plătite de o a treia persoana creditorului, în contul debitorului.

    CAP. 8
    Despre stingerea obligaţiilor

    ART. 1091
    Obligaţiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie. (Cod civil 1019, 1092 şi urm., 1128 şi urm., 1138 şi urm., 1143 şi urm., 1154, 1156, 1837 şi urm., 1900).

    Secţiunea I
    Despre plata

    & 1. Despre plata în genere

    ART. 1092
    Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii.
    Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de buna voie. (Cod civil 966 şi urm., 992 şi urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).
    ART. 1093
    Obligaţia poate fi achitată de orice persoana interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor.
    Obligaţia poate fi achitată chiar de o persoana neinteresata; aceasta persoana trebuie însă sa lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în numele ei propriu, sa nu se subroge în drepturile creditorului. (Cod civil 973, 987, 1094, 1106 şi urm., 1655, 1669).
    ART. 1094
    Obligaţia de a face nu se poate achită de alta persoana în contra voinţei creditorului, cînd acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească. (Cod civil 1075 şi urm., 1485).
    ART. 1095
    Plata, ca sa fie valabilă, trebuie făcuta de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plata.
    Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consuma prin întrebuinţare, nu poate fi repetita contra creditorului ce le-a consumat de buna-credinţa, deşi plata s-a făcut de o persoana ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina. (Cod civil 946 şi urm., 992, 1097, 1899).
    ART. 1096
    Plata trebuie sa se facă creditorului sau împuternicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dânsul.
    Plata data aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urma o ratifica sau profita de dânsa. (Cod civil 1097 şi urm., 1190, 1532 şi urm., 1609).
    ART. 1097
    Plata făcuta cu buna-credinţa acelui ce are creanţa în posesiunea sa este valabilă chiar dacă în urma posesorul ar fi evins.
    ART. 1098
    Dacă creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilă, afară numai dacă şi debitorul probează ca lucrul plătit a profitat creditorului. (Cod civil 1096).
    ART. 1099
    Plata făcuta de debitor creditorului sau în urma unui sechestru sau opoziţii nu este valabilă în privinţa creditorilor sechestrati şi oponenţi; aceştia pot, în virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul însă, în acest caz, are recurs în contra creditorului. (Cod civil 1152, 1616).
    ART. 1100
    Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (Cod civil 1578, 1604, 1683).
    ART. 1101
    Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar.
    Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata şi sa oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc.
    Judecătorii însă nu vor uza de aceasta facultate decît cu mare rezerva. (Cod civil 1057 şi urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831).
    ART. 1102
    Debitorul unui corp cert şi determinat este liberat prin trădarea lucrului în starea în care se găsea la predare, dacă deteriorările ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacă înaintea acestor deteriorări n-a fost în întârziere. (Cod civil 903, 998 şi urm., 1074 şi urm., 1083, 1324, 1434, 1605).
    ART. 1103
    Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca sa se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici însă de cea mai rea.
    ART. 1104
    Plata trebuie a se face în locul arătat în convenţie.
    Dacă locul nu este arătat, plata, în privinţa lucrărilor certe şi determinate, se va face în locul în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării.
    In orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (Cod civil 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614).
    ART. 1105
    Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului. (Cod civil 1117, 1305, 1317, 1614).

    & 2. Despre plata prin subrogaţie

    ART. 1106
    Subrogatia în drepturile creditorului, făcuta în folosul unei a treia persoane ce plăteşte, este sau convenţionala sau legală. (Cod civil 1093, 1670, 1682).
    ART. 1107
    Aceasta subrogare este convenţionala:
    1. când creditorul, primind plata sa de la o alta persoana, da acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; aceasta subrogaţie trebuie sa fie expresă şi făcuta tot într-un timp cu plata;
    2. când debitorul se împrumuta cu o suma spre a-si plati datoria şi subroga pe împrumutător în drepturile creditorului. Ca sa fie valabilă aceasta subrogaţie, trebuie sa se facă actul de împrumut şi chitanţa înaintea tribunalului, sa se declare în actul de împrumut ca suma s-a luat pentru a face plata, şi în chitanţa sa fie declarat ca plata s-a făcut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogaţie se operează fără concursul voinţei creditorului. (Cod civil 1093).
    ART. 1108
    Subrogatia se face de drept:
    1. în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţa;
    2. în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plăteşte creditorilor căror acest imobil era ipotecat;
    3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface;
    4. în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii. (Cod civil 713, 777 şi urm., 1053 şi urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).
    ART. 1109
    Subrogatia stabilită prin articolele precedente se operează atât în contra fidejusorului, cat şi în contra debitorului. Ea nu poate desfiinţa dreptul creditorului, când plata i s-a făcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleaşi drepturi ce exercita şi subrogatul, pentru partea plătită, celui cui a făcut o plata parţială. (Cod civil 1652 şi urm.).

    & 3. Despre imputatia plăţii

    ART. 1110
    Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speta, are dreptul de a declara, când plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface. (Cod civil 1506).
    ART. 1111
    Debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobânda, sau o rendită, nu poate, fără consimţământul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinţa asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţială, făcuta pe capital şi dobânda, se imputa mai întâi asupra dobânzii.
    ART. 1112
    Când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanţa prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia sa se facă asupra unei alte datorii, afară numai dacă creditorul l-a amagit, sau l-a surprins.
    ART. 1113
    Când în chitanţa nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface. In caz de o datorie ajunsă la termen şi alta neajunsă, deşi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen.
    Dacă datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputatia se face proporţional asupra tuturora. (Cod civil 1151, 1506).

    & 4. Despre ofertele de plata şi despre consemnaţiuni

    ART. 1114
    Când creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate sa-i facă oferte reale, si, refuzând creditorul de a primi, sa consemneze suma.
    Ofertele reale, urmate de consemnatiune, liberează pe debitor; ele, în privinţa-i, ţin loc de plata, de sunt valabil făcute, şi suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului.
    ART. 1115
    Pentru ca ofertele sa fie valabile trebuie:
    1. sa fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul;
    2. sa fie făcute de o persoana capabilă de a plati;
    3. sa fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite şi dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate şi pentru o suma oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, suma asupra căreia se poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli;
    4. termenul sa fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului;
    5. condiţia sub care datoria s-a contractat sa se fi îndeplinit;
    6. ofertele sa fie făcute în locul ce s-a hotărât pentru plata, şi dacă locul pentru plata nu s-a determinat prin o convenţie specială, sa fie făcute sau creditorului în persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei;
    7. ofertele sa fie făcute prin ofiţer public ce era competent, pentru astfel de acte. (Cod civil 1095 şi urm., 1104).
    ART. 1116
    Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecător; e destul:
    1. sa fi fost predată de o somaţie significata creditorului, în care sa se arate ziua, ora şi locul unde suma oferită are sa fie depusa;
    2. ca debitorul sa depună suma oferită în casa de depozite şi consemnaţiuni, cu dobânda ei pana în ziua depunerii.
    ART. 1117
    Cheltuielile ofertelor reale şi ale consemnatiunii sunt în sarcina creditorului, de sunt făcute valabil. (Cod civil 1105).
    ART. 1118
    Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate sa ia înapoi suma depusa, şi într-acest caz codebitorii sau fidejusorii săi nu sunt liberaţi.
    ART. 1119
    Când debitorul a dobândit o hotărâre ce are puterea lucrului judecat, prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune şi valabile, el nu mai poate, chiar cu consimţământul creditorului, sa-si retragă suma depusa în prejudiciul codebitorului sau fidejusorilor săi.
    ART. 1120
    Creditorul, care a consimţit ca debitorul sa-si retragă consemnatiunea, după ce aceasta s-a declarat valabilă printr-o hotărâre ce dobandise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanţei sale.
    ART. 1121
    Dacă lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada în locul unde se găseşte, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei. După aceasta somaţie, dacă creditorul nu-si ia lucrul şi debitorul are trebuinţa de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justiţiei ca sa-l depună în alta parte. (Cod civil 1104, 1319).
    ART. 1122
    Cesiunea bunurilor este abandonarea stării sale întregi, făcuta de debitorul ce nu poate plati creditorului sau creditorilor săi.
    ART. 1123
    Cesiunea bunurilor este voluntara sau judiciară.
    ART. 1124
    Cesiunea bunurilor voluntara este aceea ce se accepta de creditori de buna voie şi care n-are alt efect decât acela ce rezulta chiar din stipulaţiile convenţiei încheiate între ei şi debitor.
    ART. 1125
    Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea îl acorda debitorului nefericit şi de buna-credinţa, cărui, ca sa-si poate redobândi libertatea, i se permite sa dea creditorilor săi înaintea justiţiei toate bunurile sale, şi chiar în caz de stipulaţie contrarie.
    ART. 1126
    Abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    ART. 1127
    Abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Secţiunea II
    Despre novatiune

    ART. 1128
    Noţiunea se operează în trei feluri:
    1. când debitorul contractează în privinţa creditorului sau o datorie noua ce se substituie celei vechi care este stinsă;
    2. cînd un nou debitor este substituit celui vechi, care este descărcat de creditor;
    3. când, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, către care debitorul este descărcat. (Cod civil 782, 1107, 1120, 1129 şi urm., 1391 şi urm.).
    ART. 1129
    Novatiunea nu se operează decât între persoane capabile de a contracta. (Cod civil 946).
    ART. 1130
    Novatiunea nu se prezuma. Voinţa de a o face trebuie sa rezulte evident din act.
    ART. 1131
    Novatiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate sa se opereze fără concursul primului debitor.
    ART. 1132
    Delegaţia, prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obliga către dânsul, nu operează novatiunea, dacă creditorul n-a declarat expres, ca descarca pe debitorul ce a făcut delegaţia. (Cod civil 1107, 1393).
    ART. 1133
    Creditorul ce a descărcat pe debitorul de care s-a făcut delegaţia n-are recurs în contra acestui debitor, dacă debitorul delegat devine nesolvabil, afară de cazul când prin act se rezerva expres acest drept, sau când delegatul este declarat falit sau căzut în deconfitura, în momentul delegaţiei.

    ART. 1134
    Privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are şi creanţa ce-i este substituită, afară de cazul când creditorul le-a rezervat expres.
    ART. 1135
    Când novatiunea se operează prin substituirea unui nou debitor, privilegiile şi ipotecile primitive ale creanţei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.
    ART. 1136
    Când novatiunea se operează între creditor şi unul din debitorii solidari, privilegiile şi ipotecile vechii creanţe nu se pot rezerva decât asupra bunurilor acelui care contracta noua datorie.
    ART. 1137
    Codebitorii sunt liberaţi prin novatiunea făcuta între creditori şi unul din debitorii solidari.
    Novatiunea făcuta în privinţa debitorului principal liberează cautiunile.

    Secţiunea III
    Despre remiterea datoriei

    ART. 1138
    Remiterea voluntara a titlului original făcuta de creditor debitorului da proba liberatiunii.
    Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului lasa a se presupune remiterea datoriei sau plata, pana la proba contrarie.
    ART. 1139
    Remiterea lucrului dat ca siguranţa nu este de ajuns ca sa se facă a se presupune remiterea datoriei.
    ART. 1140
    Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului făcuta unuia din debitori are aceleaşi efect în folosul codebitorilor.
    ART. 1141
    Remiterea sau descărcarea expresă făcuta în folosul unuia din codebitorii solidari liberează pe toţi ceilalţi, afară numai dacă creditorul si-a rezervat anume drepturile sale în contra acestor din urma.
    In cazul din urma, creditorul nu poate cere plata datoriei decât scăzând partea celui căruia a făcut remitere. (Cod civil 1039, 1409).
    ART. 1142
    Remiterea sau descărcarea expresă făcuta debitorului principal liberează cautiunile.
    Aceea acordată cauţiunii nu liberează pe debitorul principal.
    Aceea acordată unei din cauţiuni nu liberează în totul pe celelalte.
    Aceea acordată unei cauţiuni data în urma prin act separat, nu liberează în nimic pe celelalte.
    Aceea ce creditorul a primit de la o cauţiune pentru a o descarca din chezasia sa trebuie sa se impute asupra datoriei şi sa descarce pe debitorul principal şi pe celelalte cauţiuni.

    Secţiunea IV
    Despre compensaţie

    ART. 1143
    Când doua persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile exprese mai jos. (Cod civil 1144 şi urm., 1508, 1570).
    ART. 1144
    Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi pana la concurenta cotitatilor lor respective.
    ART. 1145
    Compensaţia n-are loc decât între doua datorii care deopotrivă au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.
    Prestaţiile în fructe, al căror preţ este regulat prin mercuriale, se recompensează cu sumele lichide şi exigibile.
    ART. 1146
    Termenul de graţie nu împiedica compensaţia. (Cod civil 1101).
    ART. 1147
    Compensaţia se operează oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afară de cazurile:
    1. unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
    2. unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat;
    3. unei datorii declarate nesesizabile. (Cod civil 1560 şi urm., 1570, 1591 şi urm.).
    ART. 1148
    Compensaţia se operează în privinţa cauţiunii, pentru ceea ce creditorul datoreşte debitorului principal.
    Compensaţia n-are loc, în privinţa debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreşte cauţiunii. (Cod civil 1039 ai urm., 1047, 1147, 1142, 1681).
    ART. 1149
    Debitorul, care a acceptat pur şi simplu ca un creditor sa facă cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensaţia care ar fi avut loc în privinţa cedentului, înaintea acceptării.
    Când cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dânsul, nu se împiedica decât compensaţia posterioară acestei notificări. (Cod civil 1391 şi urm.).
    ART. 1150
    Când cele doua datorii nu sunt platnice într-acelaşi loc, nu se poate opera compensaţia decât plătind cheltuielile remiterii. (Cod civil 1104, 1105).
    ART. 1151
    Când sunt mai multe datorii compensabile, datorite de aceeaşi persoana, se urmează, pentru compensaţie, regulile stabilite pentru imputaţie de art. 1113.
    ART. 1152
    Compensaţia n-are loc în prejudiciul drepturilor dobândite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor în urma sechestrului ce i s-a făcut de o alta persoana, nu poate invoca compensaţia în prejudiciul sechestrantului. (Cod civil 1099).
    ART. 1153
    Acel ce a plătit o datorie stinsă, de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetând plata creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, sa pretindă, în prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o cauza evidenta, ce l-a făcut sa nu cunoască creanţa care trebuia sa compenseze datoria sa. (Cod civil 1144).

    Secţiunea V
    Despre confuziune

    ART. 1154
    Când calităţi necompatibile se întâlnesc pe capul aceleiaşi persoane se face o confuziune, care stinge amândouă drepturile, activ şi pasiv. (Cod civil 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).
    ART. 1155
    Confuziunea, ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor principal, liberează cautiunile.
    Aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor sau debitor şi cauţiune, nu aduce stingerea obligaţiei principale; aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor nu profita codebitorilor săi solidari, decât pentru porţiunea datorată de dânsul. (Cod civil 713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1860).

    Secţiunea VI
    Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea obligaţiei este imposibila

    ART. 1156
    Când obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ, sau se pierde astfel încât absolut sa nu se ştie de existenta lui, obligaţia este stinsă, dacă lucrul a pierit sau s-a pierdut, fără greseala debitorului, şi înainte de a fi pus în întârziere.
    Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacă nu a luat asupra-si cazurile fortuite, obligaţia se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacă i s-ar fi dat.
    Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea preţului.
    Obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila îndeplinirea acestei obligaţii. (Cod civil 557, 565, 636, 760, 927, 998 şi urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 şi urm., 1566, 1624, 1625).

    Secţiunea VII
    Despre acţiunea de anulare sau resciziune

    ART. 1157
    Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii. (Cod civil 694, 954, 1158 şi urm.).
    ART. 1158
    Când leziunea rezulta dintr-un eveniment cazual şi neasteptat, minorul n-are acţiunea în resciziune. (Cod civil 1083).
    ART. 1159
    Minorul ce face o simpla declaraţie ca este major are acţiunea în  resciziune. (Cod civil 1162).
    ART. 1160
    Minorul comerciant, bancher sau artizan n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comerţul sau arta sa.
    ART. 1161
    Minorul n-are acţiunea în resciziune contra convenţiilor făcute în contractul de căsătorie, dacă acesta s-a făcut cu consimţământul şi asistenta acelora al căror consimţământ este cerut pentru validitatea căsătoriei sale.
    ART. 1162
    Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezulta din delictele sau cvasi-delictele sale.
    ART. 1163
    Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciziune în contra angajamentului făcut în minoritate, dacă l-a ratificat după ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul când angajamentul este nul în forma sa, şi în acela când produce numai leziune. (Cod civil 1190).
    ART. 1164
    Când minorii, interzişii sau femeile măritate sunt admişi, în aceasta calitate, a exercita acţiune de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului, decât dacă se probează ca au profitat de aceea ce li s-a dat.
   ART. 1165
    Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite acţiunea în resciziune. (Cod civil 694, 797).
    ART. 1166
    Când formalităţile cerute, în privinţa minorilor sau interzişilor, atât pentru înstrăinarea imobilelor, cat şi pentru împărţirea unei succesiuni, s-au îndeplinit, ei sunt, relativ la aceste acte, consideraţi ca şi cum le-ar fi făcut în majoritate sau înaintea interdicţiei. (Cod civil 729 şi urm., 749).
    ART. 1167
    In lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligaţia sa se execute voluntar, după epoca în care obligaţia putea fi valabil confirmată sau ratificată.
    Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara, în forma şi epoca determinata de lege, tine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia.
    Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donaţiuni, făcuta de către erezi sau reprezentanţii donatorului, după moartea sa, tine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de forma, cat şi în privinţa oricărei alte excepţii. (Cod civil 959 şi urm., 1163, 1546, 1713, 1843).
    ART. 1168
    Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţii între vii; nulă în privinţa formei, ea trebuie sa se refacă cu formele legiuite. (Cod civil 813 şi urm., 1167).

    CAP. 9
    Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii

    ART. 1169
    Cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie sa o dovedească.
    ART. 1170
    Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mărturisirea unei din părţi şi prin jurământ.

    Secţiunea I
    Despre înscrisuri

    & 1. Despre titlul autentic

    ART. 1171
    Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.
    ART. 1172
    Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii funcţionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnătura privată, dacă s-a iscălit de părţile contractante.
    ART. 1173
    Actul autentic are deplina credinţa în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constata.
    Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendată prin punerea în acuzaţie, când se intenteaza o acţiune criminală în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instanţe civile actul se ataca de fals, tribunalele pot, după împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului. (Cod civil 653, 969, 974).
    ART. 1174
    Actul cel autentic sau cel sub semnătura privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constata, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
    Dar mentionarile care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovada. (Cod civil 1171, 1176, 1197).
    ART. 1175
    Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. (Cod civil 973).

    & 2. Despre actele sub semnătura privată

    ART. 1176
    Actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor. (Cod civil 969, 1173 şi urm., 1191, 1294).
    ART. 1177
    Acela cărui se opune un act sub semnătura privată este dator a-l recunoaşte sau a tagadui curat scriptura sau sub semnătura sa.
    Moştenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde ca ar fi actul pot declara ca nu cunosc scriptura sau subsemnatura autorului lor. (Cod civil 653, 1178).
    ART. 1178
    Când cineva nu recunoaşte scriptura şi subsemnatura sa, sau când succesorii săi declara ca nu le cunosc, atunci justiţia ordona verificarea actului.
    ART. 1179
    Actele sub semnătura privată, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes.
    Fiecare exemplar trebuie sa facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.
    Cu toate acestea, lipsa de menţiune ca originalele s-au făcut în număr indoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act. (Cod civil 1190).
    ART. 1180
    Actul sub semnătura privată prin care o parte se obliga către alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare, trebuie sa fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi sa iscălească.
    Nu sunt supuşi la aceasta regula comercianţii, industrialii, plugarii, vierii, slugile şi oamenii care muncesc cu ziua. (Cod civil 944, 1181).
    ART. 1181
    Când suma arătată în act este deosebita de aceea ce este arătată în bun, obligaţia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar când actul precum şi bunul sunt scrise în întreg de mana aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greseala. (Cod civil 983, 1180, 1200, 1202).
    ART. 1182
    Data scripturii private nu face credinţa în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregatorie publica, din ziua în care s-a înscris într-un registru public, din ziua morţii aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici, precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare.
    ART. 1183
    Registrele comercianţilor nu fac credinţa despre vânzările ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecătorul poate da jurământ la una sau la alta din părţi. (Cod civil 1184).

