codurile.ro

codurile.ro


(Page 3 of 518)   « Prev  1  2  
3
  4  5  Next »

 Articole de acelasi autor


    În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 9 lit. A şi B şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decoraţiilor de război,
    având în vedere propunerea ministrului apărării,

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 153.706 din 12 decembrie 2008 al Direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene,
    în temeiul art. 4 lit. c) din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, şi al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 876/2005, cu modificările ulterioare,


    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251-256 din Codul comercial, ale art. 1513 din Codul civil şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galmopan" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 4.275/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

    Pentru aplicarea prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 şi ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 176/2007, cu modificările ulterioare,



    În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

    Preşedintele României decretează:

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Se aprobă obiectivele etapei a IX-a 2008 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ART. 2
    Fondurile pentru finanţarea obiectivelor prevăzute la art. 1 se asigură din fondurile alocate cu această destinaţie din bugetul pentru anul 2008 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, precum şi ale art. 171 alin. 2, ale art. 278^1 alin. 8, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Nicolae Moşuţi în Dosarul nr. 573/45/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi de Vasile Mureşan în Dosarul nr. 6.495/182/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 586D/2008 şi nr. 1.030D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.


    În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

    Preşedintele României decretează:

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. I
    La anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 1 martie 2006, cu modificările ulterioare, poziţia "Buget" se modifică şi va avea următorul cuprins:



Autori Populari

No popular authors found.
No popular articles found.