    ART. 1184
    Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate despărţi cuprinderea lor, lăsând aceea ce poate a-i fi contrar. (Cod civil 1183, 1206).
    ART. 1185
    Registrele, cărţile sau hârtiile domestice nu fac credinţa în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui:
    1. când cuprind curat primirea unei plati;
    2. când cuprind menţiunea expresă ca nota sau scrierea din ele s-a făcut ca sa ţină loc de titlu în favoarea creditorului. (Cod civil 1198).
    ART. 1186
    Orice adnotaţie făcut de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţa, este crezuta, cu toate ca nu este subsemnata nici datată de el, când tinde a proba liberatiunea debitorului.
    Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcuta de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitanţa, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.

    & 3. Despre raboaje

    ART. 1187
    Raboajele, când crestaturile după amândouă bucăţile sunt egale şi corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.

    & 4. Despre copiile titlurilor autentice

    ART. 1188
    Când originalul exista, copia legalizată nu poate face credinţa decât despre ceea ce cuprinde originalul, înfăţişarea cărui se poate cere totdeauna.
    Când originalul nu exista, copiile legalizate de ofiţerii publici*) competenţi se cred, după distincţiile următoare:
    1. copiile scoase din ordinea magistratului**), părţile fiind fata sau chemate, cu formele legale, precum şi copiile scoase fără intervenţia magistratului, dar de fata cu părţile care au asistat de buna voia lor, au aceeaşi credinţa ca şi titlurile originale;
    2. copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici competenţi, fără intervenţia magistratului sau consimţământul părţilor, fac asemenea credinţa după 30 de ani, socotiţi din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovada;
    3. copiile legalizate de un ofiţer public necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovada;
    4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.

    & 5. Despre acte recognitive

    ART. 1189
    Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face proba despre datorie şi nu dispensa pe creditor de a prezenta titlul original decât în următoarele cazuri:
    1. când actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului primordial, sau
    2. când actul recognitiv, având o data de 30 de ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai multe acte de recunoaştere conforme cu dânsul.
    Actul recognitiv, în cele doua cazuri menţionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu. (Cod civil 628, 1188, 1190 şi urm., 1846, 1893).

    & 6. Despre actele confirmative

    ART. 1190
    Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaţii, în contra carei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune. (Cod civil 959, 1163, 1173, 1546, 1843).

    Secţiunea II
    Despre martori

    & 1. Despre cazul când dovada prin martori nu este primită

    ART. 1191
    Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată.
    Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.
    Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus sa se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot sa dispună. (Cod civil 1173, 1176, 1192 şi urm., 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).
    ART. 1192
    Articolul precedent nu se aplica în cazul când cererea depăşeşte 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobânzile.
    ART. 1193
    Cel care a format cerere în judecata, pentru o suma mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-si restrânge cererea la 250 lei, nu va fi primit a infatisa dovada prin martori.
    ART. 1194
    Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul când cererea în judecata este pentru o suma mai mica de 250 lei, dar care este un rest din o creanţa mai mare, neconstatata prin înscris.
    ART. 1195
    Când în aceeaşi instanta o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacă toate aceste cereri, unindu-se trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisă, chiar când creditorul ar pretinde ca aceste creanţe provin din diferite cauze şi ca s-au născut în diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobândit aceste drepturi de la alte persoane.
    ART. 1196
    Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin înscris, se vor face prin aceeaşi petiţie. Orice alte pretenţii posterioare neprobate prin înscris şi care se puteau face la darea petiţiei nu vor mai fi primite.
    ART. 1197
    Regulile mai sus prescrise nu se aplica în cazul când exista un început de dovada scrisă.
    Se numeşte început de dovada orice scriptura a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptura face a fi de crezut faptul pretins.
    ART. 1198
    Acele reguli nu se aplica însă întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţa a-si procura o dovada scrisă despre obligaţia ce pretinde, sau a conserva dovada luată, precum:
    1. la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte şi din delicte sau cvasidelicte;
    2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac călătorii în ospataria unde trag; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea persoanelor şi circumstanţele faptului;
    3. la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute, când nu era cu putinţa părţilor de a face înscrisuri;
    4. când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisă, din o cauza de forta majoră neprevăzută. (Cod civil 986 şi urm., 1083, 1473, 1620 şi urm.).

    Secţiunea III
    Despre prezumţii

    ART. 1199
    Prezumtiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

    & 1. Despre prezumtiile stabilite de lege

    ART. 1200
    Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:
    1. actele ce legea le declara nule pentru ca le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale;
    2. în cazurile când legea declara ca dobândirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare împrejurări determinate;
    3. (Abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950).
    4. puterea ce legea acorda autorităţii lucrului judecat. (Cod civil 469, 492, 505 şi urm., 590 şi urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1201, 1204 şi urm., 1432).
    ART. 1201
    Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este intemeiata pe aceeaşi cauza şi este între aceleaşi părţi, făcuta de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. (Cod civil 711, 973, 1715, 1788, 1834).
    ART. 1202
    Prezumţia legală dispensa de orice dovada pe acela în favoarea căruia este făcuta.
    Nici o dovada nu este primită impotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama în judecata, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi marturisirii ce ar face o parte în judecata. (Cod civil 1204).

    & 2. Despre prezumtiile care nu sunt stabilite de lege

    ART. 1203
    Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi intelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie sa se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care sa aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumtiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat ca s-a făcut prin frauda, dol sau violenta. (Cod civil 95., 960, 1014, 1130, 1191 şi urm.).
    Secţiunea IV
    Despre mărturisirea unei părţi

    ART. 1204
    Se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecaţii, sau în cursul judecaţii.
    ART. 1205
    Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovada când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori. (Cod civil 1191 şi urm.).
    ART. 1206
    Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăşi partea prigonitoare, sau de un împuternicit special al ei spre a face mărturisire.
    Ea nu poate fi luată decât în întregime impotriva celui care a marturisit şi nu poate fi revocată de acesta, afară numai de va proba ca a făcut-o din eroare de fapt.

    Secţiunea V
    Despre jurământ

    ART. 1207-1222
    Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial.

    Titlul IV
    DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE SI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOŢILOR

    CAP. 1

    ART. 1223-1232
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    CAP. 2
    Despre regimul dotal

    ART. 1233-1293
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    Titlul V
    DESPRE VINDERI

    CAP. 1
    Despre natura şi forma vânzării

    ART. 1294
    Vinderea este o convenţie prin care doua părţi se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plati celei dintâi preţul lui.
    ART. 1295
    Vinderea este perfecta între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
    In materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta între părţi, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. (Cod civil 948, şi urm., 964, 971, 1300 şi urm., 1303).
    ART. 1296
    Vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie.
    Ea poate avea de obiect doua sau mai multe lucruri alternative.
    In toate cazurile efectele sale sunt regulate după principiile generale ale convenţiilor. (Cod civil 1004 şi urm., 1017 şi urm., 1026 şi urm.).
    ART. 1297
    In caz de vindere făcuta prin dare de arvuna, convenţia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
    1. dacă convenţia principala a vinderii este nulă;
    2. dacă vinderea se executa;
    3. dacă vinderea se reziliază prin comun consimţământ;
    4. dacă executarea vinderii a devenit imposibila fără culpa nici uneia din părţi.
    Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestatiunile reciproce, după împrejurări.
    ART. 1298
    Dacă vinderea nu s-a executat prin culpa unei din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va întoarce îndoita, având-o primită, dacă partea care nu este în culpa nu ar alege mai bine sa ceara executarea vinderii.
    ART. 1299
    Dacă s-au vândut marfe cu gramada, vinderea este perfecta, deşi marfele n-au fost încă cântărite, numarate sau măsurate.
    ART. 1300
    Dacă însă marfele nu s-au vândut cu gramada, ci după greutate, după număr sau măsura, lucrurile vândute rămân în rizicul-pericol al vânzătorului, pana ce vor fi cântărite, numarate sau măsurate; dar aceasta nu împiedica pe cumpărător de-a cere şi a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine. (Cod civil 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 şi urm., 1320 şi urm.).
    ART. 1301
    In privinţa vinului, a oliului şi a altor asemenea lucruri care, după obicei, se gusta mai înainte de a se cumpăra, vinderea nu exista pana ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat ca-i convin.
    ART. 1302
    Vinderea făcuta pe încercate este totdeauna presupusa condiţională pana la încercare.
    ART. 1303
    Preţul vânzării trebuie sa fie serios şi determinat de părţi.
    ART. 1304
    Cu toate acestea, determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul unei a treia persoane.
    ART. 1305
    Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsa de stipulaţie contrarie. (Cod civil 1105, 1317, 1357).

    CAP. 2
    Cine poate cumpăra sau vinde

    ART. 1306
    Pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege. (Cod civil 475, 946 şi urm.).
    ART. 1307
    Vânzarea nu se poate face între soţi decât pentru cauza de lichidare, şi anume:
    1. când, în caz de separaţie de patrimonii, unul dintre soţi da celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
    2. când bărbatul cedează femeii, chiar neseparata, din averea sa, pentru o cauza legitima, precum pentru un imobil ce era dator sa-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o suma ce-i datora;
    3. când femeia cedează bărbatului sau, din avutul sau propriu, drept plata unei sume promisa bărbatului ca dota.
    In toate cazurile moştenitorii rezervatari ai părţilor contractante au drept de a ataca asemenea operaţii, dacă ele ascund beneficii indirecte.
    ART. 1308
    Sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
    1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutela;
    2. mandatarii, ai averii ce sunt însărcinaţi sa vanza;
    3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor;
    4. oficiantii publici, ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-înşii. (Cod civil 1539 şi urm.).
    ART. 1309
    Judecătorii şi supleanţii, membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinţa tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială îşi exercita funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese.

    CAP. 3
    Despre lucrurile care se pot vinde

    ART. 1310
    Toate lucrurile care sunt în comerţ, pot sa fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta. (Cod civil 476, 578, 963).
    ART. 1311
    Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă a pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lasa de contract, sau a pretinde reducerea preţului. (Cod civil 1030 şi urm., 1156, 1347).

    CAP. 4
    Despre obligaţiile vânzătorului

    Secţiunea I
    Dispoziţii generale

    ART. 1312
    Vânzătorul este dator sa explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupra-si.
    Orice clauza obscura sau indoioasa se interpretează în contra vânzătorului. (Cod civil 983).
    ART. 1313
    Vânzătorul are doua obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de dânsul. (Cod civil 1314 şi urm., 1336 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre predarea lucrului

    ART. 1314
    Predarea este strămutarea lucrului vândut în puterea şi posesiunea cumpărătorului. (Cod civil 1074 şi urm., 1315 şi urm.).
    ART. 1315
    Obligaţia de a preda imobilele se îndeplineşte din partea vânzătorului prin remiterea cheilor, dacă e vorba de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
    ART. 1316
    Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin traditiunea reală, sau prin remiterea cheilor clădirii, în care se afla puse, sau prin simplul consimţământ al părţilor, dacă strămutarea nu se poate face în momentul vânzării, sau dacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea vânzării, cu vreun alt titlu.
    ART. 1317
    Spezele predării sunt în sarcina vânzătorului, şi ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu este stipulaţiune contrarie. (Cod civil 1105, 1305).
    ART. 1318
    Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumpărătorul de dânsele, cu consimţământul vânzătorului. (Cod civil 1391, 1393, 1687).
    ART. 1319
    Predarea trebuie sa se facă la locul unde, se afla lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel. (Cod civil 1104, 1121, 1362).
    ART. 1320
    Dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părţi, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluţiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului. (Cod civil 1020, 1075, 1332).
    ART. 1321
    In toate cazurile, vânzătorul trebuie sa fie condamnat la daune-interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului la timp. (Cod civil 1075, 1081 şi urm.).
    ART. 1322
    Vânzătorul nu este dator sa predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plata. (Cod civil 1023, 1361 şi urm.).
    ART. 1323
    El nu va fi dator sa facă predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plata, dacă de la vânzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzătorul se afla în pericol de a pierde preţul, afară numai dacă cumpărătorul va da cauţiune ca va plati la termen.
    ART. 1324
    Lucrul trebuie sa fie predat în starea în care se afla în momentul vânzării. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpărătorului. (Cod civil 1018 şi urm., 1080, 1363).
    ART. 1325
    Obligaţia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale şi tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. (Cod civil 468 şi urm., 482 şi urm., 488 şi urm, 903, 1396).
    ART. 1326
    Vânzătorul este dator sa predea cuprinsul lucrului vândut în măsura determinata prin contract, însă cu modificările mai jos arătate.
    ART. 1327
    Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul sau, şi pe atât măsura, vânzătorul este dator sa predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerand, vânzătorul este dator sa sufere o scădere proporţională la preţ. (Cod civil 1332).
    ART. 1328
    Dacă, din contra, în cazul articolului precedent, s-ar găsi ca cuprinsul lucrului e mai mare decât cel arătat în contract, cumpărătorul poate sau a complini preţul după numărul măsurilor aflate, sau, dacă excedentele cuprinsului aflat se ridica la o a douăzecea parte a cuprinsului declarat în contract, a strica vânzarea. (Cod civil 1332).
    ART. 1329
    In toate cazurile de vânzare, făcuta altfel decât pe atât măsura, fie vânzarea de un corp cert şi limitat, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie concepută cu expresia măsurii înaintea desemnării obiectului sau din contra, nici vânzătorul n-are drept la adaos de preţ, pentru excedent, nici cumpărătorul, la scădere pentru lipsa, decât în cazul când excedentul sau lipsa pretuieste o a douăzecea parte din preţul total al vânzării. (Cod civil 1339).
    ART. 1330
    Dispoziţiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decât în lipsa de stipulaţie contrarie între părţi. (Cod civil 1339).
    ART. 1331
    Când, după art. 1328 şi 1329, este caz de a se adaugi preţul pentru excedent de măsuri, cumpărătorul are facultatea de a alege, între a strica vânzarea şi a împlini preţul. Suplimentul preţului se răspunde cu dobânda, dacă cumpărătorul a păstrat imobilele.
    ART. 1332
    In toate cazurile, când cumpărătorul are drept de a strica vânzarea, vânzătorul este dator sa-i restituie, deosebit de preţ, dacă l-a primit, spezele contractului. (Cod civil 1305).
    ART. 1333
    Dacă s-au vândut doua fonduri printr-un singur contract, drept un singur preţ, cu arătare de măsura fiecăruia, şi cuprinsul unuia este mai mic decât cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensaţie între preţul excedentului şi preţul lipsei, şi acţiunea vânzătorului pentru adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de preţ va fi supusă regulilor mai sus stabilite.
    ART. 1334
    Acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (Cod civil 1327 şi urm.).
    ART. 1335
    Pericolul total sau parţial al lucrului vândut, mai înainte de predare, se judeca după regulile generale ale obligaţiilor convenţionale. (Cod civil 1018, 1080, şi urm., 1083, 1156, 1358).

    Secţiunea III
    Despre răspunderea vânzătorului

    ART. 1336
    Vânzătorul răspunde către cumpărător:
    1. de linistita posesiune a lucrului, si
    2. de viciile aceluiaşi lucru. (Cod civil 1313, 1337 şi urm., 1352 şi urm.).

    & 1. Răspunderea de evicţiune

    ART. 1337
    Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului. (Cod civil 1408, 1503).
    ART. 1338
    Părţile pot prin convenţie sa adauge, sa micşoreze sau sa stearga obligaţia de evicţiune. (Cod civil 969, 1339 şi urm., 1354, 1392).
    ART. 1339
    In nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau; orice convenţie contrarie este nulă. (Cod civil 5, 998, 999, 1392).
    ART. 1340
    Stipulatia prin care vânzătorul se descarca de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evictiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie. (Cod civil 1353, 1392).
    ART. 1341
    Când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător:
    1. restituirea preţului;
    2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;
    3. spezele instanţei deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de invingator în contra sa;
    4. daune-interese şi spezele contractului de vindere.
    ART. 1342
    Dacă, la epoca evictiunii, lucrul vândut se afla de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimente independente de cumpărător vânzătorul nu se poate apara de a restitui preţul întreg.
    ART. 1343
    Dar dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul a opri din preţ o suma egala cu acele foloase.
    ART. 1344
    Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evictiunii. (Cod civil 1348).
    ART. 1345
    Vânzătorul este dator sa întoarcă cumpărătorului, el însuşi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile şi de întreţinere ale aceluia.
    ART. 1346
    Dacă vânzătorul a vândut cu rea-credinţa fondul altuia, el va fi dator sa întoarcă cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, şi cele de simpla placere.
    ART. 1347
    Dacă cumpărătorul este evins numai de o parte a lucrului şi aceasta are, în privinţa totului, o asa însemnătate încât cumpărătorul n-ar fi cumpărat lucrul fără acea parte, el poate strica vânzarea.
    ART. 1348
    Dacă în caz de evicţiunea unei părţi a fondului vândut, nu se strica vânzarea, cumpărătorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evictiunii, a partii de care a fost evins, iar nu o parte proporţională din preţ, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vindere încoace. (Cod civil 1327, 1344, 1349).
    ART. 1349
    Dacă imobilul vândut se afla însărcinat de servituţi neaparate, nedeclarate de vânzător şi de o asa importanta, încât se poate presupune ca cumpărătorul n-ar fi cumpărat de le-ar fi cunoscut, el poate cere sau stricarea contractului sau indemnitate. (Cod civil 622, 1352).
    ART. 1350
    Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarea vinderii şi care nu sunt prevăzute aici se vor decide după regulile generale ale convenţiilor. (Cod civil 997 şi urm., 1020, 1021, 1074, 1075 şi urm., 1081).
    ART. 1351
    Dacă cumpărătorul s-a judecat pana la ultima instanta cu evingatorul sau, fără sa cheme în cauza pe vânzător, şi a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicţiune, de va proba ca erau mijloace sa câştige judecata.

    & 2. Răspunderea de viciile lucrului vândut

    ART. 1352
    Vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune ca cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (Cod civil 954, 1336, 1349, 1353 şi urm.).
    ART. 1353
    Vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur sa se convingă. (Cod civil 1340).
    ART. 1354
    El este răspunzător de viciile ascunse, chiar şi când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca sa nu răspundă de vicii. (Cod civil 1338 şi urm.).
    ART. 1355
    In cazurile art. 1352 şi 1354, cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-si primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrata prin experţi.
    ART. 1356
    Dacă vânzătorul cunoştea viciile lucrului, el este dator, pe lângă restitutiunea preţului, de toate daunele-interese către cumpărător.
    ART. 1357
    Dacă vânzătorul nu cunoştea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decât pentru restitutiunea preţului şi pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vânzării. (Cod civil 1305, 1341).
    ART. 1358
    Dacă lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul este dator a întoarce cumpărătorului preţul şi a-l dezdauna, conform celor doua articole precedente.
    Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpărătorului.
    ART. 1359
    Acţiunea pentru vicii redibitorii trebuie sa fie intentată de cumpărător în scurt termen, după natura viciului, obiceiul din partea locului şi distanta.

    ART. 1360
    Aceasta acţiune nu exista în vânzările publice.

    CAP. 5
    Despre obligaţiile cumpărătorului

    ART. 1361
    Principala obligaţie a cumpărătorului este de a plati preţul la ziua şi la locul determinat prin contract. (Cod civil 1092 şi urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 şi urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1).
    ART. 1362
    Dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plati la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului. (Cod civil 1104, 1319).
    ART. 1363
    Cumpărătorul datoreşte dobânda preţului vânzării pana la platirea capitalului, în cele trei următoare cazuri:
    - dacă aceasta s-a cuprins anume în contract;
    - dacă lucrul vândut şi predat produce fructe sau alte venituri;
    - dacă cumpărătorul a fost interpelat a plati.
    In acest după urma caz dobânda nu curge decât din momentul interpelării. (Cod civil 969, 1088, 1324).
    ART. 1364
    Dacă cumpărătorul este tulburat, sau are cuvânt de a se teme ca ar fi tulburat prin vreo acţiune, sau ipotecară sau de revendicare, el poate suspenda plata preţului pana ce vânzătorul va face sa înceteze tulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă se va fi stipulat ca plata sa se facă chiar de ar urma tulburarea. (Cod civil 1322).
    ART. 1365
    Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării. (Cod civil 1020, 1021, 1320, 1366 şi urm., 1647).
    ART. 1366
    Rezoluţiunea vânzării de imobile se pronunţa îndată, dacă vânzătorul este în pericol de a pierde lucrul şi preţul.
    Dacă asemenea pericol nu exista, judecătorul poate da cumpărătorului un termen mai mult sau mai puţin lung, după împrejurări, fără sa poată da în nici un caz al doilea termen.
    Trecând acel termen, fără ca cumpărătorul sa plătească, se va pronunţa rezoluţiunea vânzării. (Cod civil 1101).
    ART. 1367
    Când la o vânzare de imobile s-a stipulat ca, în lipsa de plata preţului în termenul defipt vânzarea va fi de drept rezolvată, cumpărătorul poate plati după expirarea termenului, pe cat timp nu este pus de vânzător în întârziere printr-o interpelare în forma; dar după asemenea interpelare, judecătorul nu-i poate da termen. (Cod civil 120, 1021, 1079, 1366).
    ART. 1368
    Acţiunea vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea prevalida de dreptul sau, în contra autorităţii publice, nici în contra adjudecatorilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru acest din urma caz, regulilor prescrise în procedura.
    ART. 1369
    Acţiunea rezolutorie creata prin art. 1365 este supusă la acelaşi mod de conservare ca şi privilegiul vânzătorului. Ea nu poate fi exercitată, după stingerea acestui privilegiu, cu vătămarea unei a treia persoane, care a câştigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului vândut, şi care s-a conformat legilor ca sa păstreze acele drepturi. (Cod civil 1722 şi urm., 1730, 1737).
    ART. 1370
    La vânzări de denariate şi de lucruri mobile, vânzarea se va rezolvi de drept şi fără interpelare în folosul vânzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor.

    CAP. 6
    Despre rezoluţiunea vânzării prin răscumpărare

    ART. 1371-1387
    (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

    CAP. 7
    Despre licitaţie

    ART. 1388
    Dacă un lucru comun al mai multor nu se poate împărţi uşor şi fără pierdere;
    sau dacă într-o împărţeala de buna voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din impartitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vânzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitaţie şi preţul se va împărţi între coproprietari. (Cod civil 728 şi urm., 1390).
    ART. 1389
    Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitaţie străini; vor trebui de neapărat sa se cheme, dacă unul din coproprietari este minor.
    ART. 1390
    Modul şi formalităţile pentru licitaţie sunt arătate la titlul "Despre succesiuni" în codicele de procedura.

    CAP. 8
    Despre strămutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale

    ART. 1391
    La strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului. (Cod civil 1132, 1318, 1393 şi urm.).
    ART. 1392
    Cel ce vinde o creanţa, sau orice alt lucru necorporal, este dator sa răspundă de existenta sa valabilă în folosul sau, în momentul vânzării, deşi vânzarea n-ar cuprinde aceasta îndatorire de răspundere. (Cod civil 1337 şi urm., 1397 şi urm.).
    ART. 1393
    Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
    Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcuta de debitor într-un act autentic. (Cod civil 973, 1149, 1833).
    ART. 1394
    Cu toate acestea, orice act sau hotărâre care constata o cesiune sau o chitanţa de chirie sau arenda pe doi ani viitori, va trebui sa fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (Cod civil 1393, 1801 şi urm.).
    ART. 1395
    Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcuta de cedent sau de cesionar debitorului,  acesta platise cedentului, liberarea sa va fi valabilă. (Cod civil 1097).
    ART. 1396
    Vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca. (Cod civil 903, 1325, 1744).
    ART. 1397
    Vânzătorul sau cedentul unei creanţe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta şi numai pana la suma preţului de dânsul primit. (Cod civil 1133).
    ART. 1398
    Când a primit asupra-si răspunderea pentru solvabilitatea debitorului, aceasta îndatorire se înţelege contractată numai în ceea ce priveşte solvabilitatea actuala a debitorului, nu şi cea viitoare, afară de cazul când se stipulează anume contrariul.
    ART. 1399
    Cel ce vinde o moştenire, fără a specifica cu de-amănuntul obiectele într-însă cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor.
    ART. 1400
    Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator sa întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi le-a rezervat anume la vânzare.
    ART. 1401
    Cumpărătorul este dator şi el sa întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi sa-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie.
    ART. 1402
    Cel în contra cărui exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numarandu-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii. (Cod civil 1309, 1341, 1403, 1404).
    ART. 1403
    Lucrul se socoteşte litigios când exista proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.
    ART. 1404
    Dispoziţiile art. 1402 încetează:
    1. când cesiunea s-a făcut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
    2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale;
    3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia exista dreptul litigios.

    Titlul VI
    DESPRE SCHIMB

    ART. 1405
    Schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul.
    ART. 1406
    Schimbul se face prin singurul consimţământ, întocmai ca şi vânzarea. (Cod civil 1295).
    ART. 1407
    Dacă unul dintre copermutanti a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urma probează ca celălalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai a întoarce pe cel primit. (Cod civil 1364).
    ART. 1408
    Copermutantul evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea lucrului sau. (Cod civil 1020, 1021, 1337 şi urm., 1341).
    ART. 1409
    Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplica şi la contractul de schimb.

    Titlul VII
    DESPRE CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

    CAP. 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1410
    Obiectul contractului de locaţiune este un lucru sau o lucrare. (Cod civil 1411 şi urm., 1470 şi urm.).
    ART. 1411
    Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din părţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat. (Cod civil 1413 şi urm.).
    ART. 1412
    Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte. (Cod civil 1413, 1470).
    ART. 1413
    Locatiunile sînt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii.
    Se cheamă închiriere locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcătoarelor;
    Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale;
    Prestaţia lucrărilor, locaţiunea muncii şi a serviciului;
    Antrepriza, luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat, când materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare. (Cod civil 1416 şi urm., 1447 şi urm., 1470 şi urm.).
    ART. 1414
    Se considera ca o locaţiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuala, ori sub ce titlu ar fi făcuta.
    O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect. (Cod civil 1411).
    ART. 1415
    Locatiunile ereditare astăzi în fiinţa cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman), se păstrează. Ele se vor regula după legile sub care s-au născut.
    Pe viitor ele nu se mai pot înfiinţa.

    CAP. 2
    Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale

    ART. 1416
    Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, şi una din părţi îl neagă, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi preţul şi chiar când s-ar zice ca s-a dat arvuna.
    Numai celui ce neagă contractul se poate deferi jurământ. (Cod civil 1191 şi urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
    ART. 1417
    Urmând contestaţii asupra preţului contractului verbal, a cărui punere în lucrare a început, şi nefiind nici o chitanţa, proprietarul jurand va fi crezut, dacă locatarul nu prefera a cere o estimatie prin experţi. In cazul din urma, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimaţia întrece preţul ce-l reclama.
    ART. 1418
    Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda şi de a ceda contractul sau către altul, dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă.
    Ea poate fi interzisă în tot ori în parte; aceasta interzicere nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din o stipulaţie specială. (Cod civil 534, 571, 573).
    ART. 1419
    Dispoziţiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor măritate, se vor aplica şi la contractele de arenda ale averilor minorilor. (Cod civil 534).
    ART. 1420
    Locatorul este dator, prin însăşi natura contractului, fără sa fie trebuinţa de nici o stipulaţie specială:
    1. de a trada locatarului lucrul închiriat sau arendat;
    2. de a-l menţine în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat sau arendat;
    3. de a face ca locatarul sa se poată folosi neimpiedicat în tot timpul locatiunii. (Cod civil 1421 şi urm.).
    ART. 1421
    Locatorul trebuie sa tradea lucrul în asa stare, încât sa poată fi întrebuinţat.
    In cursul locatiunii, trebuie sa se facă toate acele reparaţii ce pot fi necesare, afară de micile reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului. (Cod civil 1420, pct. 2, 1425, 1432, 1447 şi urm.).
    ART. 1422
    Locatarul trebuie sa fie garantat pentru toate stricăciunile şi viciile lucrului închiriat ori arendat, ce-i împiedica întrebuinţarea, chiar deşi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii.
    Dacă din aceste vicii şi defecte deriva pentru locatar o dăuna oarecare, locatorul este dator de a-l dezdauna. (Cod civil 1352 şi urm., 1425, 1575).
    ART. 1423
    Dacă în timpul locatiunii, lucrul închiriat ori arendat se strica în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfăcut. Dacă însă se distruieste în parte, locatarul poate, după împrejurări, sa ceara o scădere din preţ, ori desfiinţarea contractului.
    In amândouă cazurile nu i se da nici o dezdăunare. (Cod civil 557, 1156, 1439).
    ART. 1424
    Locatorul nu poate în cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
    ART. 1425
    Dacă în cursul locatiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparaţii urgente, ce nu se pot amâna pana la finele contractului, locatarul trebuie sa sufere stramtoarea ce i se casuneaza, orice fel fie ea, şi fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuinţarea a o parte din lucrul închiriat sau arendat.
    Dacă însă aceste reparaţii continua mai mult decât 40 de zile, preţul locatiunii se va scădea în proporţia timpului în care şi a partii lucrului închiriat de a carei întrebuinţare a rămas lipsit.
    Dacă reparaţiile sunt de asa fel încât locatarul şi familia sa se afla în neputinţă de a locui, el va putea cere anularea contractului. (Cod civil 1420 pct. 3, 1421).
    ART. 1426
    Locatorul nu este răspunzător către locatar de tulburarea casunata lui prin faptul unei a treia persoane, care persoana nu-si sprijină acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat; locatarul are însă facultatea de a reclama în contra-le în numele sau personal. (Cod civil 1427 şi urm.).
    ART. 1427
    Dacă, din contra, locatarul a fost tulburat în folosinţa sa, în urmarea unei acţiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scădere în proporţie cu preţul închirierii sau arendării, întrucât însă a înştiinţat pe locator de aceasta molestare şi împiedicare. (Cod civil 1311, 1422, 1428).
    ART. 1428
    Dacă acei care au casunat tulburarea, cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori dacă locatarul este chemat în judecata pentru a fi condamnat a pierde lucrul în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exerciţiul unei servituţi, el trebuie sa înştiinţeze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburări, şi dacă vrea, poate sa fie scutit de orice chemare în judecata, arătând însă pe locatorul în al cărui nume poseda. (Cod civil 1426 şi urm.).
    ART. 1429
    Locatarul are doua îndatoriri principale:
    1. trebuie sa întrebuinţeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar şi numai la destinaţia determinata prin contract; iar în lipsa de stipulaţie specială, la destinaţia prezumată după circumstanţe;
    2. trebuie sa plătească preţul locatiunii la termenele statornicite. (Cod civil 1080, 1430 şi urm., 1439, 1564).
    ART. 1430
    Dacă locatarul uzeaza de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arata în contract, sau în un mod din care ar putea sa rezulte o vătămare pentru locator, acesta, după împrejurări, poate cere desfiinţarea contractului. (Cod civil 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
    ART. 1431
    Locatarul trebuie sa restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacă s-a fost făcut un asemenea între dânsul şi locator; nu este răspunzător de pierderea sau deteriorarea provenită din cauza vechimii sau a  unei forte majore. (Cod civil 547, 1156, 1423, 1432 şi urm., 1448).
    ART. 1432
    In lipsa de inventar se prezuma ca locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în care locatorul era dator a-l trada şi trebuie sa-l restituie în aceeaşi condiţie, afară numai când ar putea proba contrariul. (Cod civil 1421, 1447 şi urm.).
    ART. 1433
    Locatarul e dator a apara lucrul închiriat contra uzurpatiunilor.
    Urmând uzurpatiune, este dator a înştiinţa pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare. Călcând aceasta datorie, rămâne răspunzător de daune şi speze. (Cod civil 554, 1427, 1428).

    ART. 1434
    Locatarul este răspunzător de stricăciunile şi pierderile întâmplate în cursul folosinţei sale, întrucât nu probează ca au urmat fără culpa sa.
    Asemenea este răspunzător de stricăciunile şi pierderile casunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (Cod civil 1429, 1434).
    ART. 1435
    Este răspunzător de incendiu, dacă nu probează ca incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forta majoră, sau prin defect de construcţie, sau ca focul a venit de la o casa vecina. (Cod civil 547, 760, 1083, 1431, 1601).
    ART. 1436
    Locaţiunea făcuta pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără sa fie trebuinţa de o prealabilă înştiinţare.
    Dacă contractul a fost fără termen, concediul trebuie sa se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului. (Cod civil 1436 şi urm., 1443, 1450 şi urm.).
    ART. 1437
    După expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne şi e lăsat în posesie, atunci se considera locaţiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fără termen. (Cod civil 1436, 1452).
    ART. 1438
    Când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tăcuta. (Cod civil 1436, 1437).
    ART. 1439
    Contractul de locaţiune se desfiinţează când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuită întrebuinţare.
    In caz când una din părţi nu împlineşte îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desfiinţarea contractului. (Cod civil 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1430, 1447 şi urm.).
    ART. 1440
    Contractul de locaţiune nu se desfiinţează prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (Cod civil 557, 653, 1485).
    ART. 1441
    Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator sa respecte locaţiunea făcuta înainte de vânzare, întrucât a fost făcuta prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu data certa, afară numai când desfiinţarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune. (Cod civil 561, 1182, 1442, 1443).
    ART. 1442
    Dacă în contractul de locaţiune s-a prevăzut desfiinţarea lui din cauza vânzării, atunci locatarul are dreptul a cere dezdaunarea de la locator, afară numai când s-ar fi stipulat contrariul.
    ART. 1443
    Cumpărătorul ce voieşte sa facă întrebuinţare de facultatea rezervată prin contractul de locaţiune de a da concediu, trebuie sa vestească mai întâi pe locatar. Chiriaşul va fi vestit mai înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendaşul cel puţin cu un an. (Cod civil 1442).
    ART. 1444
    Arendaşul ori locatarii nu pot fi dati afară mai înainte de a fi dezdaunati de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător.
    ART. 1445
    Cumpărătorul cu pact de răscumpărare nu poate sa dea afară pe locatar mai înainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului răscumpărării.

    CAP. 3
    Despre regulile particulare la închiriere

    ART. 1446
    Contractul de închiriere se poate desfiinţa când locatarul nu mobileaza îndeajuns casa, afară numai dacă da garanţie suficienta pentru plata chiriei.
    ART. 1447
    Reparaţiile mici numite locative, ce rămân în sarcina locatarului, dacă nu s-a stipulat din contra, sunt acele pe care obiceiul locului le considera de astfel şi între altele sunt următoarele:
    reparaţia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricarii tencuielii din partea de jos a pereţilor camerei şi a altor locuri de locuinţa pana la înălţimea de un metru;
    la parchet şi duşumele, întrucât numai unele bucăţi sunt stricate;
    a geamurilor, întrucât sfaramarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplări extraordinare ori forţei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
    a uşilor, ferestrelor, broaştelor, verigilor şi altfel de încuietori. (Cod civil 545, 1421, 1432, 1434, 1448 şi urm.).
    ART. 1448
    Nici una din reparaţiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricăciunile au fost cauzate prin vechime sau forta majoră.
    ART. 1449
    Curăţirea puţurilor şi a plimbatorilor este în sarcina locatorului.
    ART. 1450
    Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori magazin se considera făcuta pentru durata ordinară a închirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, după obiceiul locului.
    ART. 1451
    Închirierea unui apartament mobilat se va considera făcuta pe un an, când s-a stipulat atâta chirie pe an;
    pe o luna, când s-a stipulat atâta chirie pe luna;
    pe o zi, când s-a stipulat atâta chirie pe zi.
    Dacă nu exista nici o împrejurare din care sa se probeze ca închirierea s-a făcut pe un an, pe o luna sau pe o zi, se va considera făcuta conform obiceiului locului.
    ART. 1452
    Dacă locatarul, şi după expirarea termenului locatiunii, continua a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se considera ca voieşte a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate nici sa iasa, nici sa fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obişnuit în localitate. (Cod civil 1436, 1437).
    ART. 1453
    Dacă contractul de închiriere se desfiinţează pentru culpa chiriaşului, acesta e dator de a plati chiria pe tot timpul necesar pentru o noua închiriere, şi daunele ce ar fi provenit din reaua întrebuinţare a lucrului închiriat. (Cod civil 1084, 1429, 1439, 1446).

    CAP. 4
    Despre regulile particulare la arendare

    Secţiunea I
    Arendare pe bani

    ART. 1454
    Dacă, prin contractul de arendare, se arata o întindere mai mica sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scădea şi nu se va spori decât în cazurile şi după regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327.
    ART. 1455
    Dacă arendaşul nu înzestrează moşia cu vitele şi instrumentele necesare pentru exploatatiune; dacă nu o cultiva la fel, dacă nu o cultiva ca un bun proprietar, dacă face din moşia arendată o întrebuinţare diferita de aceea ce a fost destinată, sau în genere dacă nu îndeplineşte clauzele arendării, asa încât din aceasta sa derive o dăuna pentru locator, acesta poate, după împrejurări, sa ceara desfiinţarea contractului.
    In toate cazurile sus-zise, arendaşul este răspunzător de daunele provenite din neîndeplinirea contractului.
    ART. 1456
    Fiece arendaş este dator sa-si strângă recolta numai în locurile obişnuite spre acest finit, întrucât nu a urmat o stipulaţie diferita.
    ART. 1457
    Dacă arendarea s-a făcut pe mai mulţi ani şi dacă în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toată recolta unui an, sau cel puţin jumătate din ea, arendaşul poate sa ceara un scazamant din arenda, afară numai când s-a compensat prin precedentele recolte.
    Acest scazamant nu se va putea determina decât la finele contractului de arendare; atunci însă se va face compensaţia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
    Pana atunci însă judecătorul poate, după arbitrul sau, sa facă un scazamant provizoriu, în proporţia daunei suferite.
    ART. 1458
    Dacă arendarea nu s-a făcut decât pe un an şi toată recolta sau cel puţin jumătate din ea s-a pierdut, arendaşul va capata un scazamant proporţional cu arenda.
    ART. 1459
    Nu se va face scazamant, când pierderea fructelor se va fi întâmplat după culegerea lor.
    ART. 1460
    Arendaşul poate, prin o clauza expresă, sa ia asupra-si cazurile fortuite.
    ART. 1461
    Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decât cazurile fortuite ordinare, cum: grindina, bruma s.c.l.
    Nu se cuprind sub dânsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastarile din război, inundaţie neobisnuita în ţara, afară numai când s-ar fi lepadat de dreptul de scazamant din motivul cazurilor fortuite, prevăzute şi neprevăzute.
    ART. 1462
    Arendarea fără termen a unei moşii se considera făcuta pentru tot timpul necesar ca arendaşul sa culeagă toate fructele ei.
    ART. 1463
    Contractul de arendare fără termen încetează de la sine cu expirarea timpului pentru care se considera făcut, după dispoziţia articolului precedent.
    ART. 1464
    Dacă după expirarea arendării făcute cu termen, arendaşul continua şi se lasa în posesiune, atunci se formează o noua arendare, cu efectul arătat la art. 1462.
    ART. 1465
    Arendaşul ce iese trebuie sa dea celui ce vine după dânsul încăperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru muncile anului următor, şi viceversa, arendaşul ce vine trebuie sa lase celui ce iese încăperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru consumarea furajelor şi pentru strângerea recoltelor ce ar fi mai rămas a se face.

    Secţiunea II
    Arendare pe fructe

    ART. 1466
    Dispoziţiile în genere pentru locaţiunea lucrurilor şi în particular pentru arendarea pe bani se aplica şi la arendarea pe fructe, cu modificările următoare.
    ART. 1467
    Dacă arendându-se moşia s-a stipulat ca arenda sa se plătească în o parte din fructe, orice subarendare este oprită, dacă nu s-a permis anume. (Cod civil 1418).
    ART. 1468
    Urmând subarendarea nepermisă, proprietarul are drept de a-si lua indarat folosinţa moşiei sale şi de a fi satisfăcut de daune interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului.
    ART. 1469
    Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor părţi, fără a da drept nici uneia din ele a trage la răspundere pe cealaltă.
    Nu va privi însă pe proprietar pierderea recoltei după strângerea ei, dacă, arendaşul s-a fost pus în întârziere cu trădarea partii cuvenite acelui.

    CAP. 5
    Despre locaţiunea lucrurilor

    ART. 1470
    Exista trei feluri de locatiuni a lucrărilor:
    1. aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrările lor în serviciul altora;
    2. aceea a cărăuşilor şi a capitanilor de corabii, care se însărcinează cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
    3. aceea a întreprinzătorilor de lucrări. (Cod civil 1412, 1413, 1471, 1473 şi urm., 1478 şi urm.).
    ART. 1471
    Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrările sale decât pentru o întreprindere determinata sau pe un timp mărginit. (Cod civil 5, 1411, 1472 şi urm.).
    ART. 1472
    Patronul se crede pe cuvântul sau:
    pentru câtimea salariului;
    pentru plata salariului anului expirat şi pentru aconturile date pe anul curgator.
    ART. 1473
    Dispoziţiile din capul despre depozit şi sechestru relative la stapanii de hoteluri se vor aplica şi la cărăuşii şi capitanii de corabii, întrucât priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate lor. (Cod civil 1080, 1474 şi urm., 1532 şi urm., 1623 şi urm.).
    ART. 1474
    Cărăuşii şi capitanii de corabii sunt răspunzători nu numai pentru lucrurile ce au încărcat în bastimentul sau carul lor, dar şi pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de depozit, spre a fi încărcate în bastimentul sau carul lor.
    ART. 1475
    Ei sunt răspunzători de pierderea şi stricăciunea lucrurilor încredinţate lor, când ei nu probează ca s-au pierdut ori s-au stricat din cauza de forta majoră sau cazuri fortuite. (Cod civil 1083, 11556).
    ART. 1476
    Întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat şi pe apa trebuie sa ţină un registru de bani, de efectele şi pachetele cu care se însărcinează. (Cod civil 1198, 1621).
    ART. 1477
    Întreprinzătorii de transporturi şi de trasuri publice, precum şi patronii bastimentelor mai sunt supuşi şi la regulamentele particulare, care au putere de lege între dânşii şi ceilalţi cetăţeni.
    ART. 1478
    Când se comite cuiva facerea unui lucru, se poate stipula ca el sa pună numai lucrul sau, sau meseria sa, sau sa procure şi materia. (Cod civil 1413, 1470, 1479 şi urm.).
    ART. 1479
    Când lucrătorul da materia, dacă lucrul piere, fie în orice chip, înainte însă de a se fi tradat, dăuna rămâne în sarcina sa, afară numai dacă comitentele a întârziat de a-l primi. (Cod civil 1018, 1074 şi urm., 1156, 1335, 1470, 1481).
    ART. 1480
    Când meseriasul pune numai lucrul sau, sau industria sa, dacă lucrul piere, dăuna nu cade în sarcina lui decât numai dacă va fi urmat din culpa sa. (Cod civil 1156, 1481).
    ART. 1481
    In cazul articolului precedent, dacă lucrul piere, deşi fără culpa lucrătorului, înainte însă de a fi fost tradat şi fără ca comitentul sa fi întârziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul sau, afară numai când lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.
    ART. 1482
    Când e vorba de un lucru ce se măsoară, sau care are mai multe bucăţi, verificarea se poate face în părţi şi se prezuma făcuta pentru toate părţile plătite, dacă comitentul plăteşte lucrătorului în proporţia lucrului făcut.
    ART. 1483
    Dacă, în curs de 10 ani, numarati din ziua în care s-a isprăvit clădirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru insemnator, unul ori altul se darama în tot ori în parte, sau ameninţa invederat daramarea, din cauza unui viciu de construcţie sau a pământului, întreprinzătorul şi arhitectul rămân răspunzători de daune. (Cod civil 1902).
    ART. 1484
    Întreprinzătorul sau arhitectul care s-a însărcinat a da gata un edificiu, după un plan statornicit şi dezbătut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plata, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext ca s-a făcut la planul zis schimbări şi adăugiri, dacă aceste adăugiri şi schimbări n-au fost în scris aprobate şi preţul lor defipt cu comitentul.
    ART. 1485
    Contractul de locaţiune a lucrărilor se desfiinţează cu moartea meseriasului, arhitectului sau întreprinzătorului. (Cod civil 1094, 1440, 1486, 1552).
    ART. 1486
    Comitentul însă este dator sa plătească erezilor lor, în proporţia preţului defipt prin convenţie, valoarea lucrărilor făcute şi aceea a materialelor pregătite, întrucât însă acele lucrări şi materiale pot fi folositoare pentru dânsul.
    ART. 1487
    Întreprinzătorul răspunde de lucrările persoanelor ce a întrebuinţat. (Cod civil 1000).
    ART. 1488
    Zidării, lemnarii şi ceilalţi lucrători intrebuintati la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt, pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cat acesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamaţiei. (Cod civil 973, 1489, 1490, 1737 pct. 4 şi 5, 1742).
    ART. 1489
    Zidării, lemnarii şi cu ceilalţi lucrători care contractează direct cu un preţ hotărât, sunt priviti ca întreprinzători pentru partea de lucru ce iau asupra-le.
    ART. 1490
    Dispoziţiile articolelor precedente din acest capitol se aplica şi la dânşii.

    Titlul VIII
    DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE

    CAP. 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1491
    Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se învoiesc sa pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva.
    ART. 1492
    Orice societate trebuie sa aibă de obiect un ce licit şi sa fie contractată spre folosul comun al părţilor.
    Fiecare membru al unei societăţi trebuie sa pună în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa. (Cod civil 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 şi urm., 1513).

    CAP. 2
    Despre diversele feluri de societăţi

    ART. 1493
    Societăţile sunt universale sau particulare.

    Secţiunea I
    Despre societăţile universale

    ART. 1494
    Societăţile universale pot fi de doua feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; şi societatea universala a câştigurilor.
    ART. 1495
    Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile şi imobile ce poseda, şi toate câştigurile ce ar putea rezulta din ele.
    In contractul societăţii, ei pot cuprinde orice altfel de câştiguri, bunurile însă ce vor putea dobândi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (Cod civil 965, 968, 1007).
    ART. 1496
    Societatea universala a câştigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc câştigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar dobândi în cursul societăţii.
    Averea mobila, ce poseda fiecare din asociaţi în momentul contractului, intra în societate, imobilele lor însă personale nu intra decât pentru folosinţa numai. (Cod civil 1495).
    ART. 1497
    Făcându-se un simplu contract de societate universala, fără nici o alta declaraţie, atunci se înţelege ca s-a format numai o societate universala de câştiguri.
    ART. 1498
    Contractul de societate universala se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta şi care au facultatea de a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane. (Cod civil 808 şi urm., 812, 841 şi urm., 939 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre societatea particulară

    ART. 1499
    Societatea particulară este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (Cod civil 962 şi urm.).
    ART. 1500
    Asemenea, societate particulară este şi aceea formată prin un contract, prin care mai multe persoane se alcătuiesc, sau pentru o întreprindere determinata, sau pentru exerciţiul unei meserii sau al unor profesiuni.

    CAP. 3
    Despre obligaţiile asociaţilor între ei înşişi şi în privinţa altora

    Secţiunea I
    Despre îndatoririle asociaţilor între ei înşişi

    ART. 1501
    Societatea începe în momentul facerii contractului, dacă nu se stipulează un alt timp.
    ART. 1502
    Dacă nu s-a stipulat nimic în privinţa duratei societăţii, atunci ea se prezuma contractată pentru toată viaţa asociaţilor, cu singura marginire cuprinsă în articolul 1527.
    Dacă însă ea are de obiect o afacere ce nu durează decât un timp determinat, atunci se prezuma contractată pentru tot timpul cat va tine acea afacere.
    ART. 1503
    Fiecare asociat, în privinţa societăţii, se considera ca un debitor de tot ceea ce a promis de a pune în comun.
    Dacă s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus în comun e răspunzător către societate în felul precum vânzătorul este către cumpărător. (Cod civil 1074 şi urm., 1337 şi urm.).
    ART. 1504
    Asociatul care era dator a pune în comun o suma de bani, şi care n-a făcut-o, de drept şi fără nici o cerere rămâne debitor de dobânda acestei sume, din ziua în care trebuia sa o plătească, fără a fi scutit şi de plata de daune-interese, dacă s-ar cuveni.
    Asemenea se va urma şi în privinţa acelor sume ce ar fi luat din casa societăţii, a căror dobânda va începe a se socoti din ziua luării lor pentru un folos al sau particular. (Cod civil 1075, 1081, 1088).
    ART. 1505
    Asociaţii care s-au îndatorat a pune în comun industria lor vor trebui sa dea seama de toate câştigurile făcute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societăţii. (Cod civil 1496, 1503).
    ART. 1506
    Când un asociat este pe seama sa creditor de o suma exigibilă al unei persoane, debitor asemenea şi către societate cu o suma exigibilă, atunci aceea ce primeşte de la un asa debitor va trebui sa socoteasca atât în creditul societăţii, cat şi în al sau propriu, în proporţia ambelor credite, chiar când prin chitanţa data s-ar specifica ca primirea s-a făcut numai pe seama creditului sau particular.
    Dacă însă prin chitanţa data s-ar specifica ca primirea s-a făcut numai în contul creditului societăţii, atunci se va urma după aceasta declaraţie. (Cod civil 1110 şi urm.).
    ART. 1507
    Cînd unul din asociaţi si-a primit partea sa întreaga din creditul comun şi debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui sa pună în comun ceea ce a primit, chiar când ar fi dat o chitanţa anume pentru partea sa.
    ART. 1508
    Fiecare asociat rămâne răspunzător către societate de daunele casunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot sa se compenseze cu foloasele aduse societăţii prin industria sa în alte afaceri. (Cod civil 1143 şi urm.).
    ART. 1509
    Lucrurile, a căror folosinţa numai a fost pusă în comun, dacă sunt corpuri certe şi determinate ce nu se consuma prin întrebuinţare, rămân în pericolul asociatului proprietar.
    Dacă aceste lucruri se consuma, sau conservandu-le se deteriorează, dacă au fost destinate spre vânzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimatii înscrise în un inventar, atunci ele rămân în pericolul societăţii.
    Dacă lucrul a fost preţuit, asociatul nu poate pretinde alt decât preţul lui. (Cod civil 971, 1102, 1156, 1525).
    ART. 1510
    Un asociat are acţiune contra societăţii nu numai pentru restituirea capitalelor cheltuite în contul ei, dar încă pentru obligaţiile contractate de buna credinţa pentru afacerile sociale, şi pentru pericolele nedespartite de administraţia lor. (Cod civil 991, 1546 şi urm.).
    ART. 1511
    Când prin contractul de societate nu se determina partea de câştig sau pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporţională cu suma pusă în comun de fiecare.
    In privinţa acelui ce n-a pus în comun decât industria sa, partea de câştig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai mica. (Cod civil 774, 1521).
    ART. 1512
    Dacă asociaţii, pentru determinarea părţilor, s-au învoit a se raporta la judecata unuia din ei sau unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamaţie contra unei asemenea determinări, afară numai când va fi invederat contrară echităţii.
    In aceasta privinţa nu se va admite nici o reclamaţie, după trecerea de nouăzeci zile pline numarate din ziua în care asociatul ce se pretinde daunat a aflat despre o asemenea determinare, ori când din partea sa a început a o executa. (Cod civil 790).
    ART. 1513
    Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor.
    Asemenea, nulă este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi sa fie scutiţi de a participa la pierdere. (Cod civil 5, 966, 968, 1008, 1511).
    ART. 1514
    Asociatul însărcinat cu administraţia în puterea unei clauze speciale a contractului de societate poate sa facă şi fără învoirea celorlalţi asociaţi, toate actele ce depind de la administraţia sa, întrucât le face fără dol.
    Aceasta facultate nu i se poate revoca în cursul societăţii fără o cauza legitima; dacă însă i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. (Cod civil 1515 şi urm., 1536, 1552).
    ART. 1515
    Când mai mulţi asociaţi sunt însărcinaţi cu administraţia, fără ca sa fie determinate funcţiile lor, ori fără ca sa fie stipulat ca unul nu poate sa facă nici un act fără celălalt, atunci fiecare din ei pot face îndeosebi toate actele dependente de aceasta administraţie. (Cod civil 1517 pct. 1, 1543).
    ART. 1516
    Dacă s-a stipulat ca unul din administratori sa nu poată face nimic fără celălalt, atunci unul singur nu va putea, fără o noua convenţie, face nimic în absenta celuilalt, chiar când acesta ar fi în neposibilitatea de a lua parte la administraţie.
    ART. 1517
    In lipsa de stipulaţii speciale în privinţa modului de administraţie, se vor observa următoarele reguli:
    1. Se prezuma ca asociaţii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obliga şi pe ceilalţi asociaţi, fără ca ei sa fi fost întrebaţi; aceştia însă sau unul din ei pot întotdeauna a se opune la o asa operaţie înainte de a fi fost făcuta.
    2. Fiecare asociat poate sa se servească de lucrurile societăţii, întrucât le întrebuinţează la destinaţia lor statornicită prin uz, întrucât nu face dăuna societăţii, şi întrucât nu împiedica şi pe ceilalţi asociaţi în exerciţiul dreptului lor.
    3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati sa contribuie la cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor societăţii.
    4. Unul din asociaţi nu poate face nici o inovaţie asupra imobilelor societăţii, chiar când o ar crede avantajoasă ei, dacă ceilalţi asociaţi nu se învoiesc la aceasta. (Cod civil 991, 997, 1514 şi urm., 1536, 1537).
    ART. 1518
    Asociatul ce nu este şi administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societăţii. (Cod civil 1306, 1517).
    ART. 1519
    Fiecare asociat poate, fără învoirea asociaţilor, sa-si asocieze o a treia persoana în privinţa partii ce are în societate; nu poate însă, fără învoirea aceasta, a-l asocia şi la societate, chiar când ar avea administraţia ei.

    Secţiunea II
    Despre obligaţiile asociaţilor către a treia persoana

    ART. 1520
    In orice societăţi, afară de cele comerciale, asociaţii nu sunt solidar răspunzători pentru debitele sociale şi nici poate unul sa oblige pe ceilalţi, dacă aceştia nu i-ar fi dat împuternicire. (Cod civil 1039 şi urm., 1514 şi urm., 1518, 1537).
    ART. 1521
    Când mai mulţi asociaţi sau îndatorat către un creditor, fiecare rămâne răspunzător către acesta cu o suma şi parte egala, oricare ar fi capitalul, afară numai când anume s-a stipulat ca fiecare rămâne răspunzător în proporţia capitalului pus în societate. (Cod civil 777).
    ART. 1522
    Stipulatia anume rostita ca s-a contractat o obligaţie pe seama societăţii îndatoreşte numai pe asociatul contractant şi nu pe ceilalţi, afară numai când aceştia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate. (Cod civil 973, 991, 1520, 1532 şi urm.).

    CAP. 4
    Despre diversele moduri după care încetează societatea

    ART. 1523
    Societatea încetează:
    1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractată;
    2. prin desfiinţarea obiectului sau desăvârşirea afacerii;
    3. prin moartea unuia din asociaţi;
    4. prin interdicţia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
    5. prin voinţa expresă de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea. (Cod civil 969, 1502, 1525).
    ART. 1524
    Prorogarea unei societăţi contractate pentru un timp determinat nu poate fi probată decât prin aceleaşi mezii, prin care poate fi probat însuşi contractul societăţii.
    ART. 1525
    Când unul din asociaţi a promis de a pune în comun proprietatea unui lucru, dacă acesta a pierit înainte de a fi fost în fapta conferit, societatea încetează în privinţa tuturor asociaţilor.
    Asemenea încetează societatea în orice caz prin pierderea lucrului, când numai folosinţa a fost pusă în comun.
    Nu se desface însă societatea prin pierderea lucrului a cărui proprietate s-a fost pus deja în comun. (Cod civil 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).
    ART. 1526
    Dacă s-a stipulat ca, în caz de moarte a unuia dintre asociaţi, societatea trebuie sa continue cu eredele sau, sau ca trebuie sa continue numai între asociaţii rămaşi în viaţa, se va urma întocmai. In cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decât la împărţirea societăţii după starea în care a fost în momentul morţii asociatului, participând şi la toate drepturile ulterioare, însă numai întrucât sunt o consecinţa necesară a operaţiilor făcute înaintea morţii asociatului căruia succede. (Cod civil 653, 965, 1523, 1530).
    ART. 1527
    Desfacerea societăţii prin voinţa unei părţi urmează numai atunci când durata ei este nemărginită; ea se efectuează prin renunţare notificată tuturor părţilor, întrucât se face cu buna-credinţa şi la timp. (Cod civil 1502, 1523, 1528 şi urm.).
    ART. 1528
    Renunţarea nu este de buna-credinţa când asociatul o face în scop de a-si însuşi singur profitul ce asociaţii spera a-l dobândi în comun.
    Este făcuta fără timp, când lucrurile nu se mai afla în toată întregimea lor, şi interesul societăţii cere amânarea desfacerii.
    ART. 1529
    Desfacerea societăţii făcute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociaţi înainte de expirarea timpului pus, afară numai când exista juste motive, cum: în cazul când unul din asociaţi nu-si îndeplineşte îndatoririle sale, sau când o infirmitate de toate zilele împiedica de la îngrijirea afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge.
    Aprecierea unor asa motive e lăsată la prudenta judecătorilor. (Cod civil 969, 1020, 1021, 1527).
    ART. 1530
    La împărţirea averii societăţii între asociaţi se aplica regulile relative la împărţirea ereditatii, la forma acestei împărţiri şi la obligaţiile ce rezulta între erezi. (Cod civil 728 şi urm., 774 şi urm., 786 şi urm., 790, 1388, 1737, 1741).
    ART. 1531
    Dispoziţiile titlului prezent se aplica la societăţile comerciale, întrucât nu sunt contrarii legilor şi uzurilor comerciale.

    Titlul IX
    DESPRE MANDAT

    CAP. 1
    Despre natura mandatului

    ART. 1532
    Mandatul este un contract în puterea căruia o persoana se obliga, fără plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. (Cod civil 948).
    ART. 1533
    Mandatul poate fi expres sau tacit.
    Si primirea mandatului poate fi tacită şi sa rezulte din executarea lui din partea mandatarului. (Cod civil 1191 şi urm.).
    ART. 1534
    Mandatul este fără plata când nu s-a stipulat contrariul.
    ART. 1535
    Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
    ART. 1536
    Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie.
    Când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinară, mandatul trebuie sa fie special. (Cod civil 1096, 1115).
    ART. 1537
    Mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului sau; facultatea de a face tranzacţie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (Cod civil 1545, 1546, 1704, 1705).
    ART. 1538
    Femeile pot fi alese mandatari; mandantul însă nu are o acţiune în contra femeii măritate care a primit mandatul fără autorizaţia bărbatului, decât după regulile stabilite la titlul despre contractul de căsătorie şi drepturile respective ale soţilor.

    CAP. 2
    Despre îndatoririle mandatarului

    ART. 1539
    Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cat este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
    Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din întârziere ar putea urma pericol. (Cod civil 987, 988, 1075, 1081 şi urm., 1552, 1556).
    ART. 1540
    Mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă şi de culpa comisă în executarea mandatului.
    Pentru culpa, când mandatul este fără plata, răspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decât în caz contrariu. (Cod civil 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600).
    ART. 1541
    Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. (Cod civil 992, 1544).
    ART. 1542
    Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa:
    1. când nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva;
    2. când i s-a conces o atare facultate fără arătarea persoanei, şi cea aleasă de dânsul era cunoscută de necapabila şi nesolvabila.
    In toate cazurile, mandantul poate sa intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit. (Cod civil 973).
    ART. 1543
    Când prin un act s-au constituit mai mulţi mandatari sau procuratori, nu exista solidaritate între dânşii, afară numai când anume s-a stipulat. (Cod civil 1041, 1551).
    ART. 1544
    Mandatarul este dator a plati dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul sau, din ziua întrebuinţării lor; iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume. (Cod civil 1079, 1088, 1541, 1550, 1589).
    ART. 1545
    Mandatarul care a dat partii cu care a contractat în asemenea calitate, o indestula notita de puterile primite, nu e ţinut a garanta aceea ce s-a făcut afară din marginile mandatului, afară numai când s-a obligat pe sine însuşi, în numele sau. (Cod civil 1537, 1546).

    CAP. 3
    Despre obligaţiile mandantului

    ART. 1546
    Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date.
    Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit. (Cod civil 991, 1167, 1190, 1537, 1545).
    ART. 1547
    Mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului şi sa-i plătească onorariul, dacă i s-a promis. (Cod civil 991, 1730).
    ART. 1548
    Când nu se poate imputa mandatarului nici o culpa, mandatul nu poate sa se scutească de asemenea dezdăunare şi plata, chiar când afacerea n-a reuşit, nici sa reducă suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvânt ca ar fi putut fi mai mica. (Cod civil 1547).
    ART. 1549
    Mandantul trebuie asemenea sa dezdauneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însărcinărilor sale, dacă nu i se poate imputa nici o culpa. (Cod civil 991).
    ART. 1550
    Mandantul trebuie sa plătească mandatarului dobânda sumelor anticipate socotită din ziua plăţilor probate. (Cod civil 1088, 1544).
    ART. 1551
    Când mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numit un mandatar, fiecare din ele este răspunzătoare solidar pentru toate efectele mandatului. (Cod civil 1039 şi urm., 1543).

    CAP. 4
    Despre diferitele moduri după care mandatul încetează

    ART. 1552
    Mandatul se stinge:
    1. prin revocarea mandatarului;
    2. prin renunţarea mandatarului la mandat;
    3. prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului ori a mandatarului. (Cod civil 988, 1514, 1539, 1553 şi urm.).
    ART. 1553
    Mandantul poate, când voieşte, revoca mandatul şi constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire.
    ART. 1554
    Revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, în nestiinta de aceasta, a contractat cu dânsul de buna-credinţa; în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau. (Cod civil 973).
    ART. 1555
    Numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat.
    ART. 1556
    Mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandantului renunţarea sa.
    In asa caz mandatarul rămâne către mandant răspunzător de daune, dacă renunţarea sa le casuneaza, afară numai când el se afla în neputinţă de a-si continua mandatul fără o dăuna însemnată.
    ART. 1557
    E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât timp cat nu cunoaşte moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul. (Cod civil 1539, 1552).
    ART. 1558
    In cazurile arătate în articolul precedent, sunt valide contractările mandatarului cu al treilea persoane care sunt de buna-credinţa.
    ART. 1559
    In caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie sa înştiinţeze pe mandant, şi pana atunci sa îngrijească de ceea ce împrejurările reclama pentru interesele acestuia. (Cod civil 653, 1539).

    Titlu X
    DESPRE COMODAT

    CAP. 1
    Despre natura comodatului

    ART. 1560
    Comodatul este un contract prin care cineva împrumuta altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. (Cod civil 1570).
    ART. 1561
    Comodatul este esenţial gratuit. (Cod civil 946).
    ART. 1562
    Împrumutătorul rămâne proprietarul lucrului dat împrumut. (Cod civil 1577).
    ART. 1563
    Obligaţiile ce se formează în puterea comodatului trec la erezii comodantului şi ai comodatarului.
    Dacă însă împrumutarea s-a făcut în privinţa numai a comodatarului şi numai persoanei lui, erezii lui nu pot sa continue a se folosi de lucrul împrumutat. (Cod civil 653, 1440).

    CAP. 2
    Despre obligaţiile comodatarului

    ART. 1564
    Comodatarul este dator sa îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat, şi nu poate sa se servească decât la trebuinţa determinata prin natura lui, sau prin convenţie, sub pedeapsa de a plati daune-interese, de se cuvine. (Cod civil 1080, 1429, 1430, 1599).
    ART. 1565
    Dacă comodatorul se serveşte de un lucru la o alta trebuinţa, ori pentru un timp mai îndelungat decât se cuvine, atunci rămâne răspunzător de pierderea casunata, chiar prin caz fortuit. (Cod civil 1041, 1430, 1564, 1567, 1602).
    ART. 1566
    Dacă lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogandu-i un lucru al sau, dacă el, neputând scapa unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt. (Cod civil 1080, 1599).
    ART. 1567
    Dacă lucrul s-a preţuit când s-a împrumutat, atunci pentru pierderea lui, casunata chiar prin caz fortuit, rămâne răspunzător comodatarul, întrucât nu s-a stipulat contrariul.
    ART. 1568
    Dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a dat cu imprumutare, şi fără culpa din partea comodatarului, acesta nu e răspunzător. (Cod civil 528, 547, 1102, 1431, 1434).
    ART. 1569
    Comodatarul, făcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate sa le repete. (Cod civil 1561, 1574).
    ART. 1570
    Comodatarul nu poate sa retina lucrul sub cuvânt de compensaţie pentru creanţa ce are asupra comodantului. (Cod civil 1145, 1147, 1619).
    ART. 1571
    Dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut tot acelaşi lucru, ele sunt solidar obligate către comodant. (Cod civil 1039, 1041, 1061, 1062, 1065).

    CAP. 3
    Despre obligaţiile comodantului

    ART. 1572
    Comodantul nu poate sa ia indarat lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsa de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţa, pentru care s-a dat cu împrumut. (Cod civil 1022 şi urm., 1573, 1581).
    ART. 1573
    Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi indestulat trebuinţa comodatarului, comodantul însuşi ar cădea în o trebuinţa mare şi neprevăzut de acel lucru, judecătorul poate după împrejurări, sa oblige pe comodatar la restitutiune. (Cod civil 1023).
    ART. 1574
    Dacă în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru păstrarea lucrului, sa facă oarecare speze extraordinare, necesare şi asa de urgent încât sa nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le înapoia. (Cod civil 991, 997, 1569, 1618, 1737).
    ART. 1575
    Dacă lucrul împrumutat are asa defect încât sa poată dăuna pe acel ce se serveşte de dânsul, comodantul rămâne răspunzător de daune, dacă cunoscând acele defecte nu a prevestit pe comodator. (Cod civil 998, 1352, 1422, 1580).

    Titlul XI
    DESPRE ÎMPRUMUT

    CAP. 1
    Despre natura împrumutului

    ART. 1576
    Împrumutul este un contract prin care una din părţi da celeilalte oarecare catime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
    ART. 1577
    In puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierind, fie în orice mod, piere în contul sau.(Cod civil 1562).
    ART. 1578
    Obligaţia ce rezulta din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi suma numerică arătată în contract.
    Intamplandu-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie sa restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui aceasta suma decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.
    ART. 1579
    Regula cuprinsă în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi de vergi metalice sau producte.
    In acest caz, debitorul nu trebuie sa restituie decât aceeaşi calitate şi cantitate, oricare ar fi suirea sau scăderea preţului lor.
    Asemenea când s-a făcut împrumutul în monede de aur ori argint şi s-a stipulat o restitutiune în aceeaşi specie şi calitate, sau se va altera valoarea intrinseca a monedelor, sau nu se vor putea găsi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul preţului intrinsec ce acele monede avuseseră în timpul în care au fost împrumutate.

    CAP. 2
    Despre obligaţia împrumutătorului

    ART. 1580
    Împrumutătorul este supus la răspunderea prevăzută la art. 1575 pentru comodat.
    ART. 1581
    Împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, sa ceara lucrul împrumutat. (Cod civil 1022).
    ART. 1582
    Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecătorul poate sa dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările. (Cod civil 1101).
    ART. 1583
    Dacă însă s-a stipulat numai ca împrumutatul sa plătească când va putea sau când va avea mezii, judecătorul va prescrie un termen de plata, după împrejurări.

    CAP. 3
    Despre obligaţia împrumutatului

    ART. 1584
    Împrumutatul este dator sa restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat. (Cod civil 1578 şi urm.).
    ART. 1585
    Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin articolul precedent, va plati valoarea lor, calculată după timpul şi locul în care urma a se face restitutiunea.
    Dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plăţii împrumutului, plata urmează a se face de către împrumutat după valoarea curenta din timpul în care şi în locul în care s-a contractat. (Cod civil 1104).
    ART. 1586
    Dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie sa plătească şi dobânzi de la ziua cererii prin judecata a împrumutului. (Cod civil 1088).

    CAP. 4
    Despre împrumutul cu dobânda

    ART. 1587
    Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, de denariate (zaharele) sau de alte lucruri mobile.
    ART. 1588
    Împrumutatul care a apucat de a plati dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti, nici a le imputa asupra capitalului. (Cod civil 991, 1092, 1111).
    ART. 1589
    Se defige o dobânda de cinci la suta pe un an pentru afacerile civile şi de şase la suta pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotărât de părţi cuantumul ei.
    Dobânzile legale începute, cerute, precum şi cele consacrate prin hotărâri definitive, se vor calcula conform legii vechi, pana în momentul promulgării legii de fata. (Cod civil 1089, 1587).
    ART. 1590
    Adeverinţa data pentru capital, fără rezerva a dobânzilor, este o prezumţie de plata lor şi scuteşte de dânsa.

    Titlul XII
    DESPRE DEPOZIT SI DESPRE SECHESTRU

    CAP. 1
    Despre depozit în genere

    ART. 1591
    Depozitul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l păstra şi a-l restitui în natura. (Cod civil 1080, 1604).
    ART. 1592
    Depozitul este de doua feluri: depozit propriu-zis şi sechestru. (Cod civil 1593 şi urm., 1626 şi urm.).

    CAP. 2
    Despre depozitul propriu-zis

    Secţiunea I
    Despre natura depozitului

    ART. 1593
    Depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucrurile mobile.
    El nu este perfect decât când s-a făcut traditiunea lucrului.
    Traditiunea se înlocuieşte prin singurul consimţământ, dacă lucrul ce este a se lasa în depozit se afla deja în mana depozitarului sub orice alt titlu. (Cod civil 1561, 1600, 1608, 1628).
    ART. 1594
    Depozitul este voluntar sau necesar. (Cod civil 1595 şi urm., 1620 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre depozitul voluntar

    ART. 1595
    Depozitul voluntar se formează prin consimţământul celui ce da şi celui ce primeşte lucrul în depozit. (Cod civil 948 şi urm., 1620 şi urm.).
    ART. 1596
    Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de către proprietarul lucrului depozit, sau prin consimţământul sau expres sau tacit. (Cod civil 1610).
    ART. 1597
    Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris. (Cod civil 1191, 1197, 1621).
    ART. 1598
    Dacă depozitul s-a făcut de către o persoana capabilă către una necapabila, aceea ce a făcut depozitul are numai acţiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cat timp se afla în mana depozitarului, sau acţiunea de restitutiune, pe cat acesta s-a folosit. (Cod civil 946 şi urm., 1098, 1164).

    Secţiunea III
    Despre îndatoririle depozitarului

    ART. 1599
    Depozitarul trebuie sa îngrijească de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijeşte de paza lucrului sau. (Cod civil 1080, 1564, 1600 şi urm.).
    ART. 1600
    Dispoziţia articolului precedent trebuie sa se aplice cu mai mare rigoare:
    1. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
    2. când s-ar fi stipulat vreo plata pentru paza depozitului;
    3. când depozitul s-a făcut numai în folosul depozitarului;
    4. când s-ar fi alcătuit*) expres ca depozitarul sa fie răspunzător de orice culpa. (Cod civil 998, 1540, 1564).

    ART. 1601
    Depozitarul nu răspunde niciodată de stricăciunile provenite din forta majoră, afară de cazul când a fost pus în întârziere pentru restitutiunea lucrului depozit. (Cod civil 1079, 1083, 1606).
    ART. 1602
    El nu poate sa se servească de lucrul depus fără permisiunea expresă sau tacită a deponentului. (Cod civil 1565).
    ART. 1603
    Nu poate de fel sa caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, dacă i s-au încredinţat în o lada închisă sau o coperta sigilată.
    ART. 1604
    Depozitarul trebuie sa înapoieze tot acel lucru ce a primit.
    Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dânsul, trebuie sa se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în cazul de sporire, cat şi în acela de scădere a valorii lor. (Cod civil 1100).
    ART. 1605
    Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decât în starea în care se afla la timpul înapoieri. Stricăciunile survenite fără faptul sau, rămân în sarcina deponentului. (Cod civil 1102, 1601).
    ART. 1606
    Depozitarul căruia s-a luat prin forta majoră lucrul depozitat şi care a primit în locu-i o suma de bani, sau orice alt lucru, trebuie sa restituie aceea ce a primit. (Cod civil 1156).
    ART. 1607
    Eredele depozitarului care a vândut în buna-credinţa lucrul ce n-a ştiut ca este depozitat, este dator numai sa restituie preţul primit, sau sa cedeze acţiunea sa contra cumpărătorului, dacă preţul nu ar fi fost plătit. (Cod civil 996, 1899).
    ART. 1608
    Depozitarul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat şi cules de dânsul.
    El nu e dator de a plati nici o dobânda pentru banii ce i s-au depozitat, afară numai din ziua de când a fost pus în întârziere de a-i restitui. (Cod civil 485, 1079, 1088).
    ART. 1609
    Depozitarul nu trebuie sa restituie lucrul depozitat decât acelui ce i l-a încredinţat, sau acelui în al cărui nume s-a făcut depozitul, sau persoanei arătate spre a-l primi. (Cod civil 1096).
    ART. 1610
    Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul sa probeze ca lucrul depozitat este proprietatea sa.
    Cu toate acestea, dacă descoperă ca lucrul este de furat şi cine este adevăratul proprietar, trebuie sa vestească acestuia depozitul ce i s-a făcut,  interpelandu-l a-l reclama în un termen determinat şi îndestulător, fără prejudiciul dispoziţiilor codicelui penal.
    Dacă acela care a fost vestit de aceasta, neglijează reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin trădarea depozitului în mana acelui de la care s-a primit. (Cod civil 1596, 1616, 1909).
    ART. 1611
    In caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decât eredelui.
    Dacă sunt mai mulţi erezi, lucrul depozitat trebuie sa se restituie, fiecărui din ei o parte pe cat i se cuvine.
    Dacă lucrul nu se poate împărţi, erezii trebuie sa se unească între dânşii asupra modului primirii lui. (Cod civil 653, 777, 1057 şi urm., 1064).
    ART. 1612
    Dacă deponentul prin schimbarea statului sau, a pierdut administraţia bunurilor sale, după facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decât persoanei însărcinate cu administraţia averii deponentului. (Cod civil 1096).
    ART. 1613
    Dacă depozitul a fost făcut de către un tutore sau administrator în asemenea însuşire, şi administraţia sa a fost incetata în momentul restitutiunii, acesta nu se poate face decât către persoana ce a fost reprezentată sau către noul ei reprezentator. (Cod civil 1612).
    ART. 1614
    Dacă prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie sa se facă restitutiunea, depozitarul trebuie sa transporte acolo lucrul depozitat; spezele însă ce s-ar face sunt în greutatea deponentului. (Cod civil 1104, 1317, 1615).
    ART. 1615
    Restitutiunea trebuie sa se facă, dacă prin contract nu se arata locul, acolo unde se afla lucrul depozitat. (Cod civil 1104, 1319, 1614).
    ART. 1616
    Depozitul trebuie sa se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta însă cazul când în formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru sau de opoziţie la restitutiunea sau la strămutarea lucrului depozitat. (Cod civil 1023, 1079, 1099, 1572).
    ART. 1617
    Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacă se descoperă şi se probează ca el este însuşi proprietarul lucrului depozitat. (Cod civil 1154).

    Secţiunea IV
    Despre îndatoririle deponentului

    ART. 1618
    Deponentul este indatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat, şi a-l dezdauna de toate pierderile casunate lui din cauza depozitului. (Cod civil 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730).
    ART. 1619
    Depozitarul poate sa oprească depozitul pana la plata integrala cuvenită lui din cauza depozitului. (Cod civil 1147, 1689).

    Secţiunea V
    Despre depozitul necesar

    ART. 1620
    Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întâmplări, cum: un foc, o ruina, o pradare, un naufragiu sau alt eveniment neprevăzut de forta majoră. (Cod civil 1594, 1621 şi urm.)
    ART. 1621
    Proba prin martori este admisă pentru depozitul necesar şi chiar în cazul când valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (Cod civil 1198, 1597).
    ART. 1622
    Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, şi fără prejudiciul dispoziţiilor art. 1198. (Cod civil 1599 şi urm.).
    ART. 1623
    Ospatarii ori hangii răspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse în localul lor de un călător; depozitul unor asa lucruri trebuie sa se considere ca un depozit necesar. (Cod civil 1473 şi urm., 1624).
    ART. 1624
    Ei răspund de furtul sau stricăciunea lucrurilor călătorului, în caz când furtul sau stricăciunea s-a comis de servitori, ori de cei însărcinaţi cu direcţia ospatariilor, ori de străinii ce le frecventează. (Cod civil 1000, 1156, 1623).
    ART. 1625
    Ei nu sunt răspunzători de furturile comise cu mana înarmată sau în altfel, cu forta majoră. (Cod civil 1156).

    CAP. 3
    Despre sechestru

    Secţiunea I
    Despre diversele feluri de sechestre

    ART. 1626
    Sechestrul este convenţional sau judiciar.

    Secţiunea II
    Despre sechestrul convenţional

    ART. 1627
    Sechestrul convenţional este depozitul unui lucru în litigiu, făcut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupra-si îndatorirea de a-l restitui, după terminarea procesului celui cărui va declara judecătorul ca se cuvine.
    ART. 1628
    Sechestrul poate sa nu fie gratuit. (Cod civil 1593).
    ART. 1629
    Când este gratuit, se aplica asupra-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arata mai jos. (Cod civil 1593 şi urm.).
    ART. 1630
    Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile. (Cod civil 1593).
    ART. 1631
    Depozitarul, însărcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dânsul înainte de terminarea procesului, decât atunci când toate părţile interesate vor consimţi, sau când va urma o cauza ce se va judeca de legitima. (Cod civil 1616).

    Secţiunea III
    Despre sechestrul judiciar

    ART. 1632
    Afară de cazurile statornicite de codicele de procedura civilă, judecătorul poate ordona sechestrul:
    1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cărui proprietate ori posesiune se judeca doua sau mai multe persoane;
    2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (Cod civil 542, 1114 şi urm., 1121).
    ART. 1633
    Depozitul judiciar da naştere la obligaţii reciproce între sechestranţi şi depozitari.
    Depozitarul trebuie sa îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.
    Trebuie sa-l dea de fata pentru vânzare spre îndestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, partii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a sechestrului.
    Sechestrantul este dator sa plătească depozitarului salariul statornicit de lege, sau în lipsa, pe cat a va hotara judecătorul. (Cod civil 1080, 1599).
    ART. 1634
    Sechestrul judiciar se da sau persoanei asupra carei s-au învoit ambele părţi interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciară.
    Si într-un caz şi într-altul, acel ce a luat în păstrare lucrul este supus tuturor îndatoririlor ce nasc din sechestrul convenţional.

    Titlul XIII
    DESPRE CONTRACTELE ALEATORII

    CAP. 1
    Despre contractele aleatorii în genere

    ART. 1635
    Contractul aleatoriu este convenţia reciprocă ale carei efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate părţile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.
    Astfel sunt:
    1. contractul de asigurare;
    2. împrumutul nautic;
    3. jocul şi prinsoarea;
    4. şi contractul de rendită pe viaţa.
    Cele doua dintâi se regulează după legile comerţului maritim. (Cod civil 947, 1636si urm., 1639 şi urm.)

    CAP. 2
    Despre joc şi prinsoare

    ART. 1636
    Legea nu da nici o acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare. (Cod civil 1638).
    ART. 1637
    Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, călare sau cu carul şi alte asemenea.
    Cu toate acestea, judecătorul poate sa respingă cererea când suma pusă în joc sau la prinsoare ar fi excesiva.
    ART. 1638
    Pierzatorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de buna voie, afară numai în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amagire. (Cod civil 953, 960, 994, 1092).

    CAP. 3
    Despre contractul de rendită pe viaţa

    Secţiunea I
    Despre natura contractului de rendită pe viaţa

    ART. 1639
    Rendită pe viaţa se poate înfiinţa cu titlu oneros. (Cod civil 1635).
    ART. 1640
    Ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donatiune între vii sau prin testament.
    Trebuie însă atunci sa fie revestita de formele cerute de legi pentru asemenea acte. (Cod civil 550, 800 şi urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).
    ART. 1641
    Rendită pe viaţa înfiinţată prin donatiune sau testament este supusă la reducţiune, dacă întrece porţiunea disponibilă; este nulă dacă se face în favoarea unei persoane necapabile de a primi. (Cod civil 654, 751, 808, 841, 844, 847, 939 şi urm.).

    ART. 1642
    Rendită pe viaţa se poate înfiinţa în favoarea persoanei ce a plătit preţul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la rendită.
    In cazul din urma, deşi întruneşte însuşirile unei liberalităţi, totuşi nu este supusă formelor stabilite pentru donatiune; însă este în totul supusă dispoziţiilor articolului precedent. (Cod civil 1640).
    ART. 1643
    Ea se poate înfiinţa în favoarea unei sau mai multor persoane.
    ART. 1644
    Este fără lucrare orice contract de rendită pe viaţa, înfiinţat în favoarea unei persoane care era deja moarta în momentul facerii contractului. (Cod civil 966).
    ART. 1645
    Contractul de rendită pe viaţa, în favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit în interval de 20 zile de la data contractului, este nul.

    Secţiunea II
    Despre efectele contractului de rendită pe viaţa între părţile contractante

    ART. 1646
    Acela în a cărui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros, o rendită pe viaţa, poate sa ceara sfaramarea contractului, dacă infiintatorul ei nu da asigurările stipulate pentru executare. (Cod civil 1020-1021).
    ART. 1647
    Singura neplata a termenelor expirate a renditei nu da drept celui în a cărui favoare este înfiinţată sa ceara întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrăinat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze şi sa se vândă averea debitorului sau şi a cere ca, neconsimtind debitorul, sa se reguleze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor. (Cod civil 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 şi urm.).
    ART. 1648
    Infiintatorul renditei nu poate sa se elibereze de plata ei, oferind înapoierea capitalului şi renunţând la repetiţiunea anuităţilor plătite, oricât de lungă fie viaţa acelor în a căror favoare s-a înfiinţat rendită, şi oricât de oneroasa fie prestaţia renditei. (Cod civil 969).
    ART. 1649
    Rendită pe viaţa se dobândeşte de proprietarul ei în proporţia zilelor ce a trăit.
    Dacă însă s-a stipulat ca termenii ei sa se plătească anticipat, atunci se considera de câştigat fiecare termen din ziua în care a venit plata lui. (Cod civil 525, 1023).
    ART. 1650
    Numai în cazul în care rendită pe viaţa s-a înfiinţat cu titlu gratuit, se poate şi stipula ca dânsa sa nu fie supusă sechestrării. (Cod civil 1718).
    ART. 1651
    Proprietarul renditei pe viaţa nu poate sa ceara termenele expirate decât justificând existenta sa, ori existenta persoanei în favoarea căreia s-a înfiinţat. (Cod civil 1169, 1907).

    Titlul XIV
    DESPRE FIDEJUSIUNE (CAUŢIUNE)

    CAP. 1
    Despre natura şi întinderea fidejusiunii

    ART. 1652
    Cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte. (Cod civil 1662 şi urm.)
    ART. 1653
    Fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valida.
    Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligaţii ce poate fi anulată în virtutea unei excepţii personale debitorului, cum de pilda în cazul de minoritate.
    ART. 1654
    Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcuta sub condiţii mai oneroase.
    Poate fi însă numai pentru o parte a datoriei şi sub condiţii mai puţin grele.
    Cauţiunea ce întrece datoria sau care este contractată sub condiţii mai oneroase e valida numai pana în măsura obligaţiei principale.
    ART. 1655
    Oricine poate sa se facă fidejusore, fără ordinea şi chiar fără ştiinţa acelui pentru care se obliga.
    Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar şi pentru fidejusorul acestuia. (Cod civil 946, 1093, 1669, 1680).
    ART. 1656
    Fidejusiunea trebuie sa fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
    ART. 1657
    Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, şi încă şi la spezele primei reclamaţii, şi la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului.
    ART. 1658
    Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afară de constrângerea corporală, chiar dacă îndatorirea era asigurata prin constrângere corporală. (Cod civil 653, 777, 1060).
    ART. 1659
    Debitorul obligat a da siguranţa trebuie sa prezinte o persoana capabilă de a contracta, care sa posede avere indestula spre a garanta o obligaţie, şi care sa aibă domiciliul în teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean, la care trebuie sa se dea.
    ART. 1660
    Solvabilitatea unui garant se măsoară numai după nemişcătoarele ce pot fi ipotecate, afară de cazul când datoria este mica sau afacerea este comercială. Spre acest finit nu se pot lua în consideraţie nemişcătoarele în litigiu, nici acelea situate la o asa depărtare, încât sa devină foarte dificile lucrările executive asupra-le.
    ART. 1661
    Dacă fidejusorul, căpătat de creditor de buna-voie sau judecătoreşte, a devenit apoi nesolvabil, trebuie sa se dea un altul.
    Aceasta regula nu se aplica în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei convenţii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoana.

    CAP. 2
    Despre efectele fidejusorului

    Secţiunea I
    Despre efectele fidejusiunii între creditor şi cautionator (fidejusor)

    ART. 1662
    Fidejusorul nu este ţinut a plati creditorului, decât când nu se poate indestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi sa se facă discuţie, afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligaţiei sale se regulează după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare. (Cod civil 1039 şi urm., 1055, 1056, 1663 şi urm., 1677, 1794).

    ART. 1663
    Creditorul nu este îndatorat sa discute averea debitorului principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări îndreptate contra sa.
    ART. 1664
    Fidejusorul care cere discuţia trebuie sa indice creditorului averea debitorului principal şi sa anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executării.
    Nu se va tine în seama arătarea bunurilor debitorului principal situate afară din teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean în care trebuie sa se efectueze plata, sau a bunurilor în litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranţa datoriei, care nu mai sunt în posesia debitorului.
    ART. 1665
    De câte ori cautionatorul va arata bunuri în cuprinderea articolului precedent şi va anticipa şi spezele cuviincioase pentru discuţie, creditorul rămâne către garant răspunzător pana la valoarea bunurilor arătate, în caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenită prin amânarea urmăririi. (Cod civil 999).
    ART. 1666
    Când mai multe persoane au garantat unul şi acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie, fiecare din ele rămâne obligată pentru datoria întreaga. (Cod civil 1039 şi urm., 1142, 1674).
    ART. 1667
    Cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul precedent, întrucât n-a renunţat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul sa divida mai întâi acţiunea sa şi sa o reducă la proporţia fiecăruia.
    Dacă unii din garanţi erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obtinuse diviziunea, acesta rămâne obligat în proporţia unei asemenea nesolvabilitati; dacă însă nesolvabilitatea a supravenit după diviziune, atunci nu mai poate fi răspunzător pentru aceasta. (Cod civil 1042, 1049, 1057, 1060, 1668).
    ART. 1668
    Dacă creditorul însuşi şi de buna voie a împărţit acţiunea sa, nu mai poate sa se lepede de aceasta diviziune, deşi, mai înainte de timpul în care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (Cod civil 1049 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cautionator (fidejusor)

    ART. 1669
    Cautionatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu ştiinţa debitorului, cat şi pe nestiinta lui.
    Regresul se întinde atât asupra capitalului, cat şi asupra dobânzilor şi a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele făcute de dânsul după ce a notificat debitorului principal reclamaţia pornită asupra-i.
    Fidejusorul are regres şi pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobânda, şi încă şi pentru daune-interese, dacă se cuvine.
    Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata. (Cod civil 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673).
    ART. 1670
    Cautionatorul ce a plătit datoria intra în dreptul ce avea creditorul contra datornicului. (Cod civil 1108).
    ART. 1671
    Când sunt mai mulţi debitori principali solidari pentru una şi aceeaşi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toţi are regres în contra fiecărui din ei pentru repetiţiunea sumei totale ce a plătit. (Cod civil 1039, 1053).
    ART. 1672
    Fidejusorul ce a plătit prima data, nu are regres contra debitorului principal ce a plătit de-a doua oara, are însă acţiunea de repetitiune contra creditorului.
    Când fidejusorul a plătit, fără sa fi fost urmărit şi fără sa fi înştiinţat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în timpul plăţii, datornicul ar fi avut meziu de a declara stinsă datoria sa; ii rămâne însă dreptul de a cere înapoi de la creditor banii dati. (Cod civil 993, 1092).
    ART. 1673
    Fidejusorul, şi fără a fi plătit, poate sa reclame dezdăunare de la debitor:
    1. când este urmant în judecata pentru a plati;
    2. când debitorul se afla falit sau în stare de nesolvabilitate;
    3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garanţie într-un termen determinat şi acesta a expirat;
    4. când datoria a devenit exigibilă prin sosirea scadentei stipulate;
    5. după trecerea de 10 ani, când obligaţia principala nu are un termen determinat de scadenta, întrucât însă obligaţia principala nu ar fi fost de asa fel încât sa nu poată a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul. (Cod civil 1022 şi urm., 1684).

    Secţiunea III
    Despre efectele fidejusiunii între mai mulţi garanţi

    ART. 1674
    Când mai multe persoane au garantat pentru unul şi acelaşi debitor şi pentru una şi aceeaşi datorie, garantul ce a plătit datoria are regres contra celorlalţi garanţi pentru porţiunea ce priveşte pe fiecare.
    Cu toate acestea, nu are loc regresul decât când garantul a plătit în unul din cazurile arătate în articolul precedent. (Cod civil 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).

    CAP. 3
    Despre fidejusiunea legală şi cea judecătorească

    ART. 1675
    De câte ori o persoana este obligată de lege sau de judecător a da o garanţie, garantul ce se oferă trebuie sa aibă condiţiile prescrise de art. 1659 şi 1660. Fidejusiunea judecătorească trebuie încă sa poată fi supusă la constrângerea corporală. (Cod civil 541, 566, 718, 1364, 1806).
    ART. 1676
    Cel ce e dator sa dea garanţie, e liber sa dea un amanet sau alta asigurare, care sa se găsească suficienta pentru asigurarea creanţei.
    ART. 1677
    Garantul judecătoresc nu poate cere discuţia averii debitorului principal. (Cod civil 1662 şi urm.).
    ART. 1678
    Cel ce s-a făcut garant numai pentru fidejusorul judecătoresc nu poate sa ceara discuţia averii debitorului principal şi a fidejusorului. (Cod civil 1655, 1662)

    CAP. 4
    Despre stingerea fidejusiunii

    ART. 1679
    Obligaţia ce naşte din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting şi celelalte obligaţii. (Cod civil 1091 şi urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873).
    ART. 1680
    Confuziunea urmată între datornicul principal şi fidejusorul sau, prin erezirea unuia de către altul, nu stinge acţiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (Cod civil 653, 1154, 1655, 1678).
    ART. 1681
    Garantul se poate servi în contra creditorului de toate excepţiile datornicului principal inerente datoriei; însă nu-i poate opune acele ce sunt curat persoanele datornicului. (Cod civil 1047, 1142, 1148, 1155).
    ART. 1682
    Cautionatorul se liberează de garanţia sa, când nu poate sa între în drepturile, privilegiile şi ipotecile creditorului din cauza acestuia. (Cod civil 1108, 1670).
    ART. 1683
    Dacă creditorul primeşte de buna voie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale, cautionatorul rămâne liberat, chiar când creditorul a fost evins din acel lucru.
    ART. 1684
    Prelungirea termenului acordat de creditor în favoarea datornicului principal nu liberează pe fidejusor de garanţia sa, care poate în acest caz sa urmărească pe debitor pentru plata. (Cod civil 1022 şi urm., 1673).

    Titlul XV
    DESPRE AMANET

    ART. 1685
    Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranţa datoriei. (Cod civil 1591, 1676).
    ART. 1686
    Amanetul da creditorului dreptul de a fi plătit din lucrul amanetului, cu preferinţa înaintea altor creditori.
    Ca sa rezulte preferinţa se cere un act înregistrat în regula, ce sa enunte suma datorită, specia şi natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitate, greutatea şi măsura lor.
    Facerea unui act înscris şi înregistrat nu este neapărat decât când datoria trece peste 250 lei. (Cod civil 1690, 1722, 1730).
    ART. 1687
    Preferinţa arătată în articolul precedent nu se poate înfiinţa în privinţa mobilelor necorporale, cum creanţele mobiliare, decât prin un act în regula înregistrat şi notificat debitorului creanţei date în amanet.
    ART. 1688
    In toate cazurile însă, acest privilegiu nu subzistă asupra amanetului decât când s-a dat şi a rămas în posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de părţi.
    ART. 1689
    Creditorul, la caz de neplata, nu poate sa dispună de amanet; are dreptul însă sa ceara de la judecător ca amanetul sa-i rămână lui, drept plata, şi pana la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, după o estimatie făcuta de experţi, ori sa se vanza la licitaţie.
    E nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dânsul fără formalităţile sus-arătate. (Cod civil 5, 968, 1008, 1690).
    ART. 1690
    Pana la expropriatiunea debitorului, de este sa se facă, el rămâne proprietarul amanetului. (Cod civil 1591, 1730).
    ART. 1691
    Creditorul răspunde după regulile stabilite la titlul: Despre contracte şi obligaţii în genere, de pierderea sau stricăciunea amanetului provenită din culpa sa.
    Asemenea şi debitorul trebuie sa întoarcă creditorului toate spezele utile şi cele necesare făcute pentru conservarea amanetului. (Cod civil 991, 997, 1080, 1102, 1156, 1564, 1574, 1599, 1618, 1730).
    ART. 1692
    Dacă s-a dat drept amanet o creanţa ce produce dobânzi, creditorul trebuie sa ţină în seama aceste dobânzi asupra dobânzilor ce ar fi datorite.
    Dacă datoria, pentru a carei siguranţa s-a dat amanet o creanţa, nu produce ea însăşi dobânzi, atunci dobânzile creanţei amanetate se ţin în seama asupra capitalului datoriei. (Cod civil 1111).
    ART. 1693
    Dacă creditorul abuza de amanet, debitorul poate sa ceara ca acel amanet sa se pună sub sechestru.
    ART. 1694
    Debitorul nu poate pretinde restitutiunea amanetului decât după ce a plătit în întreg capitalul, dobânzile şi spezele datoriei pentru a carei siguranţa s-a fost dat amanetul.
    Dacă acelaşi debitor ar fi făcut o alta datorie către acelaşi creditor după traditiunea amanetului, şi o asemenea datorie ar fi devenit exigibilă înainte de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrâns sa libereze amanetul mai înainte de a se fi plătit ambele creanţe, chiar când nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua. (Cod civil 1619).
    ART. 1695
    Amanetul este nedivizibil, deşi datoria este divizibilă, între erezii debitorului, ori între aceia ai creditorului.
    Eredele debitorului ce si-a plătit partea sa de datorie, nu poate cere restitutiunea partii sale de amanet atât timp cat datoria nu este plătită în întregul ei.
    Si viceversa, eredele creditorului care si-a primit partea sa de datorie, nu poate sa restituie amanetul cu daunarea coerezilor săi încă neplatiti. (Cod civil 774, 786, 1057 şi urm.).
    ART. 1696
    Dispoziţiile precedente nu se aplica în materie de comerţ, nici la casele de împrumut pe amanet, în privinţa cărora se va urma după legile şi regulamentele relative la dânsele.

    Titlul XVI
    DESPRE ANTICREZA

    ART. 1697-1703
    (Abrogate prin art. 4 al Legii contra camerei din 2.IV.1931).

    Titlul XVII
    DESPRE TRANZACŢIE

    ART. 1704
    Tranzacţia este un contract prin care părţile termina un proces început sau preintampina un proces ce poate sa nasca. (Cod civil 943, 945, 947, 1179).
    ART. 1705
    Tranzacţia trebuie sa fie constatată prin act scris. (Cod civil 1191, 1197).
    ART. 1706
    Tranzacţie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea.
    Acei însă ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzacţie, nu pot transige decât în formele stabilite de legi speciale. (Cod civil 946 şi urm., 1307).
    ART. 1707
    Se poate transige asupra unei acţiuni civile ce deriva din o infracţiune.
    ART. 1708
    In tranzacţie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va tine de dinsa. (Cod civil 1066).
    ART. 1709
    Tranzacţiile se marginesc numai la obiectul lor; renunţarea, făcuta în toate pretenţiile şi acţiunile, cuprinde numai ceea ce se reporta la pricinile, asupra cărora a urmat tranzacţie. (Cod civil 984, 1710, 1716).
    ART. 1710
    Tranzacţia nu se întinde decît asupra pricinilor de care tratează, fie intenţia părţilor manifestată prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ca ca o consecinţa necesară din ceea ce s-a expres.
    ART. 1711
    Tranzacţiile au între părţile contractante puterea unei sentinţe neapelabile. (Cod civil 1200, 1201).
    ART. 1712
    Este admisibilă acţiunea de nulitate contra unei tranzacţii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces. (Cod civil 953 şi urm., 1716, 1717, 1900).
    ART. 1713
    Asemenea se poate ataca tranzacţia făcuta spre executarea unui titlu nul, afară numai cînd părţile ar fi tratat expres despre nulitate. (Cod civil 954, 966, 1167, 1190).
    ART. 1714
    Tranzacţia făcuta pe documente dovedite în urma de false este nulă. (Cod civil 966).
    ART. 1715
    E asemenea nulă tranzacţia asupra unui proces finit prin sentinta neapelabilă, despre care părţile sau una din ele n-aveau cunoştinţa.
    Când sentinta necunoscută părţilor ar fi încă apelabila, tranzacţia va fi valida. (Cod civil 954, 966, 1201, 1712).
    ART. 1716
    Când părţile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea sa existe între dânsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor în timpul tranzacţiei şi care s-ar fi descoperit în urma nu constituie un titlu de anularea tranzacţiei, afară numai atunci când ar fi fost ascunse prin fapta uneia din părţile contractante.
    Însă tranzacţia va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decît un singur obiect şi s-ar dovedi, din documentele în urma descoperite, ca una din părţi nu avea nici un drept asupra acelui obiect. (Cod civil 998, 1714).
    ART. 1717
    Invederata greseala în socoteli, urmată la facerea tranzacţiei, nu pagubeste pe nici una din părţi, şi trebuie sa se repare. (Cod civil 1712).

    Titlul XVIII
    DESPRE PRIVILEGII SI IPOTECI

    CAP. 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1718
    Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare. (Cod civil 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).

    ART. 1719
    Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor săi, şi preţul lor se împarte între ei prin analogie, afară de cazul când exista între creditori cauze legitime de preferinţa. (Cod civil 974 şi urm., 1720, 1721, 1824 şi urm.).
    ART. 1720
    Cauzele legitime de preferinţa sunt privilegiile şi ipotecile. (Cod civil 1685, 1722 şi urm., 1746 şi urm.).
    ART. 1721
    Când un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului, sau în contra oricărui alt caz fortuit, suma ce se va datora de către asigurator va trebui, dacă nu va fi fost cheltuită în reparaţia obiectului asigurat, sa fie afectată la plata creanţelor privilegiate şi ipotecare, după rangul fiecăreia din ele.
    Asemenea se va urma şi cu orice despăgubire va fi datorită de către o a treia persoana, pentru pierderea totală sau deteriorarea obiectului însărcinat de un privilegiu sau ipoteca.

    CAP. 2
    Despre privilegii

    ART. 1722
    Privilegiul este un drept, ce da unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferit celorlalţi creditori, fie chiar ipotecări. (Cod civil 1685, 1723 şi urm.).
    ART. 1723
    Între creditorii privilegiaţi, preferinţa se regulează după diferitele calităţi ale privilegiilor. (Cod civil 1729).
    ART. 1724
    Creditorii privilegiaţi, care au acelaşi rang, au deopotrivă drept la plata.
    ART. 1725
    Privilegiile tezaurului public şi ordinea în care se exercita ele sunt regulate prin legi speciale.
    Tezaurul public nu poate obţine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte.
    ART. 1726
    Privilegiile pot fi atât asupra mobilelor, cat şi asupra imobilelor.

    Secţiunea I
    Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor şi imobilelor

    ART. 1727
    Cheltuielile de judecata sunt privilegiate atât asupra mobilelor, cat şi asupra imobilelor, în privinţa tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute. (Cod civil 1729, 1731, 1737).

    Secţiunea II
    Despre privilegii asupra mobilelor

    ART. 1728
    Privilegiile sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.

    & 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor

    ART. 1729
    Creanţele privilegiate asupra tuturor mobilelor sunt cele mai jos arătate, şi se exercita în ordinea următoare:
    1. cheltuielile de judecata făcute în interesul comun al creditorilor;
    2. cheltuielile ingroparii în raport cu condiţia şi starea defunctului;
    3. cheltuielile boalei celei de pe urma făcute în curs de un an;
    4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut şi restul datoriei din anul curent;
    salariul de 6 luni al calfelor de pravalie şi salariul pe o luna al lucrătorilor cu ziua;
    5. preţul obiectelor de subsistenta date debitorului şi familiei sale în curs de şase luni.
    Când valoarea imobilelor n-a fost absorbită de creanţele privilegiate şi ipotecare, parte din preţul lor ce mai rămâne se va afecta cu preferinţa la plata creanţelor arătate din prezentul articol. (Cod civil 472 şi urm., 1370, 1739).

    & 2. Despre privilegii asupra oarecaror mobile

    ART. 1730
    Creanţele privilegiate asupra oarecaror mobile sunt:
    1. Chiriile şi arenzile. Când contractul este autentic sau are o data certa, proprietarul are privilegiul pentru toată chiria sau arenda pe anul curent, precum şi pe tot timpul ce rămâne a curge pana la expirarea contractului.
    Când contractul nu e autentic, sau nu are data certa, proprietarul are privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent şi pe anul viitor.
    In cazul dintâi, dacă prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost expres prohibita subarendarea sau subînchirierea, ceilalţi creditori ai debitorului pot reinchiria casa sau rearenda moşia pentru timpul ce mai rămâne a curge după contract; dar sunt obligaţi de a plati proprietarului tot ce-i este datorit.
    Obiectele asupra cărora se exercita privilegiul sunt:
    Pentru casa, toate mobilele din ea.
    Pentru moşie, toată recolta anului curent, precum şi tot ce serveşte la exploatarea moşiei.
    Acelaşi privilegiu are loc pentru reparaţiile locative şi pentru tot ce priveşte execuţia contractului.
    Proprietarul poate sechestra mobilele care se afla în casa sa sau pe moşia sa, când ele au fost duse în alt loc, fără consimţământul sau, şi proprietarul conserva privilegiul sau pe aceste mobile, întrucât timp le-a revendicat; adică, când sunt în chestiune mobilele unei moşii, dacă a făcut cererea sa în termen de 40 zile, şi când sunt în chestiune mobilele unei case, în termen de 15 zile.
    2. Sumele datorite pentru seminţe sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra preţului acestei recolte, şi sumele datorite pentru instrumente de exploatatiune, pe preţul acestor instrumente; în ambele aceste cazuri, cu preferinţa chiar înaintea proprietarului moşiei pentru privilegiul arendei.
    3. Creanţa pe amanetul ce este în posesiunea creditorului.
    4. Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului.
    5. Preţul pentru lucruri mobile neplătite, dacă se afla încă în posesiunea debitorului, chiar şi în cazul când a cumpărat cu termen de plata.
    Dacă vânzarea s-a făcut fără termen de plata, vânzătorul poate chiar sa revendice obiectele vândute, pe cat timp se afla în posesiunea cumpărătorului, şi poate sa împiedice revinderea acelor lucruri, dacă însă s-a făcut cererea sa în termen de opt zile după trădarea lucrurilor, şi dacă lucrurile se afla încă tot în starea în care se găseau la timpul tradarii lor.
    Pierderea acţiunii de revendicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii rezolutorie a contractului vânzării, în privinţa celorlalţi creditori.
    6. Creanţele ce are un hangiu, în aceasta calitate, asupra efectelor voiajorilor, ce se afla în ospataria sa.
    7. Creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, îl are în posesiunea sa, şi în cele 24 ore ce vor urma tradarii lucrului la destinatarul sau, dacă acesta din urma a conservat posesiunea lucrului.
    8. Creanţele rezultând din abuzuri şi prevaricatiuni ale funcţionarilor publici, în exerciţiul funcţiunii lor, asupra cautionamentului lor, precum şi asupra dobânzilor ce ar fi produs acel cautionament.

    & 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele

    ART. 1731
    Cheltuielile de judecata vin înaintea tuturor creanţelor în interesul cărora au fost făcute. (Cod civil 1727, 1729).
    ART. 1732
    Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare.
    Ele trec în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 şi 5 ale articolului 1729. (Cod civil 1730 pct. 4).
    ART. 1733
    Creditorul amanetar, hangiul şi cărăuşul sunt preferaţi vânzătorului unui obiect mobiliar, care le serveşte de siguranţa, afară de cazul când ei, primind lucrul, au ştiut ca preţul era încă datorit.
    Privilegiul vânzătorului nu se exercita decât după acel al proprietarului casei sau moşiei, afară de cazul când vânzătorul, la transportarea lucrurilor la locurile închiriate, a făcut cunoscut proprietarului ca preţul încă nu i s-a plătit. (Cod civil 1685, 1730).
    ART. 1734
    Sumele datorate pentru seminţe sau pentru cheltuielile recoltei de peste an se plătesc din preţul acestei recolte, şi sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea moşiei, din preţul acestor ustensile, cu preferinţa în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului proprietarului moşiei. (Cod civil 1730 pct. 2).
    ART. 1735
    Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii. (Cod civil 1729 pct. 2).
    ART. 1736
    Celelalte privilegii generale sunt primate de către privilegiile speciale. (Cod civil 1729, 1730).

    Secţiunea III
    Despre privilegii asupra imobilelor

    ART. 1737
    Creditorii privilegiaţi asupra imobilelor sunt:
    1. Vânzătorul pe imobilul vândut, pentru plata preţului. Dacă s-au făcut mai multe vânzări succesive, pentru care a rămas datorit preţul în total sau în parte, întâiul vânzător se prefera celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea şi asa înainte.
    2. Acei ce au dat banii care au servit la achiziţia unui imobil. Trebuie însă sa fie constatat într-un mod autentic, prin actul de imprumutare, ca suma era destinată a fi întrebuinţată la aceasta; asemenea trebuie sa fie constatat prin chitanţa vânzătorului ca plata preţului s-a făcut cu banii împrumutaţi.
    3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garanţia împărţelii făcute între ei şi a sumelor cu care a rămas dator unul către altul.
    4. Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu condiţia însă ca prealabilmente sa se fi încheiat un proces-verbal de către un expert numit de judecătoria în a carei raza teritorială sunt situate edificiile, constatator stării şi felului lucrărilor ce proprietarul va declara ca are de gand a face şi numai în cazul când acele lucrări ar fi fost primite cel mult în curs de şase luni, după terminarea lor, de către expert asemenea numit de judecătorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodată peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adaosul de valoare ce va fi existând la epoca alienarii imobilului, ca rezultat al lucrărilor executate.
    5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrători, se bucura de acelaşi privilegiu, însă numai în cazul când întrebuinţarea acelor bani va fi constatată într-un mod autentic prin actul de imprumutare, şi prin chitanţa lucrătorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat bani pentru achiziţia unui imobil. (Cod civil 742, 787, 1107, 1361, 1483 şi urm., 1742).

    Secţiunea IV
    Cum se conserva privilegiile

    ART. 1738
    Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în privinţa imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunoştinţa publica, prin inscripţie, şi numai de la data acelei inscripţii în registrele notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, după modelul determinat de lege, afară de singurele excepţii ce urmează. (Cod civil 1739 şi urm., 1745, 1780 şi urm., 1816 şi urm.).
    ART. 1739
    Sunt scutite de formalitatea inscripţiei, creanţele arătate la art. 1729.
    ART. 1740
    Vânzătorul privilegiat conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care a transferat proprietatea cumpărătorului, şi care titlu constata ca i se datoreşte întregul preţ sau parte din el; asemenea şi acela care a dat bani pentru cumpărarea unui imobil, conform alineatului 2 de la art. 1737, conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care constata destinaţia imprumutarii şi trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vânzătorului. (Cod civil 818, 1107, 1361, 1801, 1802, 1816).
    ART. 1741
    Coeredele sau copărtaşul la o împărţeala conserva privilegiul sau asupra bunurilor cuprinse în fiecare lot, sau asupra lucrului pus în licitaţie, pentru tot ce are drept a reclama în aceasta calitate, prin inscripţia acestui privilegiu în termen de 60 zile socotite de la data actului de împărţeala sau de la data adjudecării prin licitaţie; în cursul acestui timp nici o ipoteca nu poate fi constituită în prejudiciul coeredelui sau copartasului creditor, asupra nici unui bun care se găseşte cuprins în masa comuna. (Cod civil 742 şi urm., 1388, 1737).
    ART. 1742
    Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, şi acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a căror întrebuinţare se consta conform alineatului 5 de la articolul 1737, conserva privilegiul lor prin inscripţia proceselor-verbale ale experţilor, menţionate la alineatul 4 al articolului 1737.
    ART. 1743
    Creditorii şi legatarii, care cer separaţia patrimoniului defunctului, conserva privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii în fata creditorilor erezilor sau reprezentanţilor defunctului, prin inscripţia acestui privilegiu, în termen de şase luni de la data deschiderii succesiunii.
    Înaintea expirării acestui termen, nici o ipoteca stabilită de către erezii sau reprezentanţii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.
    ART. 1744
    Cesionarii acestor diverse creanţe privilegiate exercita întru toate aceleaşi drepturi, care le aveau şi acei ce le-au cedat aceste creanţe. (Cod civil 1391 şi urm.).

    ART. 1745
    Toate creanţele privilegiate supuse la formalitatea inscripţiei, în privinţa cărora nu s-ar fi îndeplinit condiţiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea de a fi creanţe ipotecare; însă ipoteca, în privinţa tuturor persoanelor al treilea, nu datează decât de la epoca inscriptiilor care vor trebui făcute, după cum mai jos se va arata. (Cod civil 1778, 1779, 1780 şi urm.).

    CAP. 3
    Despre ipoteci

    ART. 1746
    Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii.
    Ipoteca este din natura ei nedivizibila şi subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui şi asupra fiecărei porţiuni din aceste imobile.
    Dreptul de ipoteca se conserva asupra imobilelor în orice mana va trece. (Cod civil 1057, 1062, 1719, 1790 şi urm.).
    ART. 1747
    Dreptul de ipoteca nu se poate constitui decât în cazurile şi cu formele prescrise de lege.
    ART. 1748
    Ipoteca este sau legală sau convenţionala. (Cod civil 1749, 1753, 1769).
    ART. 1749
    Ipoteca legală este aceea care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii.
    Ipoteca convenţionala este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise de lege.
    ART. 1750
    Se pot ipoteca:
    1. Imobilele care sunt în comerţ, cu accesoriile lor, ce după lege se privesc ca imobile;
    2. uzufructul asupra acestor imobile şi accesorii. (Cod civil 462, 471, 488, 517, 963, 1777).
    ART. 1751
    Mobilele nu pot fi ipotecate. (Cod civil 472 şi urm., 1909).
    ART. 1752
    Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispoziţiilor legale maritime, în privinţa navelor şi bastimentelor de mare.

    Secţiunea I
    Despre ipotecile legale

    ART. 1753
    Drepturile şi creanţele care se asigura de lege prin o ipoteca sunt:
    1. ale femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului;
    2. ale minorilor şi interzişilor asupra bunurilor tutorelui;
    3. ale statului, ale comunelor şi stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor contabili. (Cod civil 902 alin. 2, 1725).

    & 1. Despre sigurantele femeilor măritate

    ART. 1754-1761
    Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    & 2. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da tutorii în interesele minorilor şi interzişilor

    ART. 1762-1767
    Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

    & 3. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da statului, comunelor şi stabilimentelor publice, perceptorii şi administratorii contabili

    ART. 1768
    Ipoteca legală a statului, a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu şi a celor viitoare.

    Secţiunea II
    Despre ipotecile convenţionale

    ART. 1769
    Cine are capacitatea de a înstrăina un imobil, poate a-l şi ipoteca. (Cod civil 946, 948, 1306, 1536, 1658, 1770).
    ART. 1770
    Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o acţiune de resciziune, nu pot consimţi decât o ipoteca supusă aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni. (Cod civil 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782, 1783).
    ART. 1771
    Bunurile minorilor şi ale interzişilor nu pot fi ipotecate decât pentru cauzele şi cu formele prescrise de legi. (Cod civil 1753).
    ART. 1772
    Ipoteca convenţionala nu va putea fi constituită decât prin act autentic.
    ART. 1773
    Ipotecile consimţite în ţara străină nu pot avea efect în România decât după ce actele prin care s-a consimţit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiunii bunurilor şi se va fi luat în inscripţie.
    Acest notar va verifica dacă actele de constituirea ipotecii unesc toate condiţiile cerute de legile locului unde s-au făcut spre a fi autentice.
    ART. 1774
    Ipoteca convenţionala nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifica anume natura şi situaţia fiecărui imobil al debitorului, asupra cărui se consimte ipoteca creanţei. (Cod civil 965).
    ART. 1775
    Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.
    ART. 1776
    Ipoteca convenţionala nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinata prin act.
    Dacă creanţa este condiţională se va menţiona condiţia în inscripţie. (Cod civil 1770, 1781, 1782, 1783).
    ART. 1777
    Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioratiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat. (Cod civil 482, 488, 1750).

    Secţiunea III
    Despre rangul ipotecilor între ele

    ART. 1778
    Între creditori, ipoteca, fie legală, fie convenţionala, nu are rang decât din ziua inscripţiei sale în registre. (Cod civil 1738, 1745, 1780).
    ART. 1779
    Ipotecile înscrise în registre în aceeaşi zi au acelaşi rang. (Cod civil 1778, 1779, 1820, 1887, 1888).

    CAP. 4
    Despre modul inscripţiei privilegiilor şi ipotecilor

    ART. 1780
    Inscripţiile se fac la notariatul de stat în a cărui raza teritorială sunt situate bunurile ipotecare.
    Drepturile de privilegii şi ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea morţii debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
    Inscripţiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul cărui actele făcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule. (Cod civil 704, 1738, 1743, 1778, 1779, 1790).
    ART. 1781
    Spre a opera inscripţia, creditorul şi debitorul, în persoana sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al convenţiei prin care se constituie ipoteca. Totodată, creditorul va face şi alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorială a notariatului de stat. (Cod civil 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1776, 1784, 1816, 1820).
    ART. 1782
    Notarul de stat, găsind actul investit cu toate formele cerute de lege pentru inscripţie, va ordona inscripţia sa, după care se va verifica, pe actul original, data şi numărul de ordine sub care s-a înscris în registru. (Cod civil 1780).
    ART. 1783
    In toate cazurile de inscripţie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul sau singur sa se reprezinte înaintea notarului de stat şi sa ceara inscripţia ipotecii sau a privilegiului sau, în virtutea titlului din care decurge acea ipoteca sau acel privilegiu. (Cod civil 1753).
    ART. 1784
    Inscripţiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori.
    ART. 1785
    Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o rendită care produce interese, are drept ca interesele datorite pe trei ani sa aibe acelaşi rang ca şi capitalul, fără prejudiciul inscriptiilor ce poate lua pentru interese după trei ani, şi care vor avea rang din ziua inscripţiei lor.
    ART. 1786
    Inscripţiile conserva dreptul de privilegiu şi de ipoteca în curs de 15 ani din ziua în care s-au făcut inscripţiile. Efectul lor încetează dacă inscripţiile nu au fost reînnoite înaintea expirării acestui termen.
    Cu toate acestea, inscripţiile luate în favoarea minorilor, interzişilor, a femeilor măritate, a statului, comunelor şi celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite pana după un an de la încetarea tutelei, disoluţiunea căsătoriei sau încetarea din funcţiune a funcţionarului.
    ART. 1787
    Inscripţia reînnoită trebuie sa indice inscripţia primitivă ce se reînnoieşte. In lipsa de o asemenea indicaţie, creanţa ipotecară va avea rang de la inscripţia din urma. (Cod civil 1786).

    CAP. 5
    Despre ştergerea şi reducţiunea inscriptiilor

    ART. 1788
    Inscripţiile vor fi şterse sau reduse prin consimţământul părţilor interesate, capabile de a consimţi la aceasta, sau în virtutea unei sentinţe date în ultima instanta, sau care a dobândit, puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o ştergere sau o reducţiune, trebuie sa fie expres şi autentic. (Cod civil 946).
    ART. 1789
    Actele făcute în ţara străină, care constata consimţământul pentru ştergerea sau reducţiunea unei inscripţii, nu sunt executorii în România, decât după ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte. (Cod civil 1773).

    CAP. 6
    Despre efectul privilegiilor şi ipotecilor în contra persoanelor al treilea care deţin imobilul

    ART. 1790
    Creditorii care au privilegiul sau ipoteca înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mana ar trece. (Cod civil 1722, 1746, 1778, 1779, 1791).
    ART. 1791
    Dacă persoana a treia, care deţine imobilul, nu îndeplineşte formalităţile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rămâne indatorata prin singurul efect al inscriptiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, şi se bucura de toţi termenii de plata ce ii avea şi debitorul primitiv. (Cod civil 1792 şi urm.).
    ART. 1792
    Detentorul este ţinut în acelaşi caz sau de a plati toate capitalurile şi interesele exigibile, la orice suma s-ar urca, sau de a lasa imobilul ipotecat fără nici o rezerva. (Cod civil 1785, 1793).
    ART. 1793
    Când detentorul nu îndeplineşte una din aceste obligaţii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanţa sa. (Cod civil 1790, 1794, 1795, 1804, 1824).
    ART. 1794
    Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară a creditorului, poate sa se opună la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacă au mai rămas alte imobile ipotecate pentru aceasta datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, şi poate sa ceara discuţia prealabilă după forma regulată la titlul Despre cautionament. In timpul acestei discuţii se va opri vânzarea imobilului ipotecat. (Cod civil 1662 şi urm.).
    ART. 1795
    Cat pentru lăsarea imobilului ipotecat, ea poate sa fie făcuta de către orice detentor care nu este personal obligat la datorie şi care are capacitatea de a înstrăina. (Cod civil 1769, 1796).
    ART. 1796
    Detentorul poate sa lase imobilul, chiar după ce a recunoscut obligaţia sau după ce a fost condamnat în aceasta calitate; lăsarea imobilelor nu împiedica nici pe detentor, pana la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plătind toată datoria şi cheltuielile.
    ART. 1797
    Lăsarea imobilului ipotecat se face prin declaraţie la grefa judecătoriei situaţiei imobilului.
    Judecătoria va încheia act despre aceasta.
    După cererea celui mai diligent dintre cei interesaţi, se va numi un curator imobilului părăsit şi se va urmări vânzarea sa după formele prescrise pentru expropriatiuni.

    ART. 1798
    Servituţile şi drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc după părăsirea sau adjudecarea imobilului.
    ART. 1799
    Detentorul care a plătit datoria ipotecară, sau care a lăsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriatiunea acestui imobil, are recurs în garanţie, de drept, în contra debitorului principal. (Cod civil 551, 1108, 1336 şi urm.).

    CAP. 7
    Despre stingerea privilegiilor şi a ipotecilor

    ART. 1800
    Privilegiile şi ipotecile se sting:
    1. prin stingerea obligaţiei principale;
    2. prin renunţarea creditorului la ipoteca;
    3. prin îndeplinirea formalităţilor şi condiţiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;
    4. prin prescripţie.
    Prescripţia este câştigată debitorului, pentru bunurile care se afla în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripţia acţiunilor ce rezulta din ipoteca sau din privilegiu.
    Cat pentru bunurile care se găsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescripţia ii este câştigată prin expirarea timpului regulat pentru prescripţia proprietăţii în favoarea sa; în cazul când prescripţia presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrele notariatului de stat ca nou proprietar.
    Inscripţiile luate de creditor nu întrerup cursul prescripţiei stabilite prin lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului. (Cod civil 974, 1091, 1134, 1153, 1801, 1802, 1890, 1891, 1892, 1895).

    CAP. 8
    Despre modul de a purga proprietăţile de privilegii şi ipoteci

    ART. 1801-1802
    (Abrogate expres prin art. 72 alin. 2, teza I din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996).
    ART. 1803
    Transcriptia prescrisă prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrăinătorul avea asupra proprietăţii imobilului, dar cu privilegiile şi ipotecile cu care imobilul era însărcinat. (Cod civil 1746, 1790).
    ART. 1804
    Dacă noul proprietar voieşte a fi aparat de urmăririle autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este ţinut, în cursul lunii de la transcriptia actului de transmisia proprietăţii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce si-au ales când au luat inscripţiile ipotecare:
    1. contractul de dobândirea imobilului;
    2. un certificat de transcriptia lui;
    3. o tabela în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor şi acea a inscriptiilor, cea de a doua, numele creditorilor, şi cea de a treia sumele creanţelor înscrise. (Cod civil 1781 şi urm., 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813).
    ART. 1805
    Noul proprietar va declara prin acea notificare ca este gata a plati îndată datoriile şi sarcinile ipotecare, numai pana la concurenta preţului stipulat prin actul de înstrăinare sau pana la valoarea la care preţul imobilului, dacă este dăruit, fără distincţie între datoriile exigibile sau neexigibile. (Cod civil 1791, 1804, 1806).
    ART. 1806
    După ce noul proprietar a făcut notificarea prescrisă în termenul defipt prin articolul 1804 şi dacă preţul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate şi ipotecare, orice creditor al cărui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitaţie publica, cu îndatorire:
    1. de a comunica aceasta cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a făcut;
    2. de a se supune a sui preţul imobilului cu a zecea parte mai mult peste preţul stipulat în actul de înstrăinare.
    Toate acestea se vor comunica, după cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cat şi înstrăinătorului imobilului, prin judecătoria, unde s-a făcut transcriptia actului de înstrăinarea imobilului.
    Toate acestea sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 1807 şi urm.).
    ART. 1807
    Dacă creditorii nu vor cere, punerea în licitaţie în termenul şi cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rămâne definitiv defipta la preţul stipulat prin contract, sau la suma estimatiei în caz de donatiune, şi noul proprietar va rămâne liberat de orice privilegiu şi ipoteca, plătind preţul creditorilor după ordinea inscripţiei lor, sau depunându-l la casa de depozite şi consemnaţiuni. (Cod civil 978, 1800).
    ART. 1808
    In caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriatiunile forţate, după staruinta sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar.
    Acela din aceştia care va stărui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicaţie preţul stipulat prin contract sau declarat după estimatie, şi suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest preţ. (Cod civil 1805, 1806, 1824).
    ART. 1809
    Adjudecatarul este dator, peste preţul adjudecării, a restitui dobânditorului imobilului sau donatorului deposedat toate cheltuielile ce acesta a făcut cu formarea contractului sau pentru transcriptia lui, acelea ale notificării, şi cele făcute de el la vânzarea prin licitaţie. (Cod civil 1341).
    ART. 1810
    Dacă imobilele în urmarea licitaţiei s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatorului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare.
    ART. 1811
    Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitaţie nu va putea stavili sub nici un cuvânt adjudecarea publica, dacă nu vor consimţi toţi ceilalţi creditori privilegiaţi sau ipotecări.
    ART. 1812
    Dacă adjudecarea se va face asupra aceluia care cumparase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzătorului, spre a fi dezdaunat de suma care excede preţul stipulat prin actul de vânzare şi pentru dobânda acestui excedent. (Cod civil 1341, 1799).
    ART. 1813
    In cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile şi mobile, sau mai multe imobile, din care unele ipotecate şi altele neipotecate, situate în aceeaşi sau în diferite raze teritoriale de judecătorii, toate înstrăinate cu un singur preţ sau pentru preţuri deosebite şi separate, sau ca aceste imobile sunt cuprinse sau ca nu sunt cuprinse în aceeaşi exploatatiune, în aceste cazuri preţul imobilului asupra căruia sunt luate inscripţii se va determina cu analogie după preţul total, şi va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.
    Creditorele care a cerut punerea în licitaţie nu este dator, în nici un caz, a face suirea preţului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creanţei sale.
    Noului proprietar ii rămâne totdeauna recurs în contra autorului sau spre a fi dezdaunat de vătămarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achiziţiei sale, sau din cauza diviziunii exploatatiunilor. (Cod civil 1804, 1830).
    ART. 1814
    Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii cu un alt imobil de aceeaşi valoare, sau depunându-se, la casa de depozite şi consemnaţiuni, o suma egala cu valoarea creanţei asigurate prin ipoteca.
    Formele ce urmează a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedura. (Cod civil 1753, 1800).

    Dispoziţie tranzitorie

    ART. 1815
    Femeile căsătorite pana la promulgarea acestei legi vor fi datoare în curs de un an de la aceasta epoca a cere inscripţie asupra imobilelor bărbaţilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.

    CAP. 9
    Despre publicitatea registrelor şi despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, însărcinaţi cu ţinerea registrelor.

    ART. 1816-1823
    Abrogate prin Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.


    Titlul XIX
    DESPRE EXPROPRIATIUNEA SILITĂ


    ART. 1824- ART. 1836
    Abrogate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă.

    Titlul XX
    DESPRE PRESCRIPŢIE

    CAP. 1
    Dispoziţii preliminare

    ART. 1837
    Prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub condiţiile determinate prin aceasta lege. (Cod civil 645, 1094, 1200, 1800, 1887, 1888).
    ART. 1838
    Nu se poate renunţa la prescripţie decât după împlinirea ei. (Cod civil 965, 1839).
    ART. 1839
    Renunţarea la prescripţie este sau expresă sau tacită.
    Renunţarea tacită rezulta dintr-un fapt care presupune delasarea dreptului câştigat.
    ART. 1840
    Cel ce nu poate înstrăina nu poate renunţa la prescripţie. (Cod civil 946, 948, 1306, 1536).
    ART. 1841
    In materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.
    ART. 1842
    Prescripţia poate fi opusă în cursul unei instanţe pana în momentul când Curtea de Apel va pronunţa definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui sa se prezume, după împrejurări, ca a renunţat la dânsa.
    ART. 1843
    Creditorii şi orice alta persoana interesată pot sa opună prescripţia câştigată debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar şi dacă acel debitor, codebitor sau proprietar renunţa la dânsa. (Cod civil 562, 699, 974).
    ART. 1844
    Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ. (Cod civil 476, 963, 1310).
    ART. 1845
    Statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca particularii si, ca şi aceştia, le pot opune.

    CAP. 2
    Despre posesiunea cerută pentru a prescrie

    ART. 1846
    Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
    Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru. (Cod civil 485, 486, 487, 1847 şi urm., 1909).
    ART. 1847
    Ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, netulburata, publica şi sub nume de proprietar, după cum se explica în următoarele articole. (Cod civil 1853, 1854, 1863).
    ART. 1848
    Posesiunea este discontinua când posesorul o exercita în mod neregulat, adică cu intermitente anormale. (Cod civil 1847, 1850).
    ART. 1849
    Posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulile prescrise în articolele 1863 - 1973. (Cod civil 1847).
    ART. 1850
    Comunitatea şi neintreruperea posesiunii sunt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescripţia, în acest sens ca, posesorul actului care probează ca a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus ca a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta sa împiedice proba contrarie. (Cod civil 1200, 1202, 1847).
    ART. 1851
    Posesiunea este tulburata când este fundata sau conservată prin acte de violenta în contra sau din partea adversarului. (Cod civil 953, 955, 1847, 1900).
    ART. 1852
    Posesiunea este clandestina când posesorul o exercita în ascuns de adversarul sau încât acesta nu este în stare de a putea sa o cunoască. (Cod civil 1847).
    ART. 1853
    Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
    Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau.
    ART. 1854
    Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat ca a început a poseda pentru altul. (Cod civil 1200, 1202, 1850, 1853).
    ART. 1855
    Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este proba contrarie. (Cod civil 1200, 1202, 1850, 1853).
    ART. 1856
    Posesiunea viciata prin vreuna din cauzele arătate în art. 1847 devine posesiune utila, îndată ce acel viciu încetează în vreun mod oarecare. (Cod civil 953, 955 şi urm., 1847, 1900).
    ART. 1857
    Posesorul care poseda nu sub nume de proprietar nu poate sa schimbe el însuşi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni. (Cod civil 1855).
    ART. 1858
    Posesiunea care se exercita nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utila, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:
    1. când deţinătorul lucrului primeşte cu buna-credinţa de la o a treia persoana, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine;
    2. când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistenta la exerciţiul dreptului sau;
    3. când deţinătorul stramuta posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de buna-credinţa;
    4. când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de buna-credinţa. (Cod civil 1855, 1857, 1859, 1861).
    ART. 1859
    In toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o noua posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. (Cod civil 1858, 1860, 1861).
    ART. 1860
    Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau. (Cod civil 653, 1859 şi urm.).
    ART. 1861
    Dispoziţiile celor doua articole precedente nu deroga la cele prescrise prin articolul 1858, în ultimul sau alineat. (Cod civil 1859, 1860).
    ART. 1862
    Dacă viciul posesiunii consista în discontinuitatea, în interuptiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca sa nu fie prescripţia împlinită îl poate opune.
    Dacă clandestinitatea şi tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative şi nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut asemenea caracter. (Cod civil 1847, 1853 şi urm.).

    CAP. 3
    Despre cauzele care întrerup sau care suspenda cursul prescripţiei

    Secţiunea I
    Despre cauzele care întrerup prescripţia
    ART. 1863
    Prescripţia poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil. (Cod civil 1847, 1864 şi urm.).
    ART. 1864
    Este întrerupere naturala:
    1. când posesorul este şi rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinţa lucrului, sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoana;
    2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale. (Cod civil 1863).
    ART. 1865
    Întreruperea civilă se operează:
    1. printr-o cerere făcuta în judecata, fie introductivă de instanta sau numai incidenta într-o instanta deja începută;
    2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuţiei unui titlu cărui legea recunoaşte puterea executorie;
    3. prin recunoaşterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie. (Cod civil 1905).
    ART. 1866
    Efectele întreruperii prescripţiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute; întreruperea civilă, afară de excepţiile cuprinse în articolele 1872 şi 1873 şi altele asemenea, nu foloseşte decât celuia ce o face şi nu vătăma decât celui contra cărui se face. (Cod civil 1864, 1867 şi urm.).
    ART. 1867
    Întreruperea, fie civilă, fie naturala, şterge cu totul orice prescripţie începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripţie nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o noua prescripţie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor şi regulilor aci mai jos stabilite. (Cod civil 1864, 1866, 1868).
    ART. 1868
    Cererea făcuta în judecata nu va putea întrerupe prescripţia decât dacă va fi încuviinţată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabila autoritate.
    In cazul acesta nici o prescripţie nu poate curge de la formarea cererii în judecata şi pana la pronunţarea unei asemenea hotărâri. (Cod civil 1870, 1871).
    ART. 1869
    Dacă cel ce a format cererea în judecata lasa sa se perime acea acţiune a sa prin nelucrare; dacă se dezista de acea cerere pentru oricare alt motiv, afară de nulităţi de forma sau de necompetinta instanţei către care a fost făcut, nici o întrerupere de prescripţie nu poate fi. (Cod civil 1865, 1868, 1870).
    ART. 1870
    Cererea în judecata întrerupe prescripţia, după regulile cuprinse în articolul 1868 şi 1869, chiar în cazul când este adresată la o instanta judecătorească necompetentă şi chiar dacă este nulă pentru lipsa de forme. (Cod civil 1868, 1869, 1871).
    ART. 1871
    In cazurile prevăzute în articolul precedent, prescripţia nu va fi întreruptă decât dacă cel interesat va fi făcut, mai înainte de hotărâre de peremtiune ce ar putea fi pronunţată în contra sa, o noua cerere în buna şi cuvenită forma, şi dacă aceasta după urma cerere se va fi încuviinţat, după cum se arata la articolul 1868. (Cod civil 1870).
    ART. 1872
    Întreruperea civilă a prescripţiei, făcuta în contra unuia din debitorii solidari, are efect în contra tuturor celorlalţi codebitori ai săi.
    Întreruperea civilă făcuta în contra unuia din moştenitorii unui debitor solidar nu are efect în contra celorlalţi comoştenitori, chiar dacă creanţa ar fi ipotecară, dacă obligaţia nu este nedivizibila. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct, decât în măsura partii de obligaţie a moştenitorului contra cărui s-a făcut întreruperea.
    Spre a întrerupe prescripţia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere făcuta în contra tuturor moştenitorilor debitorului defunct. (Cod civil 742, 1036 şi urm., 1045, 1057, 1062, 1873).
    ART. 1873
    Întreruperea civilă a prescripţiei, făcuta în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii.
    Întreruperea făcuta în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale. (Cod civil 1652 şi urm., 1679 şi urm.).

    Secţiunea II
    Despre cauzele care suspenda cursul prescripţiei
    ART. 1874
    Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cît durează fără însă a o şterge pentru timpul trecut. (Cod civil 1875 şi urm.).
    ART. 1875
    Prescripţia curge în contra oricărei persoane care n-ar putea invoca o excepţie anume stabilită prin lege. (Cod civil 1876 şi urm.).
    ART. 1876
    Prescripţia nu curge în contra minorilor şi interzişilor, afară de cazurile determinate prin lege. (Cod civil 1900 şi 1908).
    ART. 1877
    Prescripţia curge în contra femeii măritate în privinţa averii sale parafernale, chiar şi dacă aceea se afla sub administraţia bărbatului, cu rezerva însă, pentru cazul acesta, de acţiune recursorie a femei în contra bărbatului.
    ART. 1878
    Prescripţia nu curge pe cat timp tine căsătoria, în contra femeii măritate, în privinţa imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de căsătorie, decât, dacă va fi început a curge mai înainte de căsătorie, sau din momentul separaţiei patrimoniilor, conform articolelor 1256 - 1270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.
    ART. 1879
    (Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate).
    ART. 1880
    Nu este asemenea supusă prescripţiei, pe cat timp tine căsătoria nici o acţiune a femeii care ar putea sa se rasfranga cumva în contra bărbatului, de ar fi exercitată de femeie contra unei a treia persoane.
    ART. 1881
    Prescripţia nu curge între soţi, pe cat timp tine căsătoria. (Cod civil 1882 şi urm.).
    ART. 1882
    Prescripţia nu curge contra moştenitorului beneficiar în respectul creanţelor sale asupra succesiunii.
    Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinţa creanţelor, nici în privinţa drepturilor reale. (Cod civil 713, 1883).
    ART. 1883
    Regulile prescrise prin articolul precedent se aplica şi la prescripţia dintre administratorul legal al averii unei persoane şi acea persoana, precum dintre o succesiune vacanta şi persoana numita curator al ei. (Cod civil 1882).
    ART. 1884
    Prescripţia curge atât în folosul cat şi în contra unei succesiuni vacante, chiar şi dacă n-are curator, şi chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului şi de 40 zile pentru deliberare. (Cod civil 706 şi urm.).
    ART. 1885
    Prescripţia unei creanţe condiţionale sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.
    Acţiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt, prin excepţie, supuse prescripţiei în folosul celui ce deţine lucrul, chiar şi mai înainte de realizarea condiţiilor, sau de expirarea termenelor la care acele acţiuni pot fi subordonate. (Cod civil 1017, 1022, 1337).

    CAP. 4
    Despre timpul cerut pentru a prescrie

    Secţiunea I
    Dispoziţii generale

    ART. 1886
    Nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.
    ART. 1887
    Termenul prescripţiei se calculează pe zile, şi nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intra în acel calcul. (Cod civil 1888, 1889).
    ART. 1888
    Ziua se împarte în 24 ore. Ea începe la miezul nopţii şi se fineste la miezul nopţii următoare.
    ART. 1889
    Prescripţia nu se socoteşte câştigată, decât după împlinirea celei de pe urma zile a termenului defipt prin lege.

    Secţiunea II
    Despre prescripţia de 30 de ani

    ART. 1890
    Toate acţiunile atât reale cat şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripţie sa fie obligat a produce vreun titlu, şi fără sa i se poată opune reaua-credinţa. (Cod civil 557, 565, 639, 645, 700, 840, 1091).
    ART. 1891
    Instanţele începute şi delasate se vor prescrie, în lipsa de cerere de premtiune, prin 30 ani socotiţi de la cel după urma act de procedura, oricare ar fi termenul de prescripţie al acţiunilor în urma cărora se vor fi început acele instanţe.
    ART. 1892
    Renditele sau creanţele ale căror capete nu sunt niciodată exigibile şi care produc în folosul creditorului interese periodice sau în perpetuu sau pe viaţa, se prescriu prin 30 ani începând de la data titlului lor constitutiv.
    ART. 1893
    După 28 ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urma titlu, debitorul poate fi constrâns sa procure un nou titlu creditorului sau reprezentanţilor săi.
    ART. 1894
    Regulile prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor. (Cod civil 557, 619, 623 şi urm., 639 şi urm., 700, 722, 783, 789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).

    Secţiunea III
    Despre prescripţiile de 10 pana la 20 de ani

    ART. 1895
    Cel ce câştiga cu buna-credinţa şi printr-o justa cauza un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se afla nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie. (Cod civil 486, 487, 1896).
    ART. 1896
    Dacă adevăratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscripţia tribunalului judeţean unde se afla nemişcătorul, şi afară dintr-însă, prescripţia se va completa adăugându-se, la anii de prezenta, un număr de ani de absenta indoit decât cel ce lipseşte la anii de prezenta pentru ca sa fie zece.
    ART. 1897
    Justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.
    Un titlu nul nu poate servi de baza prescripţiei de 10 pana la 20 ani.
    Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripţia de 10 pana la 20 ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanţii dreptului sau, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilitatii. (Cod civil 1858, 1895).
    ART. 1898
    Buna-credinţa este credinţa posesorului ca, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
    Este destul ca buna-credinţa sa fi existat în momentul câştigării imobilului.
    ART. 1899
    Justa cauza trebuie sa fie totdeauna probată de cel ce invoca prescripţia de 10 pana la 20 ani.
    Buna-credinţa se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleage rea-credinţa. (Cod civil 486, 487, 960).
    ART. 1900
    Acţiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei convenţii, se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel.
    Aceasta prescripţie nu începe a curge, în caz de violenta, decât din ziua când violenta a încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua când eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei; în contra minorilor din ziua majorităţii, iar în respectul interzişilor din ziua când s-a ridicat interdicţia. (Cod civil 790, 799, 953 şi urm., 1157, 1837 şi urm., 1895 şi urm., 1903).
    ART. 1901
    Orice acţiune a minorului contra tutorelui, relativă la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, începând de la majoritatea sa. (Cod civil 1890).
    ART. 1902
    După 10 ani, arhitecţii întreprinzătorii de lucrări sunt desarcinati de răspunderea la care sunt supuşi pentru stricăciunea în tot sau în parte a construcţiei, prin viciile de construire sau prin viciile pământului. (Cod civil 1483).

    Secţiunea IV
    Despre câteva prescripţii particulare

    ART. 1903
    Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna;
    a ospatarilor şi gazduitorilor, pentru nutrirea şi locuirea ce procura, şi a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor;
    se prescriu prin şase luni. (Cod civil 1905, 1908).
    ART. 1904
    Acţiunea medicilor, chirurgilor şi a apotecarilor, pentru vizite, operaţii şi medicamente;
    a negutatorilor, pentru marfele ce vand la particularii care nu sunt negutatori;
    a directorilor de pensionate, pentru preţul pensiunii scolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei;
    a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor;
    se prescriu printr-un an. (Cod civil 1905, 1908).
    ART. 1905
    Prescripţia în cazurile mai sus arătate se va împlini, chiar dacă ar urma serviciile, lucrările şi predarile acolo menţionate.
    Ea nu încetează de a curge decât când s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverinţa, ori s-a format cerere în judecata. (Cod civil 1865, 1903, 1906, 1908).
    ART. 1906
    Cu toate acestea, cei cărora vor fi opuse aceste prescripţii pot dovedi, prin orice mijloace, ca plata este încă datorată.
    ART. 1907
    Veniturile renditelor perpetue sau pe viaţa;
    prestatiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor şi arenzile bunurilor rurale;
    dobânzile sumelor împrumutate şi în genere tot ce se plăteşte cu anul sau la termene periodice mai scurte;
    se prescriu prin cinci ani. (Cod civil 1429, 1587, 1639, 1908).
    ART. 1908
    Prescripţiile prezentei secţiuni curg în contra minorilor şi interzişilor, rămânând acestora recurs în contra tutorilor lor. (Cod civil 1711).
    ART. 1909
    Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără sa fie trebuinţa de vreo curgere de timp.
    Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate sa-l revendice în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găseşte, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are. (Cod civil 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751, 1846, 1910).
    ART. 1910
    Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul înapoi decât intorcand posesorului preţul ce l-a costat.
    ART. 1911
    Prescripţiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.

    DISPOZIŢII GENERALE

    ART. 1912
    Codicii Domnilor Calimach şi Caragea, şi orice alte legi civile anterioare, ordonanţele domneşti şi instrucţiunile ministeriale din ambe Principatele Unite, sunt abrogate în tot ce nu este conform regulilor prescrise în prezentul codice.
    ART. 1913
    Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.
    ART. 1914
    Fiica dotată înaintea promulgării acestei legi, de voieşte a veni la o ereditate deschisă în urma promulgării acestei legi, va fi obligată a reporta dota